parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Timpul pentru autocunoastere, cea mai bună investiție dintre toate

young-woman-2194038_1920.jpgA-ți da timp pentru a te cunoaște și a te înțelege mai bine este poate una din cele mai bune investiții pe care le putem face în viață. Aș zice chiar cea mai mare. Câștigul din povestea asta rămâne cu tine pentru totdeauna și e unul uriaș. Știu, par vorbe mari, iar eu sunt abia la începutul drumului. Pașii mei sunt de furnică, dar simt că ăsta e drumul. Cred că fiecare intuim când facem ceva bine, ceva care ne duce mai aproape de noi înșine, de ceea ce e important cu adevărat pentru noi și ne străduim să rămânem pe cale cât mai mult timp. Uneori călcăm în lături, ne ia timp să ne redresăm, apoi iar ne poticnim, ne luptăm să revenim la normal, parcă avem tot felul de piedici. Dar așa e drumul. Cineva drag mi-a spus azi că nu poate fi o linie dreapta că doar nu suntem morți. E firesc să fie cu suișuri și coborâșuri. Important e să facem pași în direcția bună. Read the rest of this entry »

Advertisements
6 Comments »

Pentru copii nu există mai târziu sau mâine, există doar “acum”

forward-412761_1920.jpgLa vârsta la care suntem noi, a se citi vârsta lui Darius – spun așa pentru că pare că toți trecem prin etapa asta de vârstă, cu tot ce înseamnă ea – adică la 4 ani, noțiunea de timp, de “mai târziu”, de “mâine” este foarte vagă. Folosește copilul aceste cuvinte, într-adevăr, dar nici c-ar putea să explice când anume sunt aceste momente. Uneori mă întreabă dimineață: “Azi e mâine?” 🙂 Îl văd că devine tot mai preocupat de noțiunea de timp, de zilele săptămânii, de ore, dar încă e ceva destul de abstract. Nici n-am căutat să-l învăț cât mai repede cum stă treaba cu timpul pentru că… time is not my friend.Va înțelege el curând cum e cu timpul  sau cu lipsa lui.  Pentru el, există un singur timp, timpul lui “ACUM”, prezentul continuu din engleză :). Acum vreau să mă joc, să mănânc, să alerg, să-mi cumperi jucăria X, să plecăm, să desfacem cadoul. ACUM.

Explicațiile pălesc de obicei în fața dorințelor impetuoase ale întâiului-născut. Azi am mai avut odată ocazia să privesc cum planurile pentru “mai târziu” se năruiesc în fața atotputernicului “acum”. Read the rest of this entry »

2 Comments »

Copiii nu sunt șantajiști, nici profitori. Sunt doar copii

 

children-817365_1920Am observat de mai multă vreme o tendință pe care o au mulți părinți. Și aș include aici și bunicii, că și ei fac la fel (deh, noi de unde să fi moștenit tendința asta? :D) Am văzut că, pe măsură ce copilul crește, devenim tot mai exigenți, avem așteptări tot mai mari ca el sau ea să se comporte într-un anumit fel. E explicabil fenomenul și e cât de cât normal să ne așteptăm ca ai noștri copii să evolueze într-o anumită direcție, să vrem să culegem roadele muncii noastre, dacă vreți.

Numai că n-ar trebui să fie despre noi, despre laurii pe care am vrea noi să-i culegem sau despre așteptările noastre. E despre ei, despre ritmul lor, al fiecăruia, care sigur va fi diferit de al altor copii cu care îi comparăm de multe ori, fără să ne dăm bine seama că facem asta.

Cât sunt mici, bebeluși, ne uităm la ei ca la soare și la lună, ni se par perfecți și ne și le promitem că vom avea răbdare, că vom face lucrurile cu calm, că o să avem grijă de ei așa cum știm noi mai bine și că o să le aducem și luna de pe cer, dacă ne-ar cere-o. Sunt tare gingași când sunt bebeluși și toddleri și nu cer prea multe sau chiar când cer, o fac cu candoare, fără manifestări de forță, fără lupte de putere, fără sfidare. Și atunci ne e mai ușor. Read the rest of this entry »

2 Comments »

Locul în care toată lumea câștigă

IMG_20180526_101712.jpgAseară speram să pot spune după alergarea de azi de la Cross că mă simt inspirată și că mi-am recăpătat din încredere. Știam eu că la linia de start este despre good vibes, despre oameni care au o energie molipsitoare, ce îți dă aripi după ce ai dormit doar vreo 5 ore, că toate supărările se șterg cu fiecare kilometru parcurs, că speranța renaște în timp ce alergi și vezi fețele zâmbitoare ale susținătorilor pe care îi întâlnești pe traseu, când auzi încurajările venite din partea unor necunoscuți. Și mai este despre bucurie sinceră, despre admirație față de ceilalți participanți, atunci când vezi că se apropie de linia de finiș cei de la Semimaraton și de la Maraton.

