parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

#24 Activitati de facut, locuri de vazut, bine de stiut – Saptamana 21-27.03.

on March 21, 2019

sibiu-3642749_1920Dacă vă întrebați ce planuri să vă faceți pentru săptămâna 21– 27.03., s-ar putea să vă fie de folos această listă a evenimentelor din orașul nostru și din împrejurimi. Rubrica se adresează cititorilor din Sibiu sau celor care sunt în trecere prin Sibiu. M-am gândit să creez un loc în care se reunesc cele mai multe evenimente dedicate copiilor și părinților ce vor avea loc în orașul nostru în decursul unei săptămâni. Am spus cele mai multe pentru că sigur nu am cum să le cuprind pe toate și nici nu-mi propun asta. Voi adăuga atelierele și evenimentele pentru copii, dar știu sigur că și noi, părinții, avem nevoie să evadăm, chiar dacă asta înseamnă poate tot un event care are legătură cu creșterea copiilor, sau alteori, o escapadă la mișcare, la Yoga sau la un spectacol. Așa că, veți regăsi în aceste articole și evenimente care se adresează mămicilor sau părinților, în general.

Ideea asta mi-a răsărit în minte de multă vreme și mi-am propus să-i dau curs deși mă simt nevoită să recunosc că fac asta cu ceva emoții. Sper să vă fie de folos articolul și să vă ușureze căutările de activități interesante pe care uneori le ratați pentru că poate ați uitat să vă arătați interesate de event sau pentru că nu mai știți în ce zi era. Ideea s-a născut ca urmare a căutărilor mele efervescente de evenimente. Sunt preocupată de activități, deși nu ajungem prea des unde ne propunem, pentru că …mobilizare dificilă, copii mici care nu vor să stea în scaunul de mașină, somnul de amiază, treziri cu plânsete, etc. Poate aveți habar despre ce vorbesc :). Dar creștem noi și recuperăm. Până atunci, m-am gândit ca măcar să le centralizez pe toate pentru a avea o imagine de ansamblu asupra activităților pe care le-am putea face, dacă  e să se alinieze astrele și să plecăm cu bine de acasă. Și cred și sper să fie util cât mai multor mămici care vor să găsească evenimentele reunite într-un singur loc.

Postarea această va fi săptămânală, miercurea fiind ziua în care o voi publicaArticolul va conține link-uri către evenimente și o scurtă descriere a acestora (extras din event-ul de pe facebook). Dacă vreți, acesta e un fel de brief al evenimentelor, de aceea nu voi adăuga eu alte comentarii despre acestea. Mi se pare important să vă atrag atenția să nu uitați să vă înscrieți! Pentru cele mai multe activități e nevoie de acest pas. Detaliile legate de locație, oră,  vârsta recomandată, modalități de înscriere ori plată, atunci când e cazul, le găsiți în linkurile evenimentelor.

Îmi rezerv dreptul de a modifica un articol în cursul unei săptămâni, în sensul că e posibil să mai adaug evenimente noi de care nu știam la data la care am publicat articolul. 

Dacă aveți orice sugestii de îmbunătățire, adăugare a unor detalii sau întrebări, am să vă răspund cu drag cât pot de repede. Sper să vă fie de folos.

Joi, 21 martie

1. Atelier de dezvoltare personala – fricile copiilor – “Frica de întuneric este una dintre cele mai comune frici ale copiilor. Poate să-i terifieze o umbră proiectată pe perete sau întunericul în sine. Copiii îşi scanează mediul în permanenţă, în cele mai mici detalii şi sunt atenţi la tot ceea ce văd şi aud. Întunericul îi împiedică să observe lucrurile aşa cum o fac atunci când este lumină. Imaginaţia joacă un rol determinant şi în acest caz.
„De ce îi e frică întunericului?” este o poveste despre prietenie, despre depășirea fricilor și despre încredere. Cei mici vor fi purtați într-o lume colorată, unde vor vedea cum e să cauți neîncetat când îți dorești ceva cu adevărat, dar și cum e când cea mai mare frică îți poate deveni cel mai bun prieten. Explorăm împreună o poveste terapeutică despre teama de întuneric, ne jucăm împreună cu umbre (teatru de umbre),avem parte de experiențe plăcute legate de întuneric, dam drumul ” licuricilor ” sa ne lumineze calea in noapte.
Varsta recomanadata:3 ani +
Cost / atelier: 25 lei/copil
Cand ?Joi 21 martie . ora 18:30- 19:30 , la Family Place Caffe in Selimbar, Str. Mihai Viteazu, nr. 260A, etaj. Întrucât numărul de locuri este limitat , înscrierea se face pe bază de rezervare. Inscrieri prin mesaj la numarul de telefon: 0771.029.650 cu numele si prenumele copilului si varsta acestuia/”

https://www.facebook.com/events/350052825637731/

2. Legaturi si constructii simbolice de primavara – “Sesiune de studiu și descoperire de Sine prin intermediul regnului vegetal

Atelierul de joi, de Echinocțiul de Primăvară, va aduce în discuție ritmurile naturii, în directă corelație cu vârstele omului, în mod special cu cele ale femeii. Informațiile vor fi completate de activități practice, ludice, haioase, interesante din care vor răzbate informații prețioase despre personalitatea noastră, mai mult sau mai puțin primăvăratică, dar și despre nenumărate ferestre de oportunitate care așteaptă să fie descoperite, iar apoi deschise printr-o cheie, de astă data, vegetală.

Ghidul și facilitatorul nostru în această expediție de primăvară în grădina încă amorțită a ființei noastre este Anca Vasilescu – trainer, magister in Arcanissimum, lider al Grupului de studiu Merkaba. Experiența sa în domeniul științelor ezoterice și a terapiilor alternative reprezintă o garanție pentru 2 ore și jumătate de timp de calitate, efervescent și benefic, după chipul și asemănarea ei (nativ de Primăvară 😉 )

• Timpul alocat 2h si 30min
• Număr de participanți: 17 persoane
• Vârsta minimă: 18 ani
• Domeniu: cunoaștere personală elevație spirituală & bien-être
• Materiale: puse la dispoziție de organizator
• Atelierul va avea loc în data de 21 martie începând cu ora 18:00
• Taxă de participare: 75 de lei (este inclus costul tuturor materialelor decorative)

Rezervări: telefonic la 0770 50 60 70 sau la magazin pe str. Faurului, nr. 19, Sibiu

Taxa de participare se achită la înscriere: online sau la magazin.
Data limită de inscrierere: 18 martie 2019 în funcție de numărul de locuri disponibile”

https://www.facebook.com/events/811188865908564/

3. Painting classes for kids and adults – “Serie de ateliere de relaxare prin pictură pentru copii și adulți

Această serie de 10 ateliere creative este structurată ca un curs de desen și pictură, având, totodată, rolul de a oferi un spațiu de relaxare. Aceste întâlniri au menirea de conduce participanții într-un univers creativ, unde se pot relaxa prin artă. Prin tehnici de pictură și desen, învață să dea frâu liber imaginației, spontaneității și creativității. Învață limbajul culorilor și al liniilor și construiesc lumi și personaje.
În cadrul acestor ateliere, participanții beneficiază de o atenție deosebită, punându-se accentul pe caracteristicile și aptitudinile fiecăruia în parte. Totul se desfășoară într-o atmosferă de bucurie, sub îndrumarea blândă a trainerului.

