Disciplina creativa (I)

Image courtesy of David Castillo Dominici at freedigitalphotos.net

Tot mai multi parinti aleg sa-si disciplineze copilul altfel, fara pedepse, fara recompense, si totusi cu impunerea unor limite care sunt necesare pentru o dezvoltare armonioasa. Desi usor de zis, nu ne e mereu la indemana sa facem lucrurile in felul acesta, caci avem niste limitari venite din propria copilarie. Dar asta e alta discutie despre care am scris aici.

De aceea, azi m-am gandit la cateva exemple concrete (am venit si eu cu unele) pe care le-am gasit in cartea “Cum sa-ti faci copilul fericit – Educarea constienta a copilului si disciplina creative” a scriitoarei Lou Harvey Zahra, o carte folositoare parintilor si care poate fi un bun ghid al acestora, indiferent de varsta copilului. Sper sa revin curand cu cateva impresii despre aceasta lectura.

Metodele propuse in aceasta lucrare functioneaza cu atat mai bine cu cat tinem seama si de celelalte recomandari ale autoarei, printre care, importanta ritmurilor zilnice, activitatile manuale, jocurile si povestile. Disciplina creativa presunpune “un set de instrumente utile pentru a-i invata pe copii sa se comporte asa cum trebuie si pentru a transforma provocarile in ceva pozitiv”, dupa cum explica Zahra. Concret, regasiti mai jos trei din tehnicile sugerate; pe celelalte le veti gasi in postarea viitoare.

1. Atunci cand copilul manifesta un comportament pe care nu-l agreem, primul pas este sa ne intrebam “De ce”? – ce se ascunde in spatele acelui comportament, ce nevoie nu ii este implinita. Poate copilul este obosit sau flamand, poate are nevoie sa incetineasca ritmul sau dimpotriva, ii trebuie mai multa miscare, activitati mai dinamice. Ritmurile acestea trebuie alternate pe parcursul unei zile, de aceea este important sa urmarim comportamentul si sa identificam care e cauza lui, mai ales daca anumite situatii mai putin placute se repeta. Un jurnal ne poate fi util pentru a tine evidenta momentelor tensionate si a declansatorilor acestor momente.

Am inserat si  o poveste pe care o regasim in carte si care pe mine m-a impresionat pana la lacrimi, aratandu-ne ce se poate intampla daca nu incercam sa descifram mesajul din spatele comportamentului lor.

2.

2. Redirectionarea este o tehnica foarte buna, pe care am folosit-o si eu instinctiv cu cateva ocazii, deci pot afirma din experienta ca merge!

Exemple (incep cu cele pe care le-am experimentat deja):

• Copilasul este foarte obosit, dar nu vrea sa doarma. Asezati-va in pat si incepeti sa-i cititi o poveste ursuletului de plus, care se uita in carte, la imagini. Copilul vi se va alatura in curand. Pentru noi a functionat metoda asta si nu doar o data.
• Copilul de 2 ani arunca prin camera cu cuburile sale. Eu am redirectionat actiunea spre aruncatul mingii de baschet la cos sau spre aruncatul “la tinta” a cuburilor in cutia lor. Cel mai sigur pentru eficienta tehnicii este sa transformati momentul intr-un prilej de distractie, determinandu-l astfel sa participe la activitatea propusa. Redirectionarea trebuie facuta cu calm si totodata cu entuziasm.
• Un baietel de 5 ani alearga printre participantii veniti la un eveniment. Redirectionati actiunea de alergare: “Poti sa alergi pana la copacul din curte si inapoi, in vreme ce eu te urmaresc pe geam?” Sau “Poti alerga pana la capatul coridorului?” Important e sa ne intrebuintam imaginatia pentru a vedea cum putem redirectiona actiunea, in functie de context.
• Un copil mic isi loveste colegul de joaca pentru a-i lua jucaria. In acest caz, ii vom spune calm, dar ferm: “Lasa mana jos si cere-i fetitei jucaria folosind cuvintele. Roag-o frumos sa ti-o dea si tie” Putem utliza un timer pentru a stabili ordinea la joc (un timer chiar vreau sa achizitionez si eu, pentru a-l avea aproape atunci cand se vor juca baietii mei ).

Par lucruri simple, banale, dar uneori nu ne vin in minte, mai exact in acele momente cand avem nevoie de ele. Eu intentionez sa-mi fac niste printuri cu chestiile utile pe care sa le pun pe frigider, sa le am mereu la vedere.

Este foarte important sa le aratam copiilor ce sa faca in locul comportamentului mai putin dezirabil, nu sa le numim ce vrem sa nu mai faca. Cred ca tendinta asta de a le spune: “Nu mai tipa/ nu mai alerga/ nu mai lovi” o avem toti ( eu recunosc ca imi este pe limba de multe ori, si chiar fac uz de ea de destule ori, din pacate). Mai bine spunem: “Vorbeste putin mai incet/ hai sa vorbim in soapta, sa ne prefacem ca doarme tati sau surioara. /Hai sa lovim cu ciocanul in bancul de scule, nu in televizor”. Am vazut ca la noi functioneaza sa-l redirectionez atunci cand fac asta intr-un mod pasnic, indicandu-i concret ce ar putea sa faca. Dar cred ca ati prins ideea.

3. Modificarea ambiantei presupune mici schimbari pe care sa le facem in mediul din jurul nostru pentru a ajuta la schimbarea unui comportament sau pentru a preintampina o purtare nedorita. Exemple:

• Atunci cand copilul nu vrea sa se urce in masina, putem schimba ambianta din vehicul cu ajutorul unor jucarii – se pot cumpara niste suporturi pentru acestea, eventual mai luam si niste carti noi special pentru calatoriile cu masina. Sau putem incuraja copilul sa aiba grija de un animalut de plus, eventual sa-i dea o gustare, sa-l tina in brate si sa-l dezbrace sau imbrace atunci cand are nevoie animalul.
• Daca vremea de afara nu permite joaca in parc sau in gradina si nu mai stim ce jocuri sa incercam, o varianta este sa dam camerei un aspect nou. Se acopera masa din living cu un cearsaf mare si gata cortul instalat in natura. Ne ghemuim sub masa si le citim povesti sau construim ceva cu cuburile sau improvizam un picnic. Copiii sigur vor fi incantati de schimbare.

Mi-au placut ideile recomandate si chiar mi-au dat un impuls de a cauta si alte variante pentru atunci cand va fi nevoie sa le aplic. Data viitoare vedem ce alte solutii mai avem la indemana. Voua cum vi se par acestea? Sunt de folos?

 

---