Chiar e o experiență uimitoare alergarea asta pentru diverse proiecte minunate ale unor oameni curajoși și inspirați să facă ceva pentru comunitate. Cred că o să particip în fiecare an de acum încolo și chiar îndrăznesc să visez că, atunci când voi reuși să mă antrenez, voi alerga la Semimaraton. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Pe ultima sută de metri

running-573762_1920Cred că acesta ar trebui să fie motto-ul meu, cel puțin în perioada asta a vieții mele. Sper să nu rămână forever așa pentru că e cam mult pentru hertz-ul meu. Adică mereu sunt la limita cu timpul, mereu mă întreb dacă o să reușesc să le fac pe toate și de prea multe ori se întâmplă să nu-mi iasă. Dar azi am făcut multe chestii pe ultima sută de metri și o zi începută tare anevoios s-a transformat pe parcurs într-una în care am sărit de bucurie. Cred că am trecut în mai puțin de 24 de ore prin toată paleta de emoții posibile, deși a fost just an ordinary day, așa cum avem noi mamele, nothing special. De fapt, s-au întâmplat și lucruri despre care încă nu pot vorbi pentru că mi-e greu deocamdată, dar până la urmă e cum zice proverbul: totul e bine când se termină cu bine.

E incredibil cum se poate schimba starea emoțională în funcție de “factorii de mediu” :)). Sau n-ar trebui să fie așa? Știu, știu, teoria zice să rămânem Zen, să vedem partea plină a paharului în  orice situație, dar uneori nu mai găsești energia să vezi lucrurile în roz și nici măcar în gri. Uneori totul pare a se afla sub un nor mare negru care nu se dă dus. Culmea e că eu am nevoie de puține chestii ca să vin la sentimente mai bune. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Viață nu e perfectă, dar e compusă din momente perfecte

youth-570881_1920Gândul acesta mi-a răsărit în minte în timp ce-l țineam pe Andrei adormit în brațe, cu căpșorul lui perfect lipit de mine, cu respirația sa caldă pe umărul meu, cu inimioara-i bătând accelerat alături de-a mea. Am simțit, ca de altfel în multe alte ocazii în ceea ce-l privește, că vreau să opresc timpul și să stau în momentul acela perfect, în care simt un soi de liniște, de recunoștință, de împăcare, de binecuvântare. Mi-am spus că asta e unul din acele momente pe care vreau să-l păstrez în minte și în suflet, la care să mă întorc și să-l privesc, să mă uit la el cum te-ai uită la o carte care știi că te-a făcut să vibrezi, la care să mă întorc și să-l simt din plin, de parcă timpul nu s-ar fi așternut peste el.

Dar imediat mi-a trecut prin minte că în viață sunt multe momente perfecte pe care vrem să le păstrăm în cutiuța cu amintiri. Sunt momente când parcă ieși din timp și parcă privești de undeva de sus și le vezi perfecțiunea, le simți plinătatea, simți cum ți se umple inima de căldură și de bucurie. Simt asta chiar și acum când scriu și prin fața ochilor se plimbă tot felul de imagini cu astfel de momente după care tânjim mereu. Read the rest of this entry »

2 Comments »

Un podcast de neratat pentru cei care vor să crească împreună cu ai lor copii

leaf-3369412_1920Nu știu dacă v-am mai zis că I’m a podcasts fan. Atunci când stai mult pe acasă sau prin jurul casei, cu un copil mic care îți cere atenție (sau cu 2 dupa-amiaza), dar și cu o grămadă de treburi casnice de făcut, simți nevoia să îi dai și creierului ceva de făcut, ca să nu se atrofiezeEmoji. Și pentru mine podcast-urile și Ted Talks-urile sunt food for thought. Mă ajută să fac și altceva, să ies din rutină, să îmi hrănesc mintea cu informații interesante în timp ce fac treabă – 2 în 1, my favourite kinda’ stuff. Televizorul e obiect de decor de mulți ani. Îl mai ținem pentru Darius care se uită din când în când la desene (ar vrea el mai mult, but that’s another story). În locul televizorului care mă seacă de energie, prefer să ascult ceva ce îmi încântă sufletul, ceva ce aleg eu și cu care rezonez. Și astea sunt podcast-urile. Am descoperit mai multe, dar unul în mod special m-a încântat atât de tare, încât de vreo luna doar asta mai ascult.  Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Planuri, liste si revelatii din weekend

