parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Mie nu mi se poate intampla asa ceva sau despre convulsiile febrile

thermometer-1539191_1920

Sursa foto: pixabay.com

Notă: În acest articol veți putea citi despre convulsii febrile așa cum le-am trăit noi, deci trebuie tratat ca atare, deoarece nu se dorește a fi sfat medical ori expunere medicală. Deși cred că anumite lucruri pot ajuta alți părinți, nu sunt în măsură să ofer sfaturi ori soluții în aspecte ce țin de partea medicală.

Articolul este împărțit în 2 părți: în cel de azi veți putea citi descrierea experienței în sine, sentimentele care m-au încercat pe mine, iar a doua parte este cu câteva date despre convulsiile medicale, selectate în funcție de ce mi s-a părut mie relevant, de ce am considerat eu ca fiind extrem de important de știut de cei care citesc.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Am făcut o pauză cam lungă de la scris, deși în mintea mea am tot început articole, am schițat idei. Așa mi se întâmplă mereu când am câte un blocaj – nu reușesc să mă adun, să-mi iau timp pentru scris, dar sunt cu gândul la blog, mă frământ și încerc să-mi concentrez eforturile pentru a mă repune pe șine. De data asta a fost și mai greu pentru că motivul pauzei a fost unul care m-a zguduit bine, m-a pus serios pe gânduri, m-a făcut să acord mai multă atenție realității fizice și nu celei virtuale.

Atunci când eram în spital și am scris acest articol nu eram pregătită să povestesc prin ce-am trecut, dar se pare că nici nu pot începe să scriu despre altceva până nu eliberez ce-am trăit în acele câteva minute din sâmbăta fatidică. Cu toate astea, prin viu grai am detaliat de mai multe ori ce s-a întâmplat atunci, așa că simt că acum pot expune și aici pe blog cum a fost să trecem printr-o convulsie febrilă. Mă gândesc că poate ajută cumva experiență noastră, deși mi-aș dori să nu treacă nimeni prin așa ceva pentru că e cutremurător… Read the rest of this entry »

Advertisements
Leave a comment »

Pentru copii nu există mai târziu sau mâine, există doar “acum”

forward-412761_1920.jpgLa vârsta la care suntem noi, a se citi vârsta lui Darius – spun așa pentru că pare că toți trecem prin etapa asta de vârstă, cu tot ce înseamnă ea – adică la 4 ani, noțiunea de timp, de “mai târziu”, de “mâine” este foarte vagă. Folosește copilul aceste cuvinte, într-adevăr, dar nici c-ar putea să explice când anume sunt aceste momente. Uneori mă întreabă dimineață: “Azi e mâine?” 🙂 Îl văd că devine tot mai preocupat de noțiunea de timp, de zilele săptămânii, de ore, dar încă e ceva destul de abstract. Nici n-am căutat să-l învăț cât mai repede cum stă treaba cu timpul pentru că… time is not my friend.Va înțelege el curând cum e cu timpul  sau cu lipsa lui.  Pentru el, există un singur timp, timpul lui “ACUM”, prezentul continuu din engleză :). Acum vreau să mă joc, să mănânc, să alerg, să-mi cumperi jucăria X, să plecăm, să desfacem cadoul. ACUM.

Explicațiile pălesc de obicei în fața dorințelor impetuoase ale întâiului-născut. Azi am mai avut odată ocazia să privesc cum planurile pentru “mai târziu” se năruiesc în fața atotputernicului “acum”. Read the rest of this entry »

2 Comments »

Copiii nu sunt șantajiști, nici profitori. Sunt doar copii

 

children-817365_1920Am observat de mai multă vreme o tendință pe care o au mulți părinți. Și aș include aici și bunicii, că și ei fac la fel (deh, noi de unde să fi moștenit tendința asta? :D) Am văzut că, pe măsură ce copilul crește, devenim tot mai exigenți, avem așteptări tot mai mari ca el sau ea să se comporte într-un anumit fel. E explicabil fenomenul și e cât de cât normal să ne așteptăm ca ai noștri copii să evolueze într-o anumită direcție, să vrem să culegem roadele muncii noastre, dacă vreți.

Numai că n-ar trebui să fie despre noi, despre laurii pe care am vrea noi să-i culegem sau despre așteptările noastre. E despre ei, despre ritmul lor, al fiecăruia, care sigur va fi diferit de al altor copii cu care îi comparăm de multe ori, fără să ne dăm bine seama că facem asta.

