parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Scurta pledoarie pentru alaptare in Saptamana Internationala a Alaptarii

wbw2017-logo

sursa foto:World Breastfeeding week logo, copyright WABA

Înainte să am copii, chiar și în timpul primei sarcini nu mă prea gândeam la alăptare. Cert e că văzusem mult mai mulți copii hrăniți cu lapte din biberon și imaginea asta, a copilului care primește hrană de altundeva decât de la sânul mamei sale, mi se părea ceva obișnuit. Nici măcar nu-mi puneam problema că ar trebui să fie altfel, pe atunci. Și în filme tot cam asta vedem, nu? Nu-i de mirare că atât de puține femei ajung să alăpteze. În România rata alăptării este într-adevăr în creștere, ajungând la 29,8% în 2016, față de 12,6% (ce procent mic!) în 2011, dar tot e puțin, în condițiile în care alăptarea ar trebui să fie norma și nu excepția, ar trebui să fie privită ca ceva natural, firesc, cum de altfel și este.

Cred că suntem condiționate mental de imaginea mamei care își hrănește copilul cu biberonul, pentru că asta vedem cel mai des. Multe mame care alăptează (printre care și eu, nu de puține ori) caută locuri mai retrase pentru a-și alapta puii, pe de o parte pentru a le asigura liniștea în timp ce se hrănesc și pentru a avea intimitate, însă pe de altă parte, pentru a nu atrage atenția asupra lor, simțindu-se ciudat să se expună în felul acesta, deși nu fac decât un act firesc, acela de a-și hrăni pruncii, lucru care n-ar trebui privit decât așa cum este, adică normal. Foarte fain mi s-a părut citatul acesta referitor la alăptarea în public: “My opinion is that anybody offended by breastfeeding is staring too hard” – “Părerea mea este că oricine se simte jignit de alăptare se holbează prea tare” – David Allen. Așa cum nimeni nu se  holbează la o persoană care bea apă, tot astfel n-ar trebui să fie un lucru curios, inedit că cineva își alăptează copilul, respectiv că “își hrănește puiul cu lapte propriu, secretat de glandele mamare”, conform DEX. Voiam să scriu de mai demult despre asta și cum n-am apucat, Săptămâna Internațională a Alăptării mi-a dat un prilej bun să fac asta.

Inițial am zis că scriu despre experiența mea de alăptat, dar în timp ce mă gândeam cu ce să încep, mi-am dat seama că n-aș fi ajuns să alaptez așa mult timp (spre deloc, poate), dacă nu aflam mai multe informații despre alăptare la Cursul Lamaze pe care l-am făcut la prima sarcină.

Fundația pentru a începe alăptarea a fost clădită atunci, în timpul sarcinii. Apoi am adăugat cărămidă cu cărămidă peste această fundație, cu fiecare articol citit pe bloguri nișate pe această temă și nu numai, cu fiecare comentariu citit pe grupuri de sprijin pentru alăptare, dar și din cărțile de specialitate. Am devenit tot mai interesată de acest subiect pe măsură ce apăreau probleme sau dureri care mi se păreau aproape imposibil de depășit, dar pe care îmi doream cu încăpățânare să le înving pentru a-i oferi puiului meu din nectarul creat special pentru el.

Eu cred că cel mai mult contează informația corectă; e foarte important pentru (viitoarele) mămici să se informeze, pentru că aflând beneficiile alăptării, își vor dori din toată inima să facă asta și, cel mai probabil, vor reuși să treacă peste dificultățile care pot să apară la început. În cazul meu, așa a fost. Dorința a venit așadar după informație, de aceea cred că e vital să fie promovat, dacă putem spune așa, alăptatul. E important să devină ceva normal, să fie văzut ca ceva ce vine de la sine, în ciuda obstacolelor care pot să apară.

Ce a mai contat la mine a fost susținerea venită din partea celor apropiați. În momentele dificile e vital să fii încurajată, înțeleasă, pentru a putea continua, altfel toate convingerile tale se zguduie, pentru că, de regulă, la primul bebe nu ești prea sigură pe tine, iar dacă cei din jur îți spun că puiul tău plânge pentru că nu se satură, că nu e bun laptele tău, și alte asemenea, e normal să începi să eziți și în final să cedezi presiunilor de a-i da lapte praf (nu mai spun de ipoteza în care un medic, adică o persoană cu autoritate dă aceste “sfaturi”…nici nu e de mirare rata mică a alăptării, nu?).

Sunt așa multe de zis despre acest subiect! S-a și scris mult despre asta, dar tot nu e destul. Atunci când majoritatea femeilor va alapta, va fi poate destul. Eu am mai scris aici și aici despre alăptare și voi reveni cât pot de des pe tema asta.

Acum vreau doar să mai spun că mi se pare foarte fain că și în orașul nostru sunt o serie de evenimente dedicate Săptămânii Internaționale a Alăptării organizate de Asociația Sprijin pentru Mame. Sunt tare bucuroasă că am putut să-mi aduc și eu un minim aport la organizarea acestui eveniment frumos care vine în întâmpinarea mămicilor. Sunt atât de necesare astfel de inițiative, ca să normalizăm ceea ce este de fapt, normal…

“Susținem alăptarea, împreună!” este campania de care va spuneam, ce are că scop “să transmită publicului informații corecte referitoare la alăptare, să scoată în evidență beneficiile alăptării pentru mamă și bebeluș, să identifice principalele probleme care pot să apară în timpul alăptării și posibilele rezolvări pentru ele, să demonteze mituri referitoare la alăptare”. În cadrul campaniei se organizează o serie de întâlniri de grup pentru sprijinirea alăptării, de care puteți află mai multe aici, mâine poate fi vizionat documentarul “Îndrăznesc să alăptez. Pași spre Conștientizare”, regizat de Irina Thiery (detalii și înscriere aici), sâmbătă se va desfășura conferință  „Susținem alăptarea, împreună!” susținută de Roxana Duduș, consultant acreditat La Leche League Internațional, despre care puteți afla mai multe aici, iar duminică vom mărsălui pe pietonala Bălcescu pentru a-i face conștienți și pe cei din jur de beneficiile alăptării. (detalii aici)

Închei cu un alt citat care mi-a plăcut: “Breastfeeding is an unsentimental metaphor for how love works, in a way. You don’t decide how much and how deeply to love – you respond to the beloved, and give with joy exactly as much as they want.” – “Alăptarea este o metaforă comună (lipsită de sentimentalism) pentru cum funcționează dragostea, într-un fel. Nu decizi cât de mult și cât de profund să iubești – ci răspunzi celor iubiți, dăruind cu bucurie exact cât au ei nevoie”.  Marni Jackson

Advertisements
Leave a comment »