writing-3321866_1920.jpgAtunci când unul din copii e răcit, planurile făcute pentru zilele de weekend se duc pe apa sâmbetei. Numai asta poate fi chiar un lucru bun uneori. Când e vreme frumoasă afară simt tare presată fac ceva interesant, merg într-un loc nou sau măcar plec de acasă, altundeva decât în părculețul din cartier. Mi se pare ar trebui profit de vremea bună, fac ceva deosebit, creez amintiri copiilor și nu numai. Simt trebuie (again, trebuie!…) bifez ceva. Partea ironică este nu prea-mi iese pentru nu e simplu plecăm de acasă în formulă de 4, mai ales de când Mr. Junior Andrei nu mai vrea stea deloc în scaunul de mașină, ceea ce face ca un drum scurt de 10-15 minute pară cât o excursie prin toată țara ( maimuțăresc în fel și chip lângă el doar ca  stea în scaun).

Poate cu atât mai mult cu cât nu-mi iese cu plecările, gândesc și mai intens la asta. Spre beneficiul cui, însă? Andrei care are doar un an nu cred apreciază prea mult suntem undeva departe, într-un loc nou și nu s-ar supăra  fim într-un părculeț aflat la 2 pași de casă. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Tu când ai plâns ultima dată?

 

sad woman-2359634_1920.jpgEu astăzi. Și nu, nu e sfârșitul lumii, dimpotrivă, mă simt mai bine. Mi-e oarecum greu să recunosc că am plâns. Poate pare că ceva nu e în regulă cu mine, că poate am probleme – am ca toată lumea, probabil că nici mai mult, nici mai puțin. Așa că am stat și m-am gândit dacă să scriu despre un subiect ce este tabu, aș spune eu, care ne întristează, dar cred că ar trebui să discutăm și despre plâns. Plânsul este bun, ne eliberează de tensiunea acumulată și ne ajută să îndepărtăm norii negri ce s-au abătut asupra noastră chiar și într-o zi senină, cum este cea de azi.

Da, se prea poate să fie soare afară și totuși noi să  simțim furtună în suflet pentru o (scurtă) perioadă de timp.  Poate s-au adunat mai multe, poate suntem obosite, poate avem așteptări prea mari, poate ne e foame, dar cineva mic nu ne lasă nici să mâncăm, poate am vrea altceva în momentul ăla. Sau poate pur și simplu avem nevoie să ne descărcăm. And that’s ok! Read the rest of this entry »

2 Comments »

Peditel 1791 – “un apel si panica dispare”

first-aid-2789562_1280Întâmplarea face ca astăzi să scriu despre un subiect care intră în categoria “caritabil”, dar cred că nu e o coincidență că mi-am deschis mailul și în multitudinea de mesaje, privirea mi s-a oprit pe cel primit de la Peditel. Am aflat astfel că a fost lansată tombola Peditel cu scopul strângerii de fonduri pentru extinderea acestui serviciu de asistență pediatrică telefonică gratuită, care ne poate ajuta să scăpăm de panică atunci când avem copiii bolnavi și ne frângem mâinile pentru că nu mai știm ce să facem ca să le fie bine.

Și cum experiența mea cu Peditel a fost mai mult decât mulțumitoare (aș zice că titlul exprimă foarte bine cum a fost discuția cu medicul; ideea nu-mi aparține, e de pe  site-ul Peditel) m-am gândit să vă povestesc despre ei și cum putem să-i susținem. Pe mine m-a salvat discuția cu un medic Peditel într-un moment critic, pe când Darius avea vreo 2 ani jumate, într-o noapte când eram plecați departe de casă și nu prea știam încotro s-o apucăm și nici nu ne încânta ideea de a vedea cum sunt spitalele din București. Read the rest of this entry »

Leave a comment »