Cât sunt mici, bebeluși, ne uităm la ei ca la soare și la lună, ni se par perfecți și ne și le promitem că vom avea răbdare, că vom face lucrurile cu calm, că o să avem grijă de ei așa cum știm noi mai bine și că o să le aducem și luna de pe cer, dacă ne-ar cere-o. Sunt tare gingași când sunt bebeluși și toddleri și nu cer prea multe sau chiar când cer, o fac cu candoare, fără manifestări de forță, fără lupte de putere, fără sfidare. Și atunci ne e mai ușor. Read the rest of this entry »

2 Comments »

Planuri, liste si revelatii din weekend

writing-3321866_1920.jpgAtunci când unul din copii e răcit, planurile făcute pentru zilele de weekend se duc pe apa sâmbetei. Numai asta poate fi chiar un lucru bun uneori. Când e vreme frumoasă afară simt tare presată fac ceva interesant, merg într-un loc nou sau măcar plec de acasă, altundeva decât în părculețul din cartier. Mi se pare ar trebui profit de vremea bună, fac ceva deosebit, creez amintiri copiilor și nu numai. Simt trebuie (again, trebuie!…) bifez ceva. Partea ironică este nu prea-mi iese pentru nu e simplu plecăm de acasă în formulă de 4, mai ales de când Mr. Junior Andrei nu mai vrea stea deloc în scaunul de mașină, ceea ce face ca un drum scurt de 10-15 minute pară cât o excursie prin toată țara ( maimuțăresc în fel și chip lângă el doar ca  stea în scaun).

Poate cu atât mai mult cu cât nu-mi iese cu plecările, gândesc și mai intens la asta. Spre beneficiul cui, însă? Andrei care are doar un an nu cred apreciază prea mult suntem undeva departe, într-un loc nou și nu s-ar supăra  fim într-un părculeț aflat la 2 pași de casă. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Peditel 1791 – “un apel si panica dispare”

first-aid-2789562_1280Întâmplarea face ca astăzi să scriu despre un subiect care intră în categoria “caritabil”, dar cred că nu e o coincidență că mi-am deschis mailul și în multitudinea de mesaje, privirea mi s-a oprit pe cel primit de la Peditel. Am aflat astfel că a fost lansată tombola Peditel cu scopul strângerii de fonduri pentru extinderea acestui serviciu de asistență pediatrică telefonică gratuită, care ne poate ajuta să scăpăm de panică atunci când avem copiii bolnavi și ne frângem mâinile pentru că nu mai știm ce să facem ca să le fie bine.

Și cum experiența mea cu Peditel a fost mai mult decât mulțumitoare (aș zice că titlul exprimă foarte bine cum a fost discuția cu medicul; ideea nu-mi aparține, e de pe  site-ul Peditel) m-am gândit să vă povestesc despre ei și cum putem să-i susținem. Pe mine m-a salvat discuția cu un medic Peditel într-un moment critic, pe când Darius avea vreo 2 ani jumate, într-o noapte când eram plecați departe de casă și nu prea știam încotro s-o apucăm și nici nu ne încânta ideea de a vedea cum sunt spitalele din București. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Înțarcare de voie, de nevoie – câte puțin din experiența noastră

BreastfeedingÎn seara asta am călătorit puțin în timp împreună cu Darius, în timp ce citeam povestea de seară. În sfârșit a ajuns la noi cartea “Doar țiți rămâne mică”, o carte minunată pentru mămici și pitici alăptați și foarte utilă atunci când se dorește înțărcarea blanda a copilului. Ce mi-aș fi dorit să am această carte acum un 1 jumate! Poate ne-ar fi fost mai ușor amândurora cu ajutorul ei. De fapt, sunt convinsă că ne-ar fi ajutat. Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu ideea că o voi folosi la un moment dat cu Andrei. O să vă povestesc mai multe despre carte într-un articol viitor. Acum sunt sub imperiul emoțiilor și vreau să păstrez vie seara asta.