MATERIALE SPECIFICE

Creioane, hârtie pentru desen, culori tempera și guașe, creioane colorate, hârtie pentru desen, carton pânzat, pensule.
CEI CARE PARTICIPĂ LA ACEST CURS VOR ÎNVĂȚA:
– să se exprime liber prin artă
– să se auto-observe și să devină mai conștienți de sine
– să își petreacă timpul într-un mod creativ și plăcut (departe de stresul cotidian:))
– să aibă răbdare și să îi respecte pe ceilalți
– noțiuni de pictură și desen: tipuri de linie și hașură, redarea luminii și a umbrei, redarea perspectivei, redarea proporției, schițe rapide și crochiuri, obținerea contrastului prin culoare, teoria culorii, etc.
(noțiunile de desen și pictură vor fi adaptate vârstelor participanților)

Grupe

Copii (cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani)
Durata: 90 minute, joia de la 16.30 (începând cu 14 martie)
INVESTIȚIE: 400 lei/curs de 10 ședințe

Adulti si copii mari (peste 10 ani)
Durata: 120 minute, în fiecare luni de la ora 18.00 (începând cu 11 martie)
INVESTIȚIE: 600 lei/curs de 10 ședințe (pentru adulti) si 400 lei (pentru copii)

Informații și înscrieri la tel. 0746 641 575, Zuzana

ADRESA
Art&Fun STUDIO, Club Pamira Tenis, Calea Șurii Mici, nr 39, Sibiu.”

https://www.facebook.com/events/352329112157833/

4. Atelier pictura Sibiu – “Ai absolvit Cursul de Desen cu Emisfera Dreapta? Treci la urmatorul nivel! Vino la Atelierul de Pictura in fascinanta lume a culorii. Ti-ai dorit vreodata sa iti asterni emotiile pe panza cu ajutorul culorilor? Acum poti sa-ti implinesti acest vis venind alaturi de mine la acest atelier de 4 zile in care vei deslusi secretele culorilor. Participarea la cursul de pictura nu este conditionata de absolvirea cursului de desen.
Materiale necesare pentru cursul de pictura:
-Pensule de calitate buna( nu din acelea scolare) numarul 2,4,6,8 cu varf tesit. Se pot achizitiona si seturi ca cele din urmatorul link:
https://www.colorit.ro/set-pensule-sintetice-art-creation-232.html
–o paleta pentru amestecarea vopselelor ( nu din cele scolare din material plastic) . Puteti folosi chiar si o placa de sticla sau de faianta.
– bastoane de silicon ca cele din link
https://www.dedeman.ro/ro/bagheta-adeziv-transparent-pentru-lipire-steinel-cristal-7-mm-240-g/p/1036609
– Set vopsele acrilice :
https://www.colorit.ro/set-acrilice-amsterdam-20-ml.html
-Set vopsele de ulei
https://www.colorit.ro/set-culori-ulei-art-creation.html
-servetele umede de bucatarie sau carpe pentru curatirea pensulelor
– sort sau halat
-4 bucati panza pe sasiu 2xX40x50 cm si 2X.30X40 Gasesti aici:
https://www.colorit.ro/panza-sasiu.html
Informatii suplimentare telefon 0744616651
si pe iuditapelea.ro”

https://www.facebook.com/events/388048645080790/

5. Traieste cu mai multa incredere – “Salutare!
Sunt Mirela, sunt psiholog si te invit la un seminar pe care il sustin in Sibiu in care vom vorbi despre incredere.
Aici vom vedea impreuna ce este increderea in sine, de ce nu o avem asa cum ne-am dori si cum sa facem s-o dezvoltam.
In acest seminar vei invata:
• Sa indentifici cauza lipsei de incredere in tine
• Cum sa dezvolti singur stima de sine
• Cum sa preiei controlul asupra vietii tale
• Sa obtii rezultate mai bune la job, acasa si cu prietenii
• Cum sa faci fata in momentele in care esti respins de ceilalti si criticat
• De ce frica sta la baza lipsei de incredere in propria persoana

In plus, vei intelege ce te opreste sa-ti traiesti visurile, cum poti sa-ti transformi fricile in motivatie, cum sa imbunatatesti interactiunea cu cei din jur si sa fii mai sigur pe tine.
Daca vrei sa te simti mai puternic, mai independent, sa te bucuri mai mult de viata, sa-ti placa sa-ti zambesti cand te privesti in oglinda, vino cu incredere la seminarul “Traieste cu mai multa incredere”

Daca vrei sa ai incredere, ia atitudine!

Evenimentul va avea loc in 21 martie ora 18.00 in incinta hotelului Continental Forum. Investitia ta este de 40 lei si timp, mai exact 3 ore dedicate tie.
Locurile sunt limitate. Rezervarile se pot face fie pe facebook, imi dai un mesaj, ma suni la (0732438643) sau imi scrii un email (psiholog@mirelagheorghe.ro)”

https://www.facebook.com/events/1207145416121420/

6. Masha si ursul la Shopping City Sibiu – “Eroii voștri preferați, Masha și Ursul, personajele principale ale unuia dintre cele mai urmărite seriale de desene animate rusești, ajung la Shopping City Sibiu și abia asteaptă să vă cunoască!

În perioada 15-21 martie, Masha și prietenii ei te invită la joacă într-o super expoziție interactivă pentru copii!

Cei mici se vor putea bucura de activități distractive, vor descoperi casa Ursului si locul de joacă preferat al Mashei, vor putea sări pe trambulina floarea-soarelui din grădina Ursului, vor învăța tehnici de prim-ajutor în Ambulanța Lupilor, vor desena și vor îmbrăca rochițele din dulapul Mashei.

La sfârșitul turului, cei mici vor avea ocazia să îi cunoască pe Masha și Ursul și să facă fotografii alături de îndrăgitele personaje.

Program expoziție: 15-21 martie, 10:00 – 20:00.

Intrarea este gratuită și se face pe bază de rezervare. Rezervările se fac la Info Point (zona Tucano Coffee), în limita a 25 de locuri pe tur, la interval de 1 oră.

Accesul la expoziție se face în baza cuponului primit în urma înscrierii la Info Point.

Vă așteptăm cu drag!”

https://www.facebook.com/events/3059888674037057/

Vineri, 22 martie

1. Gala caritabila. 2 ani de Poveste – “Acum doi ani, alături de 60 de voluntari entuziasmați, am început să plantăm cu grijă, printre copiii din centrele de plasament, semințe de atenție, prietenie, respect, curaj și toleranță, astfel încât acolo să înflorească zâmbetele, armonia, încrederea și speranța.

Ne vom aminti de ceea ce a răsărit în urma noastră în ultimul an, ”recitindu-ne” povestea vineri, 22 martie, ora 18:00, la sala Thalia.

Vă așteptăm alături de noi pentru a simți împreună cum dorințele cu care am pornit la drum încep să prindă contur!

Pentru a sărbători cum se cuvine, tinerii din centrele de plasament dar și cei din comunitatea sibiană au pregătit momente de muzică și dans.

În cadrul galei caritabile se vor putea face donații cu scopul de a ne susține în continuarea proiectelor pe care le pregătim pentru copiii din centrele de plasament.”

https://www.facebook.com/events/363503877575194/

2. Lasa-ma sa stiu sa fac! – “În cadrul proiectului „Școala părinților” va invităm la workshop-ul gratuit pentru părinți, „LASĂ-MĂ SĂ ȘTIU SĂ FAC!”
În cadrul acestui workshop se vor discuta subiecte legate de importanța dezvoltării abilităților de autonomie personală.
Persoanele interesate sunt rugate sa confirme participarea la numarul de telefon 0741131440 sau pe e-mail mevaradi@gmail.com”

https://www.facebook.com/events/837788999907590/

3. Yoni Shakti/Womb Yoga- Conectarea pantecului-“Namaste, Yoginis! Toate femeile sunt binevenite, toate varstele, inclusiv adolescentele! Vino asa cum esti!

