parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

La gradinita, fara lacrimi

ID-100302852

Photo:Stuart Miles, Freedigitalphotos.net

Luni dupa-amiaza am participat la un eveniment creat pentru parintii care au copii ce urmeaza sa inceapa gradinita, dar s-a discutat si despre acei copii ce au fost introdusi deja “in sistem” *:) fericit. Evenimentul “La gradinita, fara lacrimi” a fost organizat de Asociatia Sprijin pentru Mame, care a invitat-o pe doamna psiholog Raluca Sassu, conferentiar universitar doctor la Facultatea de Stiinte Socio-Umane, sa explice parintilor cum pot face tranzitia de acasa la gradinita cat mai bland posibil. Mi-a placut ca prezentarea modalitatii de pregatire a copiilor pentru gradinita a fost, de fapt, un dialog deschis, intre participante si psiholog creandu-se rapid o legatura, asa cum se creaza cand se intalnesc mai multe mame, doamna profesoara fiind si mama a 3 copii.

Aceste discutii au fost pentru mine si un prilej de a verifica daca am procedat cat am putut de bine la integrarea celui dintai-nascut la gradinita, de fapt, la cresa, pentru ca el avea 2 ani jumatate cand a intrat in colectivitate. (imi place sa folosesc termenul de gradinita si atunci cand ma refer la cresa, deci nu voi face distinctia intre cele 2, desi e una importanta, dar cred ca se cam stie ca pana la 3 ani copiii merg la cresa, dupa aceasta varsta incepand gradinita).

Mi-a prins bine sa aud o parere avizata pe acest subiect, pentru ca atunci cand am inceput gradi cu D., mi-a fost tare greu si mie sau mai ales mie (?)… Mi se rupea inima cand vedeam cum plange dupa mine si ma gandeam ca ceva nu e ok in toata povestea, desi am incercat sa parcurg niste etape pe care le consideram importante, astfel incat acomodarea lui sa fie lina. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Sunt recunoscatoare de 33 de ori

GreatfulA trecut si una din zilele mele preferate din an, ziua mea. Imi place sa fie ziua mea de nastere. Ma simt rasfatata, ma bucur de fiecare data cand primesc semne de la persoane dragi cu care poate n-am mai vorbit de multa vreme, imi amintesc de anivesarile din copilarie cand mama imi facea tarte cu afine, capsuni sau cirese. E fain sa ne sarbatorim, chiar daca de fapt marcam trecerea timpului peste noi. La partea asta, ma gandesc de obicei in ziua urmatoare, adica in 03 iulie. Deci ziua de dupa ziua mea nu mai e asa de faina pentru mine. Imi mai piere zambetul de pe buze, care in 02 iulie nu mi-l ia nimeni de pe chip. Deci azi am revenit cu picioarele pe pamant, ba chiar m-am gandit ca am mai imbatranit cu un an.

Dar am stat putin si am analizat si mi-am dat seama ca, aceleasi motive care ma fac sa fiu vesela in data de 02, ar trebui sa ramana in picioare si dupa aceea. De asta am decis sa astern pe “hartie” motivele mele de recunostinta, pentru ca practicarea recunostintei e un obicei foarte sanatos, un obicei de igiena mentala care ar trebui sa ne insoteasca zilnic. De ceva vreme, inspirata fiind si de provocarea lansata de Cristinei Otel, pe care o gasiti aici, aceea de a face timp de 100 de zile un exercitiu de recunostinta,  tot intentionez sa practic recunostinta ca pe o rutina care sa nu lipseasca din activitatile mele curente, dar trebuie sa recunosc ca nu-mi iese tot timpul.

Am zile cand mi-e mai greu sa vad partea plina a paharului sau zile in care mi-e greu sa gasesc ceva deosebit de adaugat pe lista. Cumva mi se pare banal sa insirui aproximativ aceleasi lucruri care ma fac sa ma simt implinita, si drept urmare, ajung sa le minimizez sau chiar sa nu le mai vad, sa le consider acolo by default. Insa nimic nu este by default, de aceea la bilantul de 33 de ani, m-am gandit sa fac 2 lucruri:
Read the rest of this entry »

Leave a comment »