Această poveste ne-a purtat în timp, ne-a dus înapoi la vremea când Darius era doar un bebe în burtică – seems sooo long ago, apoi i-am povestit cum era atunci când a fost bebe mic, cât de mult iubea să stea la pieptul meu și chiar am atins pentru prima dată după mult timp subiectul înțărcării sale. Am avut senzația că vorbesc cu un adult; cred că de asta am și zis pentru prima dată, fiindcă discuția a fost la un alt nivel decât ce eram obișnuită. Înțelege mult mai bine cum stau lucrurile, ce îi explic, pune întrebări care să-l lămurească. Se vede că a crescut… Read the rest of this entry »

Leave a comment »

De 1 an împreună

IMG_20180414_185011A trecut un an de atunci, de când am devenit mama pentru a doua oară, din momentul în care am simțit acea bucurie ce îți mângâie sufletul, acea ușurare precum o adiere, pentru că în sfârșit îl întâlneam pe cel pe care l-am purtat atâtea luni, pentru că îl țineam în brațe, pentru că l-am văzut sănătos. Doamne, ce emoție puternică îți poate da nașterea! Pe cât de provocatoare, pe atât de dătătoare de sens, de puteri nebănuite. Miracolul vieții… îmi pare fascinant și acum. Și mă bucur că azi am ocazia să mă gândesc la acea zi, să mă întorc în timp și să mă las cuprinsă de uimire.

Astăzi uimirea a căpătat noi nuanțe, azi ghemotocul s-a transformat într-un bebeluș rotofei care umblă de-a bușilea prin toată casa, care vorbește bebelușeasca toată ziulica, a devenit un mic explorator care se bucură la vederea oricărui obiect nou ce devine ținta studiului său pentru vreo…10 minute.

Spiridușul meu mă surprinde cu veselia sa încă de când era foarte mic. Este un copil foarte voios, care zâmbește mult și se supără mai rar. Read the rest of this entry »

2 Comments »

Aniversări de azi, de ieri si … amintiri cu recunostintă

birthday-2496215_1920

Sursa foto: pixabay.com

De aseară e plină casa de jucării, cutii, pungi de cadouri, iar Darius zici că e un titirez de când a împlinit 4 ani. Mi-a zis ieri înainte să adoarmă că el vrea să pupe toate jucăriile primite. L-am întrebat ce sentimente îl încearcă. Bine, îmi răspunde el*:D rânjet. Văd că are nevoie de ajutor și îi explic că aș vrea să știu ce emoție simte, apoi enumăr câteva din ele: bucurie, tristețe, furie, îngrijorare.

După explicatii nu mai ezită: ” Bucurie, mami! Sunt bucuros! Sunt atât de multe!” Am văzut că nici nu mai știa la care să se uite și parcă voia să le cuprindă pe toate, numai că bateriile sale erau pe terminate de la atâta zbenguială și de la caruselul de emoții din ultimele ore. I-am explicat că le vom găsi pe toate dimineața când ne trezim și că poate face nani liniștit că nu i le ia nimeni. După atâta agitație chiar a obosit, așa că, surprinzător a acceptat cu ușurință explicațiile mele. E drept, ii vorbeam dintr-o stare de caaalm – ce mult contează. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Pietrele au prins culoare în timp ce noi ne distram

Painted rocksNu prea eram eu convinsă că o să-mi placă cu adevărat să pictez pietre pentru simplul motiv că I’m not that into painting. Nu-mi nici displace pictatul/desenatul, doar că e spre sfârșitul listei cu activități de făcut pentru a mă relaxa. On the other hand, mă bucur de prilejuri care să-mi dovedească contrariul, care să-mi arate că poate fi chiar fun. Și o astfel de provocare a venit de la educatoarele lui Darius care ne-au lansat invitația de a face o drumeție în natură pentru a observa culorile, dar și pentru a strânge…pietre pe care apoi să le pictam. Propunerea a venit în contextul în care luna aceasta au studiat culorile la grădiniță.

Iar proiectul de final  a presupus să desenăm acasă, în familie, cercuri concentrice pe pietre. În fiecare lună avem un proiect pe care îl facem acasă, împreună cu membri familiei. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Pe tine ce te face fericita, mami?

DSC_9568.2– Darius, știi că azi e Ziua Internațională a Fericirii?

Se uită lung la mine, chiar ușor încruntat, cu acea privire care parcă spune: “Ce vrei să spui cu asta, mami?” dar nu zice nimic. Și eu care speram să țină un mic discurs filozofic despre ce este fericirea*:P scoate limba! Totuși, încerc să obțin un răspuns de la el și continui.

– Pe tine ce te face fericit, dragul meu?

-Pistolul asta de făcut baloane (e cea mai nouă achiziție și desigur, nu se dezlipește de el vreo 2 zile, cu puțin noroc).

-Și altceva?
Read the rest of this entry »

5 Comments »