Cand o femeie este conectata la spatiul pantecului ei si la centrul ei feminin, ea este capabila sa ia decizii clare cu privire la energia pe care o permite in viata ei, cu privire la limitele clare si sanatoase din spatiul ei energetic, emotiilor si experientelor ei, elibereaza frica si alte emotii din inima, creand o legatura interioara, iubindu-si trupul.

Vom experimenta yoga nidra – o relaxare profunda speciala prin meditatie, conexiunea la pantecul nostru prin asane blande de Yoni Shakti – Womb Yoga, care onoreaza divinitatea noastra interioara, ciclicitatea si ritmurile noastre prin energia Shakti.

Cateva din beneficiile conectarii la pantecul nostru, a trezirii si vindecarii lui prin acest tip de practica Yoga: Yoni Shakti – Womb Yoga:
• Conectarea la fluxul interior feminin
• Echilibrul energetic al pantecului
• Vindecarea pantecului de traume trecute
• Gestionarea clara a emotiilor
• Limite clare energetice, emotionale, fizice, sexuale si spirituale
• Indepartarea energiilor vechi legate de iubitii din trecut
• Mentinerea sanatatii menstruale
• Atragerea de relatii sanatoase in viata noastra
• Cresterea libidoului
• Trezirea energiei sexuale
• Sprijina creativitatea si fertilitatea.

Daca doriti, puteti sa aduceti cu voi paturi pufoase, perne pentru comfortul vostru (saltelute si paturi sunt deja disponibile), un obiect drag pe care il lasam pe micutul nostru altar pe durata atelierului.

Schimbul energetic: 65 lei

Numarul de locuri este limitat, de aceea va rog sa va anuntati si confirmati prezenta prin sms la nr. de mobil: 0752.309.537.

Gazda serii:
Daniela Iulia Marta – profesor certificat de Yin Yoga, Yoni Shakti – Womb Yoga, Core Flow Yoga (Hatha, Power, Vinyasa, Forrest), Practician de Gong, boluri tibetane si terapii complementare (Cranio-Sacrala – metoda Upledger, Access Bars, Acces Energetic Facelift, Prananadi – linia vindecari si regresii, Quantum Touch), consilier pentru dezvoltare personala.”

https://www.facebook.com/events/782670592115700/

4. Constantin Chiriac in dialog cu Cătălin Ștefănescu – “Ce înseamnă succesul garantat?
Cătălin Ștefănescu este invitatul conferinței speciale FITS și TNRS din luna martie.

Vineri, 22 martie 2019, de la ora 18:00, va avea loc la Librăria Habitus Sibiu prima conferință specială FITS și TNRS a primăverii. Constantin Chiriac îl va avea ca invitat în această lună pe jurnalistul Cătălin Ștefănescu, realizatorul emisiunii „Garantat 100%”, produsă și difuzată de Televiziunea Română. Împreună, vor încerca să aducă răspunsul la o întrebare pe care poate foarte mulți dintre noi o avem: „Ce înseamnă succesul garantat?”. Evenimentul va fi, ca de fiecare dată, cu acces gratuit, în limita locurilor disponibile în sală, va avea o durată de aproximativ o oră și va fi urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri.”

https://www.facebook.com/events/413136262587591/

5. Degustare muzicala #11: Anglia – “Vom asculta post-punk, synth-pop și new wave din Anglia anilor 80 .
Degustare Muzicală este o serie de evenimente, o colaborare între Asociatia My Transylvania şi The Hipodrome Of Music, care îşi propune să promoveze ţări, regiuni şi anumite curente muzicale care le aparţin, combinând audiţia muzicală cu reţete specifice zonei, gătite cu cât mai multe ingrediente locale şi de sezon. Vorbim de călătorii muzicale şi degustări din Turcia, Africa de Sud, Italia, Japonia, Orientul Mijlociu, Grecia, India, Caraibe, Iugoslavia sau România.

Hipodrome este un blog născut în 2009 în cartierul sibian Hipodrom, cu scopul de a promova muzica mai puţin cunoscută publicului larg. Pe Hipodrome găsesti un amestec de muzică electronică, new wave, jazz, disco, din zone diferite ale lumii.

#11 Degustare Muzicală – Anglia:

Pentru cina din această seară o vom avea invitată pe Lydia Green, unul dintre chef-ii restaurantului Fischer’s at Baslow Hall (1 * Michelin).
https://www.fischers-baslowhall.co.uk
Vom asculta post-punk, synth-pop și new wave din Anglia anilor 80.

Partener al evenimentului: 1717 Bere Artizanala

Număr limitat de locuri.
Rezervări la https://eat-local.ro/event/QZOpnel56aKBzyV/musical-tasting-dinner-music-anglia

https://www.facebook.com/events/350448475571334/

6. Ziua Psihoeducatiei @Sibiu – ““Ziua Psihoeducației” este o inițiativă care aduce psihologii mai aproape de cei care au nevoie de recomandările specialiștilor. Evenimentul din acest an se va desfășura în 8 orașe din România, în același timp, pe data de 22 martie și va fi gazduit de Bibliotecile Județene și Biblioteca Metropolitană București.

Participanții sunt invitați să se implice activ într-o dezbatere pe tema drepturilor personale, ce va fi moderată în fiecare loc de către doi psihologi și/ sau psihoterapeuți. Aceasta se va desfășura pe durata a 3 ore în care vor fi explicate și detaliate drepturile personale.

𝗗𝗥𝗘𝗣𝗧𝗨𝗥𝗜𝗟𝗘 𝗣𝗘𝗥𝗦𝗢𝗡𝗔𝗟𝗘
In editia din acest an, am ales tema “Drepturilor personale”, un concept ce are la baza Declaratia Universala a Drepturilor Omului, structurat in lucrarile sale de catre Dr. Edmund Bourne, psiholog si cercetator.

Unul dintre cele mai importante drepturi despre care vom vorbi este:
„𝗔𝗺 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝘂𝗹 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗽𝘂𝗻 𝗡𝗨 𝗰𝗲𝗿𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗮̆𝗿𝗼𝗿𝗮 𝗻𝘂 𝗹𝗲 𝗽𝗼𝘁 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗳𝗮𝘁̧𝗮̆ 𝘀𝗮𝘂 𝗰𝗲𝗿𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘃𝗿𝗲𝗮𝘂 𝘀𝗮̆ 𝗹𝗲 𝗶̂𝗻𝗱𝗲𝗽𝗹𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰.”
Am fost educați de copii că nu este politicos sau frumos să-i refuzi pe ceilalți. Imaginați-vă o situație în care sunteți invitați la o cină, iar gazda insistă să va servească cu o a doua porție sau situația în care sunteți obosiți și nedormiți, iar prietenul vostru va cere să faceți ceva pentru el. Am fost învățați să fim politicoși și altruiști, iar de cele mai multe ori această educație se întoarce împotriva noastră. Ajungem să ne neglijăm propriile nevoi, pentru a nu fi judecați ca fiind egoiști, răi sau nepoliticoși.

Dialogul va fi condus de Psiholog Diana Mihai și Psiholog Vlad Gangler.

𝗜𝗻𝘁𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗹𝗶𝗺𝗶𝘁𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗶𝘀𝗽𝗼𝗻𝗶𝗯𝗶𝗹𝗲.

Pentru participare completați formularul de pe site:  https://www.psychologyhub.ro/ziua-psihoeducatiei-2019/

*Eveniment organizat în colaborare cu Biblioteca Astra din Sibiu.”

https://www.facebook.com/events/2201773553486004/

Sambata, 23 martie

1. Gratuit – Lectie de programare pentru copii (8-14 ani) – “Scoala de programare CREATIVE COMPUTING va invita la o lectie demonstrativa gratuita.

Va rugam sa va inscrieti la 0741660221 sau accesand: https://goo.gl/forms/38xfM8fFwfYzOIO02

De ce este necesar ca toti copii sa invete sa programeze?

– Prin programare, copiii vor fi capabili nu doar să consume tehnologia, ci și să o înțeleagă și să o controleze.

– Programarea le dă copiilor încrederea că pot deveni inventatori și creatori.

– Programarea este alfabetizarea de astăzi și ajută la practicarea competențelor secolului 21, cum ar fi rezolvarea problemelor, munca în echipă și gândirea analitică.

– Învățând programare, copiilor le cresc șansele la o carieră de succes – potrivit Comisiei Europene, in prezent mai mult de 90% dintre joburi necesita anumite competențe IT, tendință crescatoare!”

https://www.facebook.com/events/1940217712755837/

2. Spectacol de dans Sibiu – “REGAL DE DANS SPORTIV SIBIU
MIRAJUL DANSULUI si FEDERATIA ROMANA DE DANS SPORTIV vă invită la un spectacol de dans, perechi de dansatori din toată țara vor lua startul la cea de a XIV -a editie a concursului de dans Cupa MIRAJUL DANSULUI Sibiu.

Data: 23 Martie 2019
Orele: 10,00 – 17,00
Locatia: Sala de sport a scolii gimnaziale nr 18 Sibiu
Adresa: str Lunga nr 65 Sibiu
Vă asteptăm cu mic cu mare!
Pentru copiii pana la 14 ani intrarea este gratuita.
Adulti 15 RON / intrarea pentru toata ziua.”

https://www.facebook.com/events/2248561115461743/

3. Bazar strangere fonduri pentru renovarea Palatul Copiilor – “Cea de-a treia editie a bazarului pentru strangerea fondurilor necesare renovarii Palatului Copiilor Sibiu se desfasoara sambata 23 martie, intre orele 10:00-18:00 in fata la Magazin Dumbrava.
Copiii nostri merita tot ce e mai bun, de aceea si ei participa la bazar cu obiecte si creatii proprii. Te asteptam sa fi si tu alaturi de ei si sa sprijini aceasta frumoasa actiune.
#ImpreunaReconstruimPalatulCopiilorSibiu
#ImpreunaSuntemPuternici
Cand oamenii se unesc, miracole se implinesc! ❤️”

https://www.facebook.com/events/2321776251432179/

4. Atelier de mesterilit //Papusi Wayang – “Categoria de vârsta: 6 -10 ani

durata: 1h 30min.

**
Chiar dacă pare greu să construim o păpușă funcțională de teatru, cu ajutorul lui IepuRILĂ vom vedea că realizarea acesteia se va transforma într-o joacă de copil. Bile din polistiren fixate pe o tijă vor servi drept căpșoare curioase, vesele sau, de ce nu, îmbufnate. Haideți să manevrăm împreună păpușile wayang în cele mai hazlii moduri posibile.

Coordonator: Aurelia Călinescu

durata: 1h 30 min.

ATELIERELE DE MEȘTERILIT cu AuRILĂ și IepuRILĂ își propun să dezvolte un mediu creativ-educațional pe un model ce are la bază promovarea unor cursuri interactive pentru copii. Aceste ateliere deschid o poartă spre o mai bună înțelegere a artei teatrale prin formarea unei gândiri creative, menită să dezvolte imaginația copiilor, care au șansa să învețe lucruri noi din domeniu, într-un anturaj prietenos. Copiii fac cunoștință cu noțiuni noi precum teatrul de umbre sau marioneta, interacționează cu mai multe tipologii de păpuși de teatru, creează accesorii pentru costume și decor prin mijloace adecvate vârstei lor. Totodată cei mici vor deprinde tehnici de mânuire și animație, prin care vor însufleți obiectele construite de ei.

Scopul unui astfel de atelier este de a dezvolta creativitatea copiilor prin deprinderea unor operațiuni manuale de tăiere-decupare-asamblare și folosirea unor materiale diverse și tehnici de construcție specifice artei teatrale.

**
Preț bilet: 14 lei

Locurile sunt limitate la 10 participanţi/atelier.
La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.

Agenția de Bilete (str. Alexandru Odobescu nr. 4)

miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00
sâmbătă 10:00 – 18:00
duminică 10:00 – 14:00.

Bilete online: https://bit.ly/2HhmSJu & https://bit.ly/2F8Xp2t

Vă aşteptăm cu drag!
www.teatrulgong.ro

https://www.facebook.com/events/257500138461264/

5. Sibiul Planteaza! – “🌳Campanie de impadurire!🌳

✅Cine suntem?
Sibiul Planteaza este o campanie initiata de Green Smart Electric SRL in colaborare cu Atelier MI Concept-Design.
Partenerii nostri institutionali sunt Ocolul Silvic Sibiu si Directia Silvica Sibiu.

✅Ce ne dorim? Care este scopul actiunii?
Scopul si motivul principal al acestei actiuni este crearea de campanii anuale de impadurire in zona Sibiului:
▪️Implementarea unei campanii anuale de impadurire in zona Sibiului
▪️Implicarea cat mai multor institutii de invatamant, asociatii non-guvernamentale din Sibiu si oameni cu suflet care cred in efectul „Butterfly”
▪️Actiuni de educare cu privire la mediul inconjurator, protejarea acestuia

✅Cand plantam?
Cea mai buna perioada de plantare este luna martie si aprilie.
Data: 23 martie 2019

✅Unde plantam?
In parteneriat cu Ocolul Silvic Sibiu si Directia Silvica Sibiu s-a identificat o zona care necesita impadurire:
zona Gusterita

✅Ce vom planta?
Puietii forestieri vor fi furnizati de partenerii nostri, ei alegand tipul de puiet forestier specific zonei. La fel ca si anul trecut, vom planta paltin si gorun.

✅Ce trebuie sa stii?
Cat dureaza actiunea de plantare?
Actiunea de plantare dureaza 1 zi.
Ziua incepe cu ora 7.30 (plecarea de acasa) si ne dorim sa finalizam pe la ora 16.00 (plecarea spre casa).

✅De ce ai nevoie?
▪️In cazul unei actiuni de plantare imbracamintea este un element important de care trebuie sa tii cont, astfel ne dorim sa vii imbracat adecvat. Te rugam sa iei in considerare conditiile meteo din ziua plantarii. Iti recomandam sa porti pantaloni lungi, tricou cu maneca lunga, hanorac, sapca/caciula, bocanci.
▪️Accesorii: rucsac pentru a avea la tine un tricou, o sticla de apa, mancare pentru o zi, pelerina de ploaie, manusi pentru lucru.
▪️Mancare pentru o zi: 2 – 3 sandwich-uri 🥪, 1-2 litri apa 🥤, fructe uscate, ciocolata 🍫 sau bomboane 🍬, biscuiti daca crezi ca vrei sa le faci o surpriza micilor voluntari❤️
▪️Un pachet de servetele
▪️Cativa saci de gunoi, in caz ca terminam de plantat si vrem sa ecologizam zona unde plantam
▪️Unelte: sapa, harlet sau lopata le poti avea de rezerva, la tine. La fel ca si anul trecut, vrem sa fie asigurate vetrele. Recomandam sa ai la tine o pereche de manusi de gradina (exclus cele chirurgicale)
▪️Ne-am dori sa nu uiti voia buna si veselia acasa ☀️; sa le iei cu tine si sa facem din actiunea asta un moment al tuturor – plantam impreuna pentru Sibiu!🍀

✅Cu cine poti veni?
Iti recomandam sa iei cu tine familia, prietenii si animalele de companie. Toti sunt bine veniti.

✅Cum ma inscriu?
Recomandam sa te inscri in formularul gasit la acest link, persoane fizice https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfb0H38H2DJVNHQ8WODEeEZ1eG8czFL60BFz1D1ESPzb23WEw/viewform?fbclid=IwAR0hJCLIcsytz3X-fyiZ3s0-87u9z4PA-Vk-1UM3IXsXumM4C5Y-Iq8i3ao

Pentru institutiile scolare sau grupuri avem rugamintea sa trimiteti un e-mail la adresa: sibiulplanteaza@gmail.com, si revenim noi cu documentele necesare inscrieri. 📨

Foarte important: este o actiune kids friendly☀️

Pentru cei care au afectiuni medicale si vor sa participe la acest eveniment, va asteptam cu mare drag, dar va recomandam sa nu depuneti efort prea mare. Ne dorim sa va bucurati de aceasta actiune.

Pentru copiii si tinerii sub 18 ani, recomandam parintilor si insotitorilor sa ii supravegheze deoarece nu ne putem asuma responsabilitatea asupra actiunilor lor. Fiind langa dumneavoastra le puteti explica in amanunt procesul de plantare.

✅De ce sa fii voluntar?
▪️Iti oferim alternativa la orice altceva ce se desfasoara in Sibiu
▪️Iti implici prietenii si familia intr-o actiune care inverzeste Sibiu
▪️Te vei simti bine si vei sti ca in ziua actiunii ai pus bazele unei paduri
Iti garantam ca nu vei regreta nicio clipa ca ai decis sa vii la aceasta actiune

✅Transport
In principiu vrem sa vina fiecare cu masina proprie. Daca mai sunt locuri libere, am vrea sa stim si sa mai luati cu voi si alte persoane care nu au transport si vor sa vina la actiune.

✅Programul zilei:
7.30 – Se pleaca de acasa spre zona de plantare – zona Gusterita
8.30 – 9.30 – Ne organizam pe echipe
9.30 – 10.00 – Instructajul de plantare – personal Ocolul Silvic Sibiu
10.00 – 10.15 – Protectia muncii – se va semna un tabel
10.15 – 15.00 – Actiunea de plantare
15.00 – 16.00 – Socializam, mancam si facem poze
16.00 – 16.30 – Cine mai doreste – mini-actiune de strangere gunoaie si mergem spre case”

https://www.facebook.com/events/356766601833944/

6. Copilul de 0-3 ani: Cum ii stimulam potentialul – “– Știai că un copil are până la 3 ani 99% din potențialul unui geniu?
– Reușești să îi susții copilului tău acest potențial zi de zi?
– Bona sau bunicii știu ce activități poți face cu un copil de 0-3 ani?
– Adulții care au grijă de copilul tău reacționează benefic atunci când cel mic plânge sau face o criză de furie?
– Știi cu ce să înlocuiești Nu e voie și Ai grijă?
– Știi să îl înveți să împartă sau bune maniere?

Îngrijirea pe care copiii o primesc în primii 3 ani de viaţă, precum şi experienţele care le sunt oferite acum au o influenţă puternică asupra modului în care cei mici se raportează la lume, interacţionează cu cei din jur şi învaţă, pe parcursul întregii vieţi.

Hai la curs și vei învăța:

– Cum se dezvoltă copilul de 0-3 ani: de ce urcă scări, culege scame de pe covor sau se trântește pe jos de supărare
– Cum gestionăm comportamentele dificile ale toddlerilor: mușcat, lovit, crize de furie
– De ce sunt importante rutinele la această vârstă și cum introducem rutinele noi. Cum îi facem programul copilului de 0-3 ani
– Cum ne jucăm, cum învățăm, ce activități desfășurăm (exemple de program zilnic, mecanisme de gândit și conceput activități pentru copilul de 0-3 ani oriunde te afli cu el – în parc, la restaurant sau acasă)
– Cum și unde socializează copilul de 0-3 ani. Cum alegem grădinița și cum facem acomodarea la grădiniță

Curs pentru părinți, bunici, bone, cadre didactice care au în îngrijire copii de 0 – 3 ani

———-PREZINTĂ: DAIANA COLCERIU ———-

de 14 ani fondator şi manager Creşa şi Grădiniţa Heidi
de 9 ani: instructor la Clubul piticilor de 0-3 ani
de 7 ani fondator Academia Heidi – cel mai mare centru de învăţare din Brașov dedicat familiei
de 5 ani: instructor Aware Parenting şi Circle of Security
de 3 ani: asistent de educator Montessori 0-6 ani
de 1 an: educatoare la Grădiniţa Heidi
voluntariat de studiu în școli și grădinițe din 10 țări din 4 continente

———- TESTIMONIALE ———-

“Din experiența orelor de la școală, cursurilor, training-urilor, am un mare respect pentru cei care reușesc să-mi capteze atenția pentru una sau mai multe ore. Ceea ce s-a și întâmplat la acest workshop. A fost unul interactiv, plin de informații, iar cele 3 ore au trecut pe nesimțite, și asta datorită trainer-ului. Plec de la curs cu entuziasm, nerăbdare, inspirație, informații noi, am reușit să dau valoare și sens unor informații deja știute. Felicitări!”

“Un curs foarte util, indiferent dacă ai deja copii sau nu. UN curs peste aşteptări, care te face pe tine, adultul, să vezi viaţa mai frumoasă, prin ochii copilului tău. Felicitări!”

“Wow, de mult nu am mai participat la un astfel de curs! A fost super interesant! M-am distrat şi în acelaşi timp am învăţat cum să mă joc cu copilul meu şi cum să trezesc copilul din mine! Daiana este omul potrivit în activitatea potrivită și oricând mi-aş lăsa copilul în grija ei.”

“Un workshop foarte interesant la care am aflat lucruri pe care cu siguranță le voi aplica acasă. Am râs mult și m-am apropiat de celelalte mămici în contextul astfel creat. Plec cu idei de lucru cu fetița mea pentru următorii 2 ani.”

———– INFO ORGANIZATORICE ———

INVESTIȚIE: 299 ron/persoană
ÎNSCRIERI: https://bit.ly/2N427AZ
DURATĂ: 2 părți de câte 3 ore, cu o pauză de 2 ore între ele
LOCAȚIE: va fi anunțată în curând

Locuri limitate!

Vă așteptăm cu drag!”

https://www.facebook.com/events/448179975926924/

7. Cursuri pluridisciplinare la Scoala de circ Alandala – “Primul curs este gratuit! 🙂

Vă invităm să încercați o activitate inedită într-un cadru dinamic!
Acrobație, Jonglerie, Echilibru, Ritm, Teatru și multe altele vă așteaptă în fiecare Sâmbătă în zona Terezian.

Program:
10:30 – 11:15 Baby Circ (3-5 ani)
13:00 – 14:15 6-8 ani
14:30 – 16:00 9-12 ani
16:00 – 17:00 Circ în Familie (5ani+)
17:15 – 18:45 13-16 ani
19:00 – 20:00 Adulți (18+)
20:00 – 21:00 Antrenament Liber (16+)

Participarea se face doar be bază de înscrieri!
Vă puteți înscrie de Luni până Vineri, 10:00 -16:00 la alandalacircusproject@gmail.com sau 0734-368-819.

Vă invităm pe site-ul nostru pentru mai multe informații legate de cursuri/orar/tarife/activități
http://alandalacircus.ro/cursuri-orar-tarife-inscrieri/
http://alandalacircus.ro/ce-fel-de-cursuri/
Pentru orice nelămuriri, nu ezitați a ne contacta.”

https://www.facebook.com/events/2274438436159202/

8. O raza de soare//martie 2019 –spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
durata: 45 min.

**
„O rază de soare” este un spectacol de animaţie cu marionete şi actori la vedere. Spectacolul este o adaptare după povestirea cu acelaşi titlu a scriitorului Al. T. Popescu şi reprezintă povestea emoţionantă de prietenie ce se leagă în pivniţa unei case vechi, între Pitt, o balerină de porţelan, şi Muf, un şoricel.

**
Preţ bilet: 9 lei/ tarif unic
Bilete online: https://bit.ly/2SqHKPA

Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului conform programului (miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00) și online, din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online NU se percepe comision.

✘ Rugăm spectatorii adulţi să verifice, înainte de cumpărarea biletelor, dacă spectacolele pe care doresc să le vizioneze sunt potrivite pentru copiii pe care îi însoţesc.

✘ După începerea spectacolului, accesul în sală NU mai este posibil.

Vă aşteptăm cu drag!
www.teatrulgong.ro

https://www.facebook.com/events/389659558531216/

9. Free preview workshop – Unleash the power within – “Descopera cele mai recente strategii transformatoare ale lui Tony Robbins, care te ajuta sa gasesti raspunsuri la provocarile actuale cu care te confrunti, atat in viata personala cat si cea profesionala.

Afla cum poti prospera in aceasta lume dura, cum poti sa-ti atingi potentialul maxim si cum sa-ti transformi visele in realitate.

Nimeni nu intelege psihologia succesului mai bine ca Tony Robbins, coach-ul care a antrenat peste 50 de milioane de oameni din peste 100 de tari. De la oameni ai strazii sau actori, pana la sportivi de performanta sau sefi de state.

Concret, vei descoperi:

– Cum creezi un impuls in viata ta pentru a face lucrurile dificile sa devina usoare
– Cum “instalezi” obiceiurile care-ti aduc energie maxima, sanatate optima si vitalitate de varf
– Sistemul prin care iti atingi obiectivele pe termen lung
– Strategiile cheie pentru crearea de abundenta, indifferent de starea economiei sau punctul individual de pornire

Eveniment sustinut exclusiv in limba engleza.

Inregistreaza-te Gratuit aici:https://www.ozanagiusca.com/upw-tony-robbins-tur

Asigura-te ca pui acum in agenda, si ca participi orice ar fi.

Pentru ca ar fi pacat sa pierzi aceasta oportunitate.”

https://www.facebook.com/events/998262367046376/

10. Ziua de nastere a lui Allan – “Allan – The Golden Therapy Dog, cel mai tânăr membru al echipei noastre de Terapie Asistată de Animale împlinește 3 ani. Și cum altfel și-ar putea petrece această zi minunată, dacă nu în preajma copiilor.
El își donează ziua de naștere pentru proiectul cu care noi participăm la Maratonul International Sibiu.
Așa că Allan își dorește ca în locul cadourilor, participanții la Petrecerea de Ziua de Naștere a lui Allan să îi dăruiască o donație minimă de 30 de lei.
Copiii participanți vor putea să picteze lăbuțe/ oase din ghips, să coloreze sau să-și decoreze măști de cățeluși, pe care să le poarte la petrecere, iar apoi să le ia acasă.
Pentru că vrem ca fiecare paticipant să interacționeze cu Lucky și Allan și să putem petrece o zi de neuitat împreună, suntem nevoiți să limităm numărul de participanți la 30.
Astfel că dacă doriți să vă înscrieți copilul/copiii la acest eveniment, vă rugăm să ne transmiteți un mesaj privat sau un e-mail la cainideterapiesibiu@gmail.com. Ocuparea locurilor se va face în ordinea solicitărilor primite.
Sunt bineveniți toți copii, indiferent de vârstă, dar vă rugăm ca micuții să fie însoțiți de cel puțin un adult.
Pentru orice alte detalii legate de participare, nu ezitați să ne scrieți.”

https://www.facebook.com/events/2232395507088686/

11. Toate bolile incep din intestin – “Toate bolile incep din intestin. Importanta florei intestinale in mentinerea sanatatii”

Aceasta este o conferinta itineranta de constientizare a noilor descoperiri despre flora intestinala si rolul esential al acesteia în echilibrul dintre sanatate si boala.

Invitati:
1.Dr Adrian Catinean medic gastroenterolog si internist, Sef de lucrari UMF Iuliu Hatieganu Cluj Napoca:” Dezechilibrul florei intestinale, cauza principala de boala. Exemple de cazuri clinice si posibilitati de tratament “.

2. dr Doina Arcomita medic specialist medicina interna

3. dr Ana Bran medic specialist gastroenterologie

4.Noemi Sofronie nutritionist-dietetician: “Dieta- principala forta de refacere si modelare a florei intestinale”.

5.Mihaela Tulbure psiholog: “Legatura dintre stres si flora intestinala”.

Inscrieri la adresa de email megasporero@gmail.com
Taxa de participare este de 30 lei si se va achita pe loc.

Locatie: Hotel Ramada Sibiu, sala de conferinte Alfa”

https://www.facebook.com/events/605403673241607/

12. Piata Slow food- Casa Artelor – “Weekend Slow Food la Sibiu:

22.03.2019 (Vineri)
15:00 – 18:00 Slow Food & Slow Travel – Conferință cu tema gastronomie locală și turism sustenabil / Casa Artelor Piața Mică

23.03.2019 (Sâmbătă)
12:00 – 16:00 Piața Slow Food – vânzare de produse locale și degustări oferite de membrii din România / Casa Artelor Piața Mică

24.03.2019 (Duminică)
11:00 – 12:30 Inaugurare tur de cultură gastronomică în muzeul Astra
12:30 Ateliere și workshop-uri gastronomice

Alte evenimente partenere:
1. Degustare muzicală – Syndicat Gourmet
2. ROXYZ Party – Biblioteca ASTRA
3. 3 Women Chef Dinner – Restaurant Local

Detalii și rezervări pe www.eat-local.ro

https://www.facebook.com/events/154302825491096/

13. 2 Women Chefs and Guests: road to Sibiu (cina slow) – “2 Women Chef: Oana Coantă (Bistro de L’Arte Brașov) și
Mara – Elena Oană (Viscri 32 – White Barn)
Guest Chef: Lydia Green (Fischer’s Baslow Hall, UK)

“SLOW DINNER – ROAD TO SIBIU” este al treilea eveniment din seria “2 Women Chef”, în care Oana Irina Coantă, Mara Elena Oană și invitatele lor regândesc o serie de rețete transilvănene folosind ingrediente sezoniere, respectând principiile Slow Food: clean, good, fair.

Meniul de sămbătă, 23 martie
1/ Supă cremă de ceapă și usturoi verde, gratinată cu brânză și cruton de pită

2/ Caș de mere – straturi fierbinți de caș din Marginime, mere de iarnă, miere locală, cimbru și sfeclă

3/ Rulada de leurda cu nuci umplută cu brânză și smântână, pe papară cu mărar de martie

4/ Cartofi răzaliți cu brânză de oaie veche și smântână, la cuptor, cârnați de casă înăbușiți în moare de varză, sfeclă coaptă în jar și spumă de hrean

5/ Guest chef: crumble englezesc cu mere

6/ Desert legat la ochi – amintiri din copilărie (signature dish 2 women chef & guests)

+++++++++++++++++++++
Preț -> 150 de lei, rezervări exclusiv pe eat-local.ro
+++++++++++++++++++++

“2 Women Chef” este un proiect itinerant care pornește de la drumuri prin munți, văi și dealuri în căutarea gusturilor autentice și a producătorilor mici care merită descoperiți și susținuți.

Fie ca gătitul se întâmplă în restaurante de fine dinning, fie că se întâmplă sub cerul liber, pe dealuri sau în șuri, cele 2 idei esențiale care le leagă pe Oana Irina Coantă și Mara Elena Oană sunt:
1. documentarea, promovarea și reinterpretarea tradițiilor culinare transilvănene
2. descoperirea și utilizarea de ingrediente autentice de la producători locali

“Cină de primăvară: Road to Sibiu” este găzduit de Slow Food Sibiu și Asociatia My Transylvania.

2 women chef & guests este un proiect:
Asociația Cuimbold, Bistro de l’Arte și Viscri 32 – White Barn and Blue House sub umbrela Slow Food Ţara Bârsei și Slow Food Viscri.

Eveniment degustat de RADIO GUERRILLA.”

https://www.facebook.com/events/308005133238937/

Duminica, 24 martie

O raza de soare //martie 2019 – “spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
durata: 45 min.

**
„O rază de soare” este un spectacol de animaţie cu marionete şi actori la vedere. Spectacolul este o adaptare după povestirea cu acelaşi titlu a scriitorului Al. T. Popescu şi reprezintă povestea emoţionantă de prietenie ce se leagă în pivniţa unei case vechi, între Pitt, o balerină de porţelan, şi Muf, un şoricel.

**
Preţ bilet: 9 lei/ tarif unic
Bilete online: https://bit.ly/2SqHKPA

Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului conform programului (miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00) și online, din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online NU se percepe comision.

✘ Rugăm spectatorii adulţi să verifice, înainte de cumpărarea biletelor, dacă spectacolele pe care doresc să le vizioneze sunt potrivite pentru copiii pe care îi însoţesc.

✘ După începerea spectacolului, accesul în sală NU mai este posibil.

Vă aşteptăm cu drag!
www.teatrulgong.ro

https://www.facebook.com/events/389659558531216/

Luni, 25 martie

1. Grupa noua Fastrackids Signing (8 luni +) – “FasTrack Signing este programul adresat copilașilor intre 8 luni si 1,8 ani, dar si parintilor acestora.

Aparent programul Signing ar putea fi considerat un simplu dictionar de semne care sa le permita părinților si copiilor să comunice înainte ca aparatul fonator să fie format.

FasTrack Signing devine însă o adevarată experiență de învatare socială pentru copil iar pentru părinte o oportunitate de a-și cunoaște mai bine propriul copil.

Participarea pentru prima lecție este gratuită.
Copiii participă împreună cu un adult.
Locuri disponibile pentru lecția demonstrativă: 10
Orar: Luni, ora 11
Durata unui curs: 60 minute

Înscrieri: 0751482020 (luni- vineri, 9-18) sau mesaj privat.”

https://www.facebook.com/events/316416295686027/

2. Painting classes for kids and adults – “Serie de ateliere de relaxare prin pictură pentru copii și adulți

Această serie de 10 ateliere creative este structurată ca un curs de desen și pictură, având, totodată, rolul de a oferi un spațiu de relaxare. Aceste întâlniri au menirea de conduce participanții într-un univers creativ, unde se pot relaxa prin artă. Prin tehnici de pictură și desen, învață să dea frâu liber imaginației, spontaneității și creativității. Învață limbajul culorilor și al liniilor și construiesc lumi și personaje.
În cadrul acestor ateliere, participanții beneficiază de o atenție deosebită, punându-se accentul pe caracteristicile și aptitudinile fiecăruia în parte. Totul se desfășoară într-o atmosferă de bucurie, sub îndrumarea blândă a trainerului.

MATERIALE SPECIFICE

Creioane, hârtie pentru desen, culori tempera și guașe, creioane colorate, hârtie pentru desen, carton pânzat, pensule.
CEI CARE PARTICIPĂ LA ACEST CURS VOR ÎNVĂȚA:
– să se exprime liber prin artă
– să se auto-observe și să devină mai conștienți de sine
– să își petreacă timpul într-un mod creativ și plăcut (departe de stresul cotidian:))
– să aibă răbdare și să îi respecte pe ceilalți
– noțiuni de pictură și desen: tipuri de linie și hașură, redarea luminii și a umbrei, redarea perspectivei, redarea proporției, schițe rapide și crochiuri, obținerea contrastului prin culoare, teoria culorii, etc.
(noțiunile de desen și pictură vor fi adaptate vârstelor participanților)

Grupe

Copii (cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani)
Durata: 90 minute, joia de la 16.30 (începând cu 14 martie)
INVESTIȚIE: 400 lei/curs de 10 ședințe

Adulti si copii mari (peste 10 ani)
Durata: 120 minute, în fiecare luni de la ora 18.00 (începând cu 11 martie)
INVESTIȚIE: 600 lei/curs de 10 ședințe (pentru adulti) si 400 lei (pentru copii)

Informații și înscrieri la tel. 0746 641 575, Zuzana

ADRESA
Art&Fun STUDIO, Club Pamira Tenis, Calea Șurii Mici, nr 39, Sibiu.”

https://www.facebook.com/events/352329112157833/

3. Sala de antrenament Speakers Club Sibiu – editia #10 – “Vrei să te dezvolți pe tine și în același timp vrei să îți dezvolți și cariera sau afacerea?

Vrei să ai o viață de familie împlinită și totodată să ai timp pentru tinE?

Vrei să ai grijă de sănătatea ta și în același timp să te bucuri de viață?

Deși toate cele mai sus par contradictorii, le poți avea pe toate.

Poți avea o carieră de succes…

Poți avea sănătate deplină…

Poți avea o viață împlinită…

Si stii care aspectul comun între toate cele de mai sus?

Știi care este elementul de legătură?

Este un cuvânt pe care l-ai auzit destul de des și anume:

COMUNICARE

Te invit cu drag Luni 25.03.2019 la Hotel Ramada sa vezi ceea ce facem si cine stie poate iti va placea si tie si te vei alatura comunitatii noastre!

Te asteptam in sala!”

https://www.facebook.com/events/530176394055531/

Marti, 26 martie

1. Dream Management. Primul pas spre visul tau – Recomand cu mare drag acest atelier! Am participat la evenimentele Mirelei si pot spune ca it’s a must pentru voi, daca vreti sa le dati o sansa visurilor voastre. Veti invata concret cum sa faceti asta. Sa-mi ziceti mie daca n-am avut dreptate 😀 “

Cu cine?
Cu Mirela Oprea, consilier, coach si manager de visuri. Dupa o frumoasa cariera de 20 de ani in domeniul social, Mirela a revenit la prima ei pasiune profesionala – psihologia – pentru a ajuta oamenii sa isi identifice si sa isi realizeze visurile.

A lansat proiectul Dream Management acum un an si pana acum a sustinut 20 de ateliere, la care au participat 230 de persoane. Dintre acestea, mulţi şi-au îndeplinit deja visurile, iar alţii sunt pe drumul cel bun. Hai şi tu în comunitatea de Dream Management!

Cu ce?
Un pix si un caiet / jurnal / agenda in care iti vei nota cateva ganduri.

Când?
26 martie, 18:45-20:15

Unde?
Locația companiei Colt – Calea Dumbrăvii 50

Cum?
Înscrie-te aici: https://goo.gl/forms/17eDJWxGXHjNx5Og1
Contribuția ta pentru participare este o donație minimă de 20 lei
…………………………………………………………………………………………..
incubator107 Sibiu este locul în care ORICINE, poate învăța pe ORICINE, ORICE! Organizăm ateliere de dezvoltare personală numai bune pentru a petrece timpul după viața de la birou – ne relaxăm, învățăm lucruri noi, pictăm, socializăm!

Vrei să fii meșter? Scrie-ne un e-mail la echipa@incubator107sibiu.ro”

https://www.facebook.com/events/297142257668621/

2. Olimpiada “Mestesuguri artistice traditionale” faza judeteana – “Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliul Judetean Sibiu , organizează în perioada 26-28 martie 2019 faza județeană a Olimpiadei Meșteșuguri Artistice Tradiționale, ediția a XXIV-a. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, iar ediția din acest an va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Toți cei care vor să se înscrie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de participare:
– vârsta între 6-18 ani
– dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu pentru stilul autentic
– proveniență din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban

Participanții vor fi selectați în prealabil la faza pe fiecare unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare unitate școlară şi/sau conexă poate fi reprezentată de un număr de trei elevi selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă – pentru unul din meşteşugurile tradiţionale. De asemenea, este de reținut faptul că un elev poate participa în cadrul concursului la o singură secţiune. Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul competiției.

La secțiunile pictat icoane pe sticlă și pictat icoane pe lemn concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice:

>la alegere: Cina cea de Taină sau Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – secțiunea pictat icoane pe sticlă;
>la alegere: Înălțarea Domnului sau Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – secțiunea pictat icoane pe lemn.
– suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului

Mai trebuie ținut cont de următoarele aspecte:

– elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei
– materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori
– prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular
– lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare

Înscrieri se pot face până în data de 14 MARTIE 2019 la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, str. Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean, sau la Muzeul ASTRA, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0756/085780, fax 0269/202411, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.com, în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.

Program/ secțiuni/ LOCAȚIE:

Ziua I/ 26 martie 2019 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă
Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe

Ziua 2/ 27 martie 2019 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă
Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

Ziua 3/ 28 martie 2018 – secțiuni: prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti
Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA”

https://www.facebook.com/events/2227199267536825/

3. Yoga Nidra relaxare profunda – “Namaste! Va astept cu drag la o relaxare altfel!
Participantii vor sta intinsi la sol pe tot parcursul orei si se vor relaxa.

Vom practica Yoga Nidra – o calatorie ghidata care induce corpul intr-o relaxare profunda si completa si constiinta intr-o stare meditativa profunda.
30 -40 minute de Yoga Nidra este echivalentul a 3-4 ore de somn.

Schimbul energetic al atelierului: 40 lei

Numarul de locuri este limitat, de aceea va rog sa va anuntati si confirmati prezenta prin sms la nr. de mobil: 0752 309 537.

Practicarea Yoga Nidra ne aduce:
• relaxare mentala si odihna profunda
• reducerea stresului si anxietatii
• calmarea si echilibrarea sistemului nervos
• imbunatatirea starii de sanatate
• un spatiu pentru a explora ceea ce avem nevoie in momentul prezent
• oportunitatea de a elibera emotiile de care nu mai avem nevoie
• revitalizarea corpului si mintii
• tratarea insomniilor
• echilibrearea organismul din punct de vedere hormonal
• detoxificarea corpului si purificarea mintii

Va astept cu drag,
Daniela Iulia Marta – profesor certificat de Yin Yoga, Yoni Shakti – Womb Yoga, Core Flow Yoga (Hatha, Power, Vinyasa, Forrest), consilier pentru dezvoltare personala, Practician de Gong, boluri tibetane si terapii complementare (Cranio-Sacrala – metoda Upledger, Access Bars, Acces Energetic Facelift, Prananadi – linia vindecari si regresii, Quantum Touch).”

https://www.facebook.com/events/408666553223162/

Miercuri, 27 martie

1. Catelul TOTO//atelier de creatie – “recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
durata: 1 h 30 min.

Coordonator: Claudia Benchea

**
În cadrul acestui atelier vom învăța să îl mânuim pe cățelușul lui Dorothy, ca el să ne poarte pe tărâmul lui Oz. Cu siguranță vom depăși provocările acestei călătorii, datorită agilității jucăușului Toto.

În cadrul ATELIERELOR DE CREAȚIE din fiecare MIERCURI descoasem misterele din lumea teatrală. Pâsla, paspoalul, brocardul, minimatul, șnururile și împletiturile sunt doar câteva dintre noțiunile ce nu vor mai constitui un mister pentru copii. Ne familiarizăm cu tipologiile firului textil, cu diversitatea materialelor și a croielilor și învățăm tehnici simple de a recicla creativ orice material, în personaje sau accesorii utile fiecărui copil. Activitățile practice din cadrul acestui atelier contribuie la o mai bună înțelegere a metodelor de integrare a unei bucăți de material într-un anumit context, cum ar fi crearea de păpuși, felicitări, obiecte vestimentare sau decoruri din lumea teatrală. Astfel de îndeletniciri stimulează imaginația și abilitățile celor mici de a combina culori sau de a alege și adapta materiale prin tăiere, lipire sau pliere în vederea atingerii scopului creativ. Interacțiunea într-un colectiv prietenos va întregi cu siguranță entuziasmul celor mici pentru creații artistice.

**
Bilete online: https://bit.ly/2EuuENu & https://bit.ly/2E6MDs2

Preț bilet: 14 lei

Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul teatrului din str. Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00 sau online din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Locurile sunt limitate la 10 participanţi/atelier.

La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.

Vă aşteptăm cu drag!
www.teatrulgong.ro

https://www.facebook.com/events/541728172986740/

2. Sanatatea in farfuria ta. Combinatii alimentare – “Moduri de combinare corectă a alimentelor și efectele benefice ale acestora, consecințele combinațiilor nesănătoase.

Înscrie-te aici: https://goo.gl/forms/3wt9FJ2XKOyU1nC13

Credem că e momentul pentru schimbare, evoluție, sănătate, iar nutriția poate fi un prim pas în această direcție.
Cunoșterea ne poate salva pe noi și pe cei apropiați nouă.

Cu cine?
Cu Mihai-Victor Zerbes tehnician nutriționișt pasionat și preocupat de toate aspectele nutriției și de impactul acesteia asupra vieții.

Cu ce?
Cu curiozitate şi pofta de a învăța sa te hranesti sanatos!

Când?
27 martie, orele 19:00 – 20:15

Unde?
She’s green – Str. Timotei Popovici nr. 19

Cum?
Înscrie-te aici: https://goo.gl/forms/3wt9FJ2XKOyU1nC13
Contribuția ta pentru participare este o donație minimă de 20 lei
…………………………………………………………………………………………..
incubator107 Sibiu este locul în care ORICINE, poate învăța pe ORICINE, ORICE! Organizăm ateliere de dezvoltare personală numai bune pentru a petrece timpul după viața de la birou – ne relaxăm, învățăm lucruri noi, pictăm, socializăm!

Vrei să fii meșter? Scrie-ne un e-mail la echipa@incubator107sibiu.ro”

https://www.facebook.com/events/537122800143311/


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: