parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

#19 Activitati de facut, locuri de vazut, bine de stiut – Saptamana 31.01.– 06.02.

on January 30, 2019

sibiu-3642749_1920Dacă vă întrebați ce planuri să vă faceți pentru săptămâna 31.01. – 06.02., s-ar putea să vă fie de folos această listă a evenimentelor din orașul nostru și din împrejurimi. Rubrica se adresează cititorilor din Sibiu sau celor care sunt în trecere prin Sibiu. M-am gândit să creez un loc în care se reunesc cele mai multe evenimente dedicate copiilor și părinților ce vor avea loc în orașul nostru în decursul unei săptămâni. Am spus cele mai multe pentru că sigur nu am cum să le cuprind pe toate și nici nu-mi propun asta. Voi adăuga atelierele și evenimentele pentru copii, dar știu sigur că și noi, părinții, avem nevoie să evadăm, chiar dacă asta înseamnă poate tot un event care are legătură cu creșterea copiilor, sau alteori, o escapadă la mișcare, la Yoga sau la un spectacol. Așa că, veți regăsi în aceste articole și evenimente care se adresează mămicilor sau părinților, în general.

Ideea asta mi-a răsărit în minte de multă vreme și mi-am propus să-i dau curs deși mă simt nevoită să recunosc că fac asta cu ceva emoții. Sper să vă fie de folos articolul și să vă ușureze căutările de activități interesante pe care uneori le ratați pentru că poate ați uitat să vă arătați interesate de event sau pentru că nu mai știți în ce zi era. Ideea s-a născut ca urmare a căutărilor mele efervescente de evenimente. Sunt preocupată de activități, deși nu ajungem prea des unde ne propunem, pentru că …mobilizare dificilă, copii mici care nu vor să stea în scaunul de mașină, somnul de amiază, treziri cu plânsete, etc. Poate aveți habar despre ce vorbesc :). Dar creștem noi și recuperăm. Până atunci, m-am gândit ca măcar să le centralizez pe toate pentru a avea o imagine de ansamblu asupra activităților pe care le-am putea face, dacă  e să se alinieze astrele și să plecăm cu bine de acasă. Și cred și sper să fie util cât mai multor mămici care vor să găsească evenimentele reunite într-un singur loc.

Postarea această va fi săptămânală, miercurea fiind ziua în care o voi publicaArticolul va conține link-uri către evenimente și o scurtă descriere a acestora (extras din event-ul de pe facebook). Dacă vreți, acesta e un fel de brief al evenimentelor, de aceea nu voi adăuga eu alte comentarii despre acestea. Mi se pare important să vă atrag atenția să nu uitați să vă înscrieți! Pentru cele mai multe activități e nevoie de acest pas. Detaliile legate de locație, oră,  vârsta recomandată, modalități de înscriere ori plată, atunci când e cazul, le găsiți în linkurile evenimentelor.

Îmi rezerv dreptul de a modifica un articol în cursul unei săptămâni, în sensul că e posibil să mai adaug evenimente noi de care nu știam la data la care am publicat articolul. 

Dacă aveți orice sugestii de îmbunătățire, adăugare a unor detalii sau întrebări, am să vă răspund cu drag cât pot de repede. Sper să vă fie de folos.

Joi, 31 ianuarie

1. Workshop gratuit de prim ajutor – “Pe lângă bucuria zăpezii, iarna poate veni cu accidente la care putem reacționa dacă știm cum să o facem. Căzături pe gheață, degerături, dar și alte situații în care noi vă putem învăța să acordați prim ajutor celor de lângă voi care au nevoie.
Vă așteptăm la un atelier gratuit de prim ajutor pe 31 ianuarie la Forumul German la orele 18.00.
Pentru confirmarea participării vă rguăm să ne contactați telefonic la 0269/217 646 sau 0741 118 975.”

https://www.facebook.com/events/2295608323785231/

2. Povesti cu oameni de zapada – atelier de scriere creativa – “Înainte de a porni, cu mic, cu mare, către Tărâmul Iernii Veșnice, oamenii de zăpadă care au poposit pe la noi vor neapărat să fie personaje în povești scrise de copii. Fără să stea prea mult pe gânduri, Marele Om de Zăpadă a trimis către Tărâmul lui Barbă Cot o scrisoare (scrisă frumos, de mâna, pe o pagină de gheață transparentă) în care îi roagă pe copiii cărora le place să scrie povești să îi aleagă pe ei ca personaje principale în următorul atelier. Pentru că încă avem zăpadă și gerul ne mai înroșește obrajii când ieșim pe-afară, am acceptat propunerea Oamenilor de zăpadă. Le-am răspuns deja și le-am promis că la plecare vor putea duce cu ei pentru biblioteca din Tărâmul Iernii Veșnice câteva povești frumoase, poate chiar o cărticică.
Cine dorește să mă ajute să respect promisiunea este așteptat să se înscrie la Atelierul de scriere creativă din luna ianuarie și să facă parte din echipa de povestitori din Tărâmul lui Barbă Cot!

Atelierul se adresează copiilor de 7-11 ani
Loc de desfășurare: str. General Aviator Gheorghe Banciulescu Nr. 15, Sibiu
Număr de locuri 6
Dată: 31 ianuarie 2019
Ora: 17-18:40
Cost atelier: 30 de lei

Înscrieri: prin mesaj, pe pagina de facebook Tărâmul lui Barbă Cot sau la numărul de telefon 0721883780

Îndrumătorul copiilor: Raluca Ardelean, profesor de limba și literatură română”

https://www.facebook.com/events/623511938091541/

3. Painting Party – “Dăm startul atelierelor de pictură pentru amatori, cu o serie de modele sensibile! N-ai mai pictat până acum? Nu-i nimic! Specialistul nostru te va ghida pas cu pas și te va ajuta să transformi pânza albă într-o frumoasă pictură semnată cu numele tău! La sfârșit, pleci cu pictură acasă!

Totul este pus la dispoziția ta: șevalet‎, pânză, vopsele, pensule, șorț… pentru călătoria ta în lumea culorilor.

Când?
Joia, orele 18.30 – 20.30

Unde?
La Art & Fun Studio, Club Pamira, Str Șurii Mici nr 39, Sibiu
Preț atelier: 75 lei/adult, 50 lei/copil.

Informații suplimentare și înscrieri la tel: 0721 50 64 64, Catrinel”

https://www.facebook.com/events/367124647206631/

4. Cum să setezi obiective și dorințe care se realizează – “În urmă cu câțiva ani un coach mi-a sugerat un obiectiv de Anul Nou care la acel moment mi s-a părut extrem de curajos, chiar imposibil: Anul următor să fie cel mai bun an din viața mea. Am ezitat câteva momente însă, cum îmi place să intru în cele mai curajoase provocări, mi l-am asumat și am avut cu adevărat cel mai bun an din viața mea. Am învățat să îmi creez anii, oportunitățile, provocările și de atunci am avut în fiecare an cel mai bun an din viața mea.

Mai puțin de 10% din oameni reușesc să își îndeplinească rezoluțiile setate de Anul Nou, cei mai mulți renunta în primele 2 luni. În afaceri 80% din obiective nu se realizează.

Fiecare eșec ne diminuează încrederea în noi, în abilitățile noastre și ne stabilim obiective tot mai mici sau chiar renunțăm. Te regăsești?

Am combinat experiența practică a mea și a sute de oameni cu care am lucrat atât că lider cât și ca și coach cu cele mai noi studii în comportamentul uman și am creat un sistem simplu de stabilire a obiectivelor, intențiilor care te va duce la rezultate.

Vei înțelege ce te-a oprit să îți realizezi obiectivele până acum, cum să-ți dezvolți obiceiuri bune pe care să le urmezi și cum să renunți la obiceiurile rele, vei afla instrumente practice testate care să îți schimbe anul.

Dacă de câțiva ani ai printre promisiunile pe care ți le faci să faci sport, să mănânci sănătos, să slăbești, să fii mai organizat, să cheltuiești mai puțin și să economisești, să înveți o limba străină sau un domeniu nou, să îți lansezi propriul business, să începi canalul de YouTube, probabil e momentul să începi să faci ceva diferit ca să ai rezultate.

Mă numesc Monica Ducu și am o experiența de leadership de 13 ani cu multe succese, momente dificile, lecții, sute de ore de coaching și 1000 de oameni în echipele pe care le-am coordonat.
Sunt coach și dezvolt afaceri și lideri. Ambițioși, diferiți, pasionați de ceea ce fac, care cred că cel mai bun mod de a previziona viitorul este să-l creezi.

Locația: Turtha Sweet & Savoury, str. Someșului nr. 22″

https://www.facebook.com/events/394246651383191/

5. Atelier senzorial 1,5 – 3 ani – Vrei să fii prietenul meu – “Dacă ești mămică sau tătic cu prichindel până în 3 anișori te invit la atelierul senzorial. Astfel înveți să transformi orice activitate în joacă relaxată prin care împreună să vă bucurați . Toate acestea nu ți le explicăm, ci le trăiești chiar tu, experențial, ca să-ți fie mai ușor să înțelegi principiile și semnificația din spatele activităților.
Cei mici împreună cu părinții, vor face cunoștință cu șoricelul care își caută prieteni. Astfel ei vor cunoaște multe animale pe care le vor analiza și le vor studia cu ajutorul figurinelor, a marionetelor, iar cu ajutorul cutiilor senzoriale atent pregătite se va reconstitui peisajul poveștii. Vom picta cu degețelele animalele din poveste creând minunate măști, vom vorbi și vom povesti și vom socializa. Și pentru că nicio reuniune nu se poate întâmpla fără muzică, joaca continuă cu dans și mișcare
Sigur că activitățile de explorare senzorială pot fi făcute și acasă, iar copilul poate întâlni alți copii în parc sau în gașcă de prieteni. Dar avantajul de a-l integra într-o mică comunitate, într-un mediu sigur unde întâlnește copii, este neprețuit. Aici își creează primele relații , benefice în integrarea lui ulterioară la creșă sau grădiniță.
Întrucât numărul de locuri este limitat, înscrierea se face pe bază de rezervare. Înscrieri prin mesaj la numărul de telefon: 0771.029.650 cu numele și prenumele copilului și vârsta acestuia
Cost / atelier: 25 lei
Când : Joi 31 ianuarie 2019 ,ora 18:00- 18:50 , la Family Place Caffe în Șelimbăr, Str. Mihai Viteazu, nr. 260A, etaj”

https://www.facebook.com/events/386147215296420/

6. Călător în lume  – În jurul Marii Negre. Cu Uwe Seidner – “Primul eveniment “Călător în lume” din 2019 va avea loc joi, 31 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Cafe Wien. Rezervări: 0733.223.223.

De vorbă cu Uwe Seidner.

—————————————-
Din anul 2012, în comuna Cristian, județul Brașov, există o inițiativa de colaborare pe proiecte educative între trei instituții: Primăria Comunei Cristian, Școala Gimnazială și Parohia Evanghelică din această localitate. Astfel, Parohia Evanghelică în colaborare cu Școala Gimnazială au organizat pentru elevii premianți din clasele a VII-a și a VIII-a excursii cu o anumită tematică. Dacă în anii trecuți le-a fost oferită elevilor o schimbare de perspectiva prin cunoașterea situației minoratilor românești în alte țări precum Macedonia, Albania, Ucraina s.a., în anul 2018 proiectul avea să devină unul mai spectaculos: împreună cu un grup de elevi și dascăli s-a făcut înconjurul Marii Negre.

Prin acest proiect s-a dorit să se pună un accent pe pedagogia comemorativă. Având în vedere că în anul 2018 s-au împlinit 50 de ani de la bătălia de la Stalingrad, unde cea mai mare parte a armatei române și-a găsit sfârșitul și războiul a luat-o într-o altă direcție, am decis să facem o călătorie comemorativă în cimitirul soldaților căzuți la Volgograd, fostul Stalingrad.

Pentru că zona avea de oferit foarte multe din punct de vedere cultural, istoric și religios, am hotărât să ne întoarcem înapoi spre casă pe o altă ruta, traversând Caucazul și Anatolia. Astfel, am continuat drumul de-a lungul răului Volga, unde i-am cunoscut pe singurii buddhisti din Europa, calmicii, care trăiesc în stepa Volgai. În continuarea drumului am traversat Georgia, ocazie cu care am descoperit cultura creștină veche a georgienilor și am întâlnit reprezentanti ai minoritii germane din Caucaz, care a devenit foarte mică. A urmat apoi contactul și o prima impresie despre cultura islamică în Anatolia și Istanbul. Călătoria s-a încheiat cu participarea la slujba de duminică din Patriarhatul ecumenic din Constantinopol.
—————————————-

● Pentru că locurile sunt limitate, vă rugăm să vă faceţi din timp rezervare la numărul de telefon: 0733.223.223.

● Intrarea gratuită!

● Evenimentul ”Călător în lume” este realizat în cadrul proiectului „Cuvintele Sibiului” organizat de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) – www.aios.ro

https://www.facebook.com/events/1157476887742367/

Vineri, 1 februarie

1. Fram Book Club: cartea cu Apolodor – “Minunata carte cu pinguinul Apolodor este interpretată în cadrul Fram Book Club de colega noastră actriță Rada Constantinov, care iubește nespus cărțile cu Apolodor.

Vă așteptăm să îl cunoașteți sau să îl reîntâlniți pe simpaticul pinguin vineri, 1 februarie, ora 18:30.

Evenimentul este adresat tuturor oamenilor mici și mari 🙂
Locație: str Dealului, nr 6, etaj 1
Biletele se achiziționează la intrare și costă 10 lei/ persoană

https://www.facebook.com/events/2353999521501499/

2. Atelier de circ contemporan //Modul ianuarie- februarie-sold-out- “18 ianuarie – 22 februarie
în fiecare vineri, ora 18:00, 6 sesiuni
sala Studio, Teatrul GONG
————————————————-
ATELIER DE CIRC CONTEMPORAN
Coordonatori: Ramona Cișmaru & Nicolas Peyroux

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani
durată: 1h 30 min. / atelier / 6 ateliere într-un modul

**
Primul modul al atelierului va avea ca temă principală introducerea în arta jongleriei și presupune lucrul cu mingi, diabolo, baton floare, farfurii, pene, pălării, inele și fulare.
Cu peste 10 ani de experiență în domeniul circului (diverse proiecte în Franța, Irlanda, Bosnia, Polonia și România), o formare pedagogică în artele circului (L’école de cirque de Bruxelles) și o pasiune pentru educația non-formală, cei doi promovează circul ca artă și activitate recreativă în România. Atelierele „Alandala” sunt un amestec de discipline clasice de circ (cablu, minge de echilibru, jonglerie și acrobații), teatru, expresivitate corporală și ritm. Cei doi profesori își propun ca printr-o abordare ludică și pedagogică să promoveze lucrul în echipă, încrederea și respectul față de sine și cei din jur.

www.alandalacircus.ro

✘ Având în vedere structura modulară a proiectului, participarea copiilor la toate cele 6 sesiuni este esențială.
✘ Toate obiectele și materialele de lucru sunt puse la dispoziția copiilor de către organizatori.
✘ Recomandăm ținuta lejeră și încălțăminte de interior.
✘ Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată.

Preț bilet: 60 lei / modul / 6 ateliere
Bilete online: https://bit.ly/2TGkVZj

Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul teatrului din str. Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00 sau online din platformele entertix.ro și myticket.ro. Locurile sunt limitate la 12 participanţi/modul.

Vă aşteptăm cu drag!
www.teatrulgong.ro

https://www.facebook.com/events/303720013831722/

3. Activități asistate cu animale în grădiniță și școală – “În Centrul de Educație Timpurie FRAM ca și în Gradinița FRAM credem în rolul benefic pe care îl pot avea animalele în viața oamenilor și în formarea copiilor noștri.

După minunatul eveniment desfășurat vara trecută despre modul în care copiii relaţionează cu animalele „Love Leads The Way”  https://www.facebook.com/events/478631905941269/ dorim să continuăm campania de educare împreună cu câinii de terapie în grădinițe și școli.

De data aceasta vă invităm la o intalnire de informare și conștientizare cu privire la Activitățile Asistate de Animale (AAA) și Terapia Asistată de Animale (TAA).

Evenimentul ”Rescue și Terapie Asistata” are loc la Sibiu, în perioada 02 – 03 februarie și este organizat de Asociația Chinologică SB în parteneriat cu Centrul Național de Educare Canină.

Invitatul special este din nou specialistul în comportamentul canin, profesorul de etologie Liviu Ionescu care revine in Sibiu cu echipa sa de traineri cu experiență și căței educați de terapie și căutare-salvare pentru demonstrații practice uimitoare.

De interes pentru comunitatea Fram este unul dintre scopurile principale ale seminarului, respectiv informarea părinților și educatorilor, prezentarea noțiunilor de bază și inițierea conform recomandărilor internaționale în ceea ce se cheamă Terapia Asistată cu Câini la copiii.

Între temele prezentate regăsim identificarea și antrenamentul câinilor de salvare si terapie, noțiuni generale de Etologie, importanța Activitatilor Asistate de Animale.

Ignorată până nu demult în Romania, Terapia Asistata de Animale începe să câștige teren și apreciere. Tot mai multe persoane sunt interesate de aceasta formă de terapie, iar rolul animalelor în viața noastră incepe sa fie conștientizat din ce in ce mai mult.
De exemplu, dacă până acum doar terapia ABA era percepută ca fiind o formă de terapie eficientă pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, în prezent există un număr în creștere al copiilor TSA care au beneficiat de TAA și au obținut rezultate foarte bune, nu numai pe zona deprinderilor și a acumularilor psihice și sociale, cum au obtinut prin ABA, ci chiar a unei reale ameliorări. Mai mult, famiile acestor copii, încurajate de experiența personală, au decis să adopte un câine, ceea ce le-a schimbat total viața.

Vom mai afla cu acest prilej despre importanța Etologiei – ca studiu al animalelor de companie – în școli și grădinițe.

Informații și înscrieri: Ileana Vrânceanu 0724491440
Locația: str Dealului, nr 6, etaj 1.

Fiind o întâlnire de informare pentru parinti si educatori, participarea este Gratuită!

Fotografii de la evenimentul anterior pe aceasta tema: https://www.facebook.com/pg/GradinitaStepbyStepSibiu/photos/?tab=album&album_id=1362236517239889

https://www.facebook.com/events/1055672607966061/

4. Yoga & Tea Meditation – “Namaste! Va aștept cu drag la un atelier special de Yoga cu posturi ce promovează circulația sângelui și a energiei în zone mai tensionate din corpul nostru și Meditația Ceaiului prin relaxare și încărcare energetică, un timp pentru noi, pentru a reflecta și a ne detașa.

Meditația de Ceai:
• cultivă un sentiment de recunoștința și o profundă reverența pentru viața;
• reduce stresul și de aduce o mai mare pace și claritate a minții;
• aduce toate beneficiile de a medita cu atenție și conștient;
• aduce beneficii pentru sănătate;
• pregătire și susținere pentru practică de meditație.

Servirera ceaiul este un ritual, este o tradiție. În culturile estice, ceremoniile de ceai au un rol străvechi și important în societate. În timpurile moderne, servirea ceaiului este un mod sănătos.
Ceaiul ne invită să ne conectăm cu natură, cu cele mai profunde parți ale Sinelui nostru.

Schimbul energetic al serii: 50 lei

Numărul de locuri este limitat, de aceea va rog să va anunțați și confirmați prezența prin sms la nr. de mobil: 0752.309.537.

Gazda serii:
Daniela Iulia Marta – profesor certificat de Yin Yoga, Yoni Shakti – Womb Yoga, Core Flow Yoga (Hatha, Power, Vinyasa, Forrest), consilier pentru dezvoltare personală, Practician de Gong, boluri tibetane și terapii complementare (Cranio-Sacrală – metodă Upledger, Access Bârș, Acces Energetic Facelift, Prananadi – linia vindecări și regresii, Quantum Touch).”

https://www.facebook.com/events/2429762243924257/

5. Curs de șah pentru copii – “Academia Copiilor Afterschool organizează, pentru copii,curs de șah. ♙♝♖♟♘♕♞♔♝
➥ Cand? În fiecare VINERI, de la 16.30
➥ Unde? La sediul nostru din Sibiu de pe strada Preot Bacca 13
➥ Pret? 60 de lei/lună.
➥ Informații și inscrieri: 0728 288 981 / 0746 488 151

https://www.facebook.com/events/269674483730447/

6. Curs Magravs in Sibiu – “Eveniment educațional științific nr. 91.

Va invităm la primul eveniment educațional realizat în noul an 2019, unde împreună cu membrii grupului de studii Plasmă Sibiu am pregătit un program creativ și interactiv ușor de asimilat pentru orice persoană atrasă de cunoașterea tehnologiei Magravs.

Evenimentul maraton adună în cele 3 zile peste 15 ore de predare a tehnologiei spațiale cu plasmă și îi pregătește pe membrii comunității locale pentru întâlniri cu membrii Comunității Universale – Familii Galactice.

Nu se percepe taxa de participare, cunoașterea fiind liberă pentru orice persoană atrasă de informațiile predate de Fundația Keshe și aplicate de căutătorii cunoașterii Universale. La sfârșitul fiecărei zile, în funcție de valoarea pe care simțiți că a adus-o experiență și informațiile prezentate, puteți să contribuiți financiar prin donații la dezvoltarea programelor de cercetare și educație Plasmă România.

Programul educațional se desfășoară pe str. Nicolae Iorga nr. 40, et. 2, iar înscrierile se fac la numărul de telefon 0756.785.931 – Dan Podoleanu maestru Tai Chi.

Prezintă:
Barbu Constantin, student la Institutul Spațial al Fundației Keshe.

Program:

Secvență 1 pentru începători: Vineri ora 17.00 – 21.00

– Prezentarea grupului de studii Plasma România,
– Elevarea Sufletului,
– Prezentarea Fundației Keshe,
– Prezentarea Tratatului de Pace,
– Prezentarea principiilor Magnetice Gravitaționale,
– Etapele de realizare a Nanomaterialelor,
– Etapele de realizare a GANS-ului.

Secvență 2 pentru avansați: Sâmbătă ora 13.00 – 18.00

– Recapitulare,
– Prezentarea aplicațiilor în domeniile: Sănătate și Alimentație,
– Prezentarea inovațiilor Magnetice Gravitaționale ale grupului de studii Plasmă România,
– Demonstrații și experimente,
-Spațiu pentru prezentări, experiențe și testimoniale din partea membrilor comunității locale,
– Prezentarea programului național de Prosperitate și Abundență,
– Propuneri de colaborare.

Secvența 3 pentru avansați: Duminică ora 13.00 – 20.00

Practică de laborator:
– proceduri de nano acoperire,
– proceduri pentru realizarea reactoarelor GANS,
– realizarea kit-ului de prim ajutor,
– realizarea dispozitivelor pentru armonizarea radiațiilor electromagnetice.

Un eveniment organizat de www.pro-cursuri.ro și susținut de http://www.plasmaromania.ro/ suporteri ai Fundației Keshe http://keshefoundation.org/.
Va mulțumim.”

https://www.facebook.com/events/827271127619373/

Sâmbătă, 2 februarie

1. Ora de poveste –  Cel mai fain uriaș din oraș – “Copiii joacă roluri în poveste. George, uriașul din carte, este un tip de poveste, de care îți place de la prima întâlnire și care trăiește clipa copilărește, pur și simplu.Cel mai fain uriaș din oraș este o poveste spusă minunat,despre a dărui și a mulțumi, despre generozitate și recunoștință. Dar și o carte despre a trăi mulțumit. Pentru uriașul darnic, întâlnirea cu animalele se transformă într-un aparent periplu deznădăjduitor: rămas fără hainele cele noi, printr-un minunat joc al povestitoarei, George se întoarce la hainele cele vechi în care se simte acum „nemaipomenit de bine”. Cu mulțumire și cântând ca mai înainte, reia drumul către casă, acolo unde făpturile care au avut parte de bunătatea lui îl așteptau, dovedind o recunoștință deplină.
Atelier de creație : decorăm COROANA RECUNOȘTINȚEI
Ce vom face: vom spune povestea Cel mai fain uriaș din oraș., vom deveni actori în cadrul poveștii jucând rolurile pe care ni le alegem, apoi vom pune manutele la treaba și vom realiza o coroana asemănătoare cu ce a personajului principal.
Când Sâmbătă 02 februarie de la ora 12:45
Preț bilet: 15 lei/cop
Întrucât numărul de locuri este limitat , înscrierea se face pe bază de rezervare. Înscrieri prin mesaj la numărul de telefon: 0771.029.650 cu numele și prenumele copilului și vârsta acestuia. Copiii sunt însoțiți de adulți”

https://www.facebook.com/events/1234692310020914/

2. Gașca Zurli – Puterea zâmbetului Sibiu, ora 11 – “Vă rugăm tare să citiți cu atenție descrierea evenimentului, regulile de acces și informațiile necesare cumpărării de bilete. Fiecare persoană care vine la spectacol trebuie să aibă bilet, indiferent de vârstă. Iar copiii trebuie să intre obligatoriu însoțiți de un adult. Toate aceste lucruri le găsiți în descriere. 🔔

Gașca Zurli duce “Puterea Zâmbetului” în toată România. Cea mai mare dorință a Fetiței Zurli este să se întâlnească cu toți copiii din România și să le facă cunoștință cu Zâmbetul și prietenii ei din Gașca Zurli.

Abia așteptăm să venim la voi, nu ne-am mai văzut de aproape un an. Dorul de voi e mare! 😍😍😍

BILETE AICI ➡️➡️ http://bit.ly/sibiu11

🔔🔔Biletele s-au pus în vânzare pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

INFORMAȚII BILETE – call center 021/ 311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e- mail office@bilete.ro.

Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulţi si copii, trebuie să cumpere bilet, indiferent de vârstă.

Accesul minorilor (0-18 ani) în locatia evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal). 🔔🔔”

https://www.facebook.com/events/2026907990731578/

3. Atelier de mesterilit – primul meu teatru de umbre – “atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
durata: 1h 30 min.

**
Haideți să însuflețim scena primului nostru teatru de umbre cu prințese sau cavaleri și de ce nu cu personajele tale preferate. Folosind cartonul, hârtia colorată, o sursă de lumină și nu în ultimul rând imaginația, vom putea antrena aceste minunate siluete într-o aventură de neuitat.

ATELIERELE DE MEȘTERILIT cu AuRILĂ și IepuRILĂ își propun să dezvolte un mediu creativ-educațional pe un model ce are la bază promovarea unor cursuri interactive pentru copii. Aceste ateliere deschid o poartă spre o mai bună înțelegere a artei teatrale prin formarea unei gândiri creative, menită să dezvolte imaginația copiilor, care au șansa să învețe lucruri noi din domeniu, într-un anturaj prietenos. Copiii fac cunoștință cu noțiuni noi precum teatrul de umbre sau marioneta, interacționează cu mai multe tipologii de păpuși de teatru, creează accesorii pentru costume și decor prin mijloace adecvate vârstei lor. Totodată cei mici vor deprinde tehnici de mânuire și animație, prin care vor însufleți obiectele construite de ei.
Scopul unui astfel de atelier este de a dezvolta creativitatea copiilor prin deprinderea unor operațiuni manuale de tăiere-decupare-asamblare și folosirea unor materiale diverse și tehnici de construcție specifice artei teatrale.

**
Bilete online: https://bit.ly/2DJgWUh

Preț bilet: 14 lei

Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul teatrului din str. Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00 sau online din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Locurile sunt limitate la 10 participanţi/atelier.

La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.

Vă aşteptăm cu drag!
www.teatrulgong.ro

https://www.facebook.com/events/2371173726444239/

4. Degustare de praline, trufe si cafea de specialitate – “Pralinele și trufele sunt copilul răsfățat al produselor din ciocolată, datorită consistenței exclusiviste și a ciocolatei prețioase din care sunt făcute.

Pralinele sau trufele se topesc ușor în gură și dezvoltă o aromă incomparabilă.

Gustul inconfundabil de untos și cremos cucerește pe oricine, încă de la prima savurare. Aceste trufandele ale ciocolatei sunt create manual, bucată cu bucată de prietenii de la Chocolate Delice, care vin să ne prezinte câteva specialități.

Vom degusta:
* trufe
* praline
* chocolate snack

* 1 cappuccino/ espresso

NOD PUB
Piața Mică nr. 27
Sâmbătă, 2 Februarie, 10:00

Rezervări: 0745 047070
Locuri disponibile: 30
Cost: 40 lei

Să veniți cu papilele odihnite!”

https://www.facebook.com/events/495494574310041/

5. Starea ta de sănătate e în mâinile tale – “Seminar GRATUIT SIBIU + scanare ZYTO (contra cost și cu programare prealabilă) pe 2 februarie 2019, de la ora 10:00 la pensiunea Rubin.

O nouă serie de Seminarii GRATUITE cu tematică principala “Starea ta de sănătate este în mâinile tale”.

În cadrul seminariilor din acest turneul, ce vor avea loc în perioada ianuarie-aprilie 2019, vom vorbi despre:
– abordarea holistică a sănătății: cum este sănătatea sau trebuie să fie în mâinile noastre și cum deciziile despre sănătate trebuie să fie unele luate conștient și cu multă informare
– de ce doTerra?
– ce sunt uleiurile esențiale și de ce sunt un instrument cheie în abordarea holistică asupra sănătății
– cum funcționează uleiurile esențiale
– cum se utilizează, sfaturi practice, dilutii și siguranță utilizării și alte recomandări
– farmacia familiei – uleiurile și amestecurile must-have în orice casă
– emoțiile și aromaterapia emoțională
– experiențe personale dar și testimoniale de la întreagă echipa donectar – nectar pentru trup și suflet.

Vom testa, mirosi, aplica, gusta uleiurile esențiale!

Intrarea este LIBERĂ, dar te rog să confirmi participarea prin SMS la nr de telefon 0741646872 cu NUMELE + ORAȘUL.

ATENȚIE !
Participarea la unul din aceste evenimente va aduce un beneficiu în plus, în cazul în care doriți să va faceți un cont de client cu discount. În fiecare luna, sunt 2 cadouri anunțate – pentru cei care cumulează următoarele condiții:
– participa la eveniment
– se înrolează (își fac un cont doTerra) în maxim 3 zile de la acel eveniment
– înrolarea este înregistrată în raportul DC Educator (Diana Gheorghiță pentru această sesiune).
INTRAREA la aceste evenimente este GRATUITĂ și NU este condiționată de nimic (înrolarea este opțională).

Va aștept cu mult drag,
Diana ♥ 0741646872″

https://www.facebook.com/events/792112974461455/

6. Mastermind gratuit cum să ai un succes real în 2019? – “Mastermindul are la bază învăţăturile lui John C. Maxwell – unul dintre cei mai apreciaţi lideri pe plan mondial!

Este un program de 6 săptămâni, cu întâlniri în fiecare Sâmbătă la 21:00, care va avea ca și studiu cartea “Totul despre lideri, atitudine, echipa, relații”

Descătușați-va potențialul de lider! Indiferent cine sunteți, puteți fi lider și o puteți face chiar foarte bine.

Atitudinea va poate purta pe aripile succesului sau va poate doborî la pământ, împreună cu oamenii pe care îi conduceți. Atitudinea pozitivă a unei echipe nu garantează obținerea succesului, dar atitudinea negativă va atrage, fără îndoială, distrugerea acesteia.

Nu pierdeți vremea cu lucrurile pe care le puteți realiza singuri! Liderii care au o echipa bine instruită se bucură de un avantaj extraordinar, propulsându-se astfel spre următorul nivel.

Talentul de a conduce se bazează pe relațiile interumane. Succesul în toate domeniile vieții se naște din succesul relațiilor pe care le avem cu semenii noștri.

Iată afirmațiile cheie care constituie fundamentul teoriilor lui John Maxwell, expuse concis și limpede în această nouă carte, ce trece în revista nu numai toate fațetele succesului personal, dar și modul în care putem inrauri dezvoltarea personală și evoluția benefică a celor care ne înconjoară, adevărată misiune pe care o avem de îndeplinit.

În viață, și implicit în știință conducerii, totul se învață. Iar John C. Maxwell ne oferă, din nou, principii inovatoare, care au trecut deja testul timpului și care ne vor ajuta să ne înfrângem cu ușurință limitele.

Mastermindul are la bază învăţăturile lui John C. Maxwell – unul dintre cei mai apreciaţi lideri pe plan mondial!”

https://www.facebook.com/events/289344615099589/

7. Cafeneaua Mamprenoarelor Sibiu – “Cafeneaua Mamprenoarelor este un eveniment de networking la care participa mame antreprenor sau mame care își doresc antreprenoriat.

Accesul se face doar pe baza de invitație primită din partea uneia dintre membrele comunității sau trimițând un email pe mamprenoare.sibiu@gmail.com în care să va exprimați intenția de a participa.

Facilitator – Cristiana Vulcu – Manager Comunitatea Mamprenoare Sibiu”

https://www.facebook.com/events/276301166373083/

Luni, 4 februarie

1. Atelier de pictură – Cum arată iubirea? – “Se spune că luna Februarie este luna Iubirii…Eu cred că orice lună poate fi luna Iubirii, mai ales că Iubirea poate lua foarte multe forme și culori 🙂

Tu ce crezi?

Te invit să încerci să-ți pictezi iubirea în cadrul unui atelier tematic. Nu-ți fă griji dacă nu ai mai pictat până acum….de iubit, sunt sigură că ai iubit până acum 🙂

Vei avea la dispoziția ta toate materialele necesare, culorile, pensulele, pânză sau sticlă (în funcție de suportul pe care dorești să pictezi), surse de inspirație și îndrumare în ceea ce privește tehnica picturii pe sticlă sau pe pânză.

Durata atelier: 2 ore – 16:30- 18:30.
Investiție: 45 lei. Toate materialele sunt incluse.
Număr participanți: 10.
Vârsta minimă: 6 ani

Te rog să te înscrii aici: https://goo.gl/forms/SfvaoijNITRftxgG2 “

https://www.facebook.com/events/927154590816450/

2. Tabara dans – “Școală de dans Forever Dance organizează tabăra de dans pentru copii cu vârstă începând de la 4 ani.
Perioada: 4-8 Februarie 2019
Locație: Porumbacul de Sus
Tema:
– corectarea poziției
– curs de machiaj și aranjat părul pentru concurs
– Jocuri recreative
– concurs de gătit pe echipe …

Informații și înscrieri la Recepția Forever Dance sau 0721 26 40 44
Sibiu, Diatributiei, nr. 33 A”

https://www.facebook.com/events/398249737586563/

3.  Dans și dezvoltare personală pentru adulți – “Dată: 4 februarie – 25 martie 2019
Nivel: începători
❗ÎNSCRIERILE AU INCEPUT!
⚠️LOCURILE SUNT LIMITATE!

Vă așteptăm la DANCE LIFE STUDIO pentru a învăța împreună cum să respirăm muzică și să expirăm dans.

💃🕺

•Dezvoltarea personală prin dans are ca principal obiectiv deconectarea de cotidian, stres, probleme și factorii ce ne influențează echilibrul interior.
•La acest curs vom descoperi împreună bazele dansurilor stardard, latino și frumusețea fitness-ului prin dans.
Vă invităm să ne fiți parteneri de dans și bună dispoziție.

🔹️Orar:
Din 4 februarie, în fiecare luni de la ora 20°°-21°°.

📞Detalii și informații: 0745683583
📩 dancelifestudiosibiu@gmail.com
📍Sibiu, Str. Dealului nr. 6 (Zona centrală)”

https://www.facebook.com/events/772341919784858/

4. Workshop interdisciplinare Farbenlicht – “Atelierul Farbenlicht organizează in perioada de vacantă, din 04.02. până pe data de 08.02. 2019, un workshop interdisciplinar care se desfăsoară pe parcursul a cinci zile și este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 si 14 ani.

Structura și conținutul celor cinci zile de workshop se adresează planului mental, emoțional, fizic si spiritual si sunt gândite in așa fel încât să îmbine armonios informația, practica, experimentul si ludicul.

Conectează subiecte din sfera artelor vizuale, filosofie, art terapie, neuroștiință și natură.
Fiecare zi de workshop va incepe cu un exercițiu simplu de mindfulness, exerciții fizice sau dans liber. Timpul destinat creației si petrecut in atelier va fi urmat de o drumeție prin pădure, spre Cetatea din Cisnădioara, Valea Argintului sau o ieșire la săniat dacă va fi zăpadă.

Mai jos găsiti descrisă structura si conținutul celor cinci zile de workshop:

Ziua 1
04.02.2019, 10:00 – 14:00 h
Filosofie și artă / Limbajul si desenul grafic

Începem ziua cu 15 minute de exerciții fizice si de mindfulness. Exersăm respirația profunda, conștientizăm starea emoționala, mentală si fizică în care ne aflăm și învățăm să le observăm din postura unui observator, fară a ne identifica cu ele.

Vorbim despre si metamorfozăm vizual 3 idei filosofice care au marcat parcursul gândirii umane in diferite domenii. Una din aceste idei s-a născut in timpul renașterii și îi aparține lui Rene Descartes. A doua idee provine din lumea moderna si îi aparține lui Arne Naess iar cea din urmă este extrasă din filosofia contemporană și îi aparține filosoafei Mary Midgley.

Dacă semnificația din greaca a cuvantului filosofie este dragoste pentru ințelepciune atunci scopul acestei indeletniciri filosofice ludice este să dezvolte dragostea si fascinația copilului pentru o gândire laterala și să-i stârnească curiozitatea cu privire la când, cum si de ce s-au născut anumite idei.
Exercițiile de investigare a celor 3 idei le facem folosind tehnica intrebarilor socratice :), o abordare care sustine gândirea independentă. Invățarea acestei tehnici si de către copil reprezintă o modalitate eficientă de a explora in profunzime diferite idei, ipoteze etc.

Găsirea unei soluții grafice de ilustrare a acestor idei, care au modelat fluxul gândirii colective dea lungul timpului, este una din provocările practice ale acestei zile de atelier.

Alt scop este ca ei să conștientizeze influența benefică sau destructiva pe care o are in timp, practicarea unui anumit set de idei, asupra evoluției personale, a comunității, a societații…
să-și dezvolte capacitatea de a chestiona ideile (sau dogmele) cu care intra in contact și care de multe ori, le sunt prezentate ca fiind adevar absolut.

După îndeletnicirea filosofica avem o pauză de masa, de fructe, smoothie si ceai (20 min).
Ulterior facem o drumetie spre Cetatea din Cisnadioara.

Ziua 2:
05.02.2019
Art terapie/ Dans/ Modelaj lut

Ne începem ziua cu 15 minute de dans liber (swirl) si mindfulness. Exersăm respirația profundă, constientizăm starea emoționala, mentală si fizică in care ne aflam si învatam să le observăm din postura unui observator, fară a ne identifica cu ele.

Pornind de la stările si mișcările experimentate in timpul dansului vom amprenta si modela lutul. Acest exercițiu senzorial îi oferă copilului ocazia de a sintetiza si oglindi in alt mod experiența dansului. Sau îi ofera posibilitatea de a dansa „altfel” , acelui copil care își dorește să se exprime prin dans insă resimte ca fiind dificilă exprimarea liberă a sinelui in acest mod. Lutul devine pentru el acel mediu care transportă spre exterior miscările reținute in interior in timpul dansului.

După lucrul cu lut, prezentarea si reflectarea lucrărilor avem o pauza de masa, de fructe, smoothie si ceai (20 min).
După aceea mergem la săniat (dacă avem zapadă) sau facem o drumeție prin pădurea de stejari de lângă atelier.

Ziua 3.
06.02.2019
Arta contemporană / Povestea fascinantă a artistei Mary Bauermeister/ Pictură, desen modelaj sau instalație.

Ne incepem ziua cu 15 minute de exerciții fizice si mindfulness. Exersăm respirația profundă, constientizăm starea emoțională, mentală și fizicaă in care ne aflăm și invățăm să le observăm din postura unui observator, fară a ne identifica cu ele.

Ne familiarizăm cu povestea si universul creativ al artistei de origine germană, Mary Bauermeister. Dupa ce ne-am extras inspiratția din universul ei creativ realizăm proprile lucrări într-o tehnică la alegere.

După finalizarea și prezentarea lucrărilor avem o pauza de masă, de fructe, ceai sau smoothie (20 min).
Ulterior, ne petrecem timpul in natura (saniat, drumetie, jocuri etc).

Ziua 4.
07.02.2019
Neurostiintă/ Neuroplasticitate/ Metode practice – experimente / Desen

Ne începem ziua cu 15 minute de exerciții fizice și de mindfulness. Exersăm respirația profundă, constientizăm starea emoțională, mentală și fizică in care ne aflăm și învățăm să le observăm din postura unui observator, fără a ne identifica cu ele.

Urmează o prezentare despre felul in care functionează creierul, conceptul de neuroplasticitate si modalități de a influența dezvoltarea in bine a creierului.
Vor invața și experimenta o tehnică de memorare distractivă și eficientă, pe care o pot folosi ulterior in orice situație care necesită o memorare consistentă.

Urmează pauza de masa, de fructe, smoothie si ceai (20 min) si iesirea in natura (drumetie sau saniat).

Ziua 5:
08.02.2019
Natură/ Alimentația vie și creativă/ Instalatie comestibila realizata din fructe

Ne incepem ziua cu 15 minute de dans si de mindfulness. Exersăm respirația profunda, constientizăm starea emotională, mentală si fizică in care ne aflăm si invatăm să le observăm din postura unui observator, fară a ne identifica cu ele.

Învățăm într-un mod creativ despre puterea de regenerare și vindecare a unor fructe si plante medicinale pe care e indicat să le consumăm cât mai des. Învățăm despre felul în care acestea acționează benefic până la nivelul celulei, despre suportul emoțional pe care il ofera și lecția spirituală pe care o putem învața de la aceste fructe. Da, de la fructe:)!

Fiecare copil va crea o compoziție vizuală, folosind fructele cu care el va rezona cel mai puternic la nivel de semnificație si lecție spirituală. Vom discuta pe marginea lucrărilor realizate si ulterior…le vom asimila elegant, pe gât in jos.

După pauza de masă, smoothie si ceai (20 min) mergem intr-o drumetie pe Valea Argintului.

Alte detalii:

Costul workshopului a cărui durată este de 5 zile, de luni pană vineri, de la ora 10:00 la 14:00 este de 300 ron.

Participanții trebuie să fie echipați adecvat vremii (pentru ieșirile zilnice in natură) și să aibă la ei unul sau 2 sandwich-uri .
Fructe, smoothie, ceai si apa avem in atelier.

Locația Atelierul Farbenlicht este in Cisnădioara, in apropiere de Apfelhaus
Participanți: max. 10 persoane
Vârsta: 6- 14 ani
Informații și înscrieri: 0743 653 623 sau mesaj privat pe pg. de fb. a atelierului Farbenlicht.
Participarea se face doar pe baza înscrierii.

Coordonator: Kristina Ratiu Demuth, artist vizual și art-terapeut M.A. acreditat http://farbenlicht.ro/kristina-ratiu-demuth

https://www.facebook.com/events/492881127784791/

5. Terapia prin tricotat -Incepatori – “❄️La cererea mai multor persoane, îmi propun sa ofer mai mult timp și sa ajut persoanele care sunt la început de drum in arta tricotatului.

Fiecare întâlnire va fi presărată cu informații și sfaturi necesare privind: postura corecta când tricotezi, cum sa tricotezi mindfulness, exerciții ușoare de relaxare după tricotat, precum și cercetări recente privind terapia prin tricotat.

❄️In prima ședința vom invata despre:
🧶 Montajul simplu al ochiurilor (10-20 ochiuri);
🧶 O tehnica de tricotare (punctul leneș).
🧶alegerea firelor și andrelelor pentru proiectul dorit.
La final, vei avea primele ochiuri montate și 1-2 sau mai multe rânduri tricotate.

❄️Ședința 2, 3 și 4
Veți începe montajul ochiurilor pentru proiectul pe care doriți sa îl realizați și veți fi îndrumați in funcție de modelul ales.
De asemenea, cine dorește, poate sa învețe mai multe modele de tricotat pe care apoi le va folosi la terminarea cursului.

❄️Cui se adreseaza?
Adulti- incepatori
Copii- cu varsta 7 ani +

❄️De ce ai nevoie?
Fire și andrele 🧶 și multă buna-dispoziție.
Dacă nu te pricepi la alegerea lor, in cadrul atelierului vor fi disponibile, contra cost, diverse tipuri de fire și andrele necesare pentru inițiere.

👩‍💼Indrumator: Nicoleta Ban- mama, antreprenor, trainer acreditat ANC si pasionata de arta tricotatului.

💰Care este investiția Dvs?
✅Prețul unei ședințe este de 35 lei/ pers. + consumația efectuată la barul locatiei.
✅Preț mamă- fiică-> 50 lei/ ședința
✅Abonamentul lunar (4 ședințe) este de 120 lei/ pers sau 180 lei/ mama-fiica, dacă este plătit in avans.
⚠️In cazul in care lipsești la o ședința, costul acesteia poate fi recuperat cu următoarea ședința.

Pentru inscrieri si informatii suplimentare, va rog mult sa ma contactati prin mesaj sau la nr de telefon 0722.450328″

https://www.facebook.com/events/390291048199792/

6. New moon Gongs Meditation – “Namaste! Va aștept cu drag la o meditație pe sunete sacre de Luna Nouă!

Ce poți experimenta în timpul și după meditația de Gong:
• un sentiment de pace;
• stare meditativă spontană;
• acces la părți ale minții care sunt de obicei închise;
• senzație de reîmprospătare și revitalizare;
• somn mai bun;
• reducerea stresului;
• modificări în modele vechi de comportament;
• curățarea energiei negative și a emoțiilor;
• conectarea cu Sinele Superior;
• recuperarea după boală, traume și tratamente medicale invazive;
• creșterea fluxului de energie;
• creativitate, intuiție și motivație;
• schimbări pozitive în întreaga noastră ființă;
• îndepărtarea blocajelor și a toxinelor;
• auto-regenerare;
• consolidarea sistemului imunitar;
• o stare de liniște, calm și echilibru interior;
• diminuarea anxietății și creșterea încrederii în sine.

Participanții vor sta întinși la sol în timpul concertului și se vor relaxa. Pentru început vom face o meditație prin respirație, urmată de concertul de sunete sacre al Gongurilor, bolurilor tibetane, iar apoi ne vom încânta simțurile cu un ceai aromat și ceva dulce.

Hidratarea înainte și după baia de Gong ajută la funcționarea sistemului nervos și curățarea corpului.
Încercați să mâncați foarte ușor înainte de baia de Gong, cu 1-2 ore înainte, astfel energia corpului nu se va focusa pe digestie.

Schimbul energetic al serii: 50 lei.

Numărul de locuri este limitat, de aceea va rog să va anunțați și confirmați prezența prin sms la nr. de mobil: 0752.309.537.

“Gongul este cântecul spiritului. Este șoapta primordială a sufletului.” – Yogi Bhajan

Meditațiile de Gong sunt una dintre cele mai liniștitoare detoxifieri corporale holistice, o întinerire a organismului, un masaj de sunet pentru corp, minte și suflet.

Gongul este un instrument de vindecare pentru corp, minte, și suflet pe toate nivelurile:
• ajută la repararea sistemului nervos (inclusiv daune de alcool & droguri);
• regenerează neuronii, creează noi conexiuni la nivelul creierului și crește neuronii;
• creează relaxare profundă, accelerată, pană la nivel celular;
• golește mintea și eliberează multitudinea de gânduri, ne calmează mintea;
• reduce problemele legate de stres: depresie, oboseală, furie, ostilitate, frică și singurătate;
• stimulează sistemul glandular la un nivel mai ridicat de funcționare;
• întărește sistemul imunitar;
• deschide meridianele și eliberează blocajele din organism;
• reduce tensiunea arterială și stimulează circulația;
• animă și integrează corpurile aurei;
• accelerează dezvoltarea sensibilității intuitive și de vizualizare;
• deschide funcțiile psihice ale celei de-a șasea chakre/al treilea ochi;
• golește mintea sub-conștientă;
• oferă un sentiment de conștientizare extinsă și conștiință mai mare;
• reorganizează energia emoțională și a sentimentelor care sunt blocate în structura corpului;
• ameliorează stresul, anxietatea, depresia, stările de letargie și energie;
• stimulează funcția creierului, ambele emisfere ale creierului, stimulează memoria, focusarea, rezolvarea problemelor;
• stimulează și activează sistemul endocrin de glande care produc hormoni care reglementează metabolismul, creșterea și dezvoltarea, funcția de țesut, funcția sexuală, reproducerea și starea de spirit;
• regenerează sistemului parasimpatic;
• vindecă în plan energetic și spiritual, acolo unde fiecare dintre noi avem nevoie;
• eliberează blocajele ce pot există în corpul nostru fizic, detensionarea musculară, alinarea durerilor dacă acestea există;
• echilibrează energetic chakrele, armonizandu-ne astfel și cu vibrația Universului.

Gazdă serii:
Daniela Iulia Marta – profesor certificat de Yin Yoga, Yoni Shakti – Womb Yoga, Core Flow Yoga (Hatha, Power, Vinyasa, Forrest), consilier pentru dezvoltare personală, Practician de Gong, boluri tibetane și terapii complementare (Cranio-Sacrală – metodă Upledger, Access Bars, Acces Energetic Facelift, Prananadi – linia vindecări și regresii, Quantum Touch).”

https://www.facebook.com/events/301892574012719/

Marți, 5 februarie

1. Fastrackids Tots – modulul de Biologie – “Pentru copiii de 3-4 ani am pregătit în perioada următoare 8 lecții având ca tematică BIOLOGIA.

Timp de 90 minute copilul dvs învață prin jocuri și experimente despre plante, animale și corpul omenesc.

– Încurajăm lucrul în echipă
– Copiii îşi dezvoltă în mod constructiv curiozitatea, încrederea în sine şi abilităţile de comunicare, concentrare şi sociale.
– Pe măsură ce copiii deprind abilităţi sociale pentru a forma prietenii, ei se vor bucura şi de activităţi practice şi de jocuri ghidate.
– Copiii sunt antrenaţi în activităţi practice şi distractive, precum cântece și dansuri, care îl vor ajuta pe micul elev să-şi dezvolte abilităţile necesare unei baze solide pentru viaţă şi educaţia formală.

Cursul Fastrackids Tots este format din 12 module a câte 8 lecții fiecare și ne vom întâlni cu micuții studenți Fastrackids o dată pe săptămână în sesiuni de 90 minute.

Te poți înscrie la o lecție demonstrativă telefonic: 0751482020, interval 8-18, sau prin mesaj privat.
Participarea la lecția din data de 5 februarie este gratuită.
Prețul unui modul este 200 lei/ 4 lecții
Orar: în fiecare marți de la ora 17-18:30
Locuri disponibile în grupă: 4 locuri”

https://www.facebook.com/events/2230922087159968/

2. Terapia prin tricotat – Avansati –  Acest atelier a fost reprogramat. Citiți cu atenție descrierea. “❓Ce este un grup de tricotat (croșetat)?

Grupul de tricotat (crosetat) este o unealtă utilă pentru:
🧶 a ține sub control stresul, a gestiona anxietatea, panica și durerea îndată ce își fac apariția primele semne;
🧶 a îmbunătăți comunicarea;
🧶 a dezvolta și cultiva abilitați creative precum și a învăța trucuri și modele noi;
🧶 a-ți face noi prieteni;
🧶 a face acte de caritate.

❓Cui se adreseaza?
Celor care au tricotat și vor sa reia acest obicei și celor care tricotează (croșetează) in mod curent.

❓De ce ai nevoie
Fire🧶, andrele sau croșete și multă buna-dispoziție
Dacă nu ai timp sa îți cumperi, in cadrul atelierului vor fi disponibile, contra cost, diverse tipuri de fire și andrele necesare pentru inițiere.

❓Cât costă
Nu există un cost in cadrul acestui grup, însă dacă aveți posibilitatea, puteți face o donație de minim 10 lei și maxim 30 lei pentru diverse acte de caritate care vor fi făcute in numele grupului. 🙏
Veți primi mai multe informații in timpul întâlnirilor.

👩‍💼Indrumator: Nicoleta Ban- mama, antreprenor, trainer acreditat ANC si pasionata de arta tricotatului (crosetatului).

Pentru inscrieri si informatii suplimentare, va rog mult sa ma contactati prin mesaj sau la nr de telefon 0722.450328″

https://www.facebook.com/events/2297196507180374/

Miercuri, 6 februarie

1. Music Joy – Sharing the Joy of Music – “Program Pre-kindergarten by All4Joy

#all4joy te invită la programul educational “Music JOY” (copiii 1an-2,5 ani)
Muzica dezvoltă abilitățile de vorbire, precum și abilitațile de citit, facilitând alfabetizarea. Si de aici încep întrebările…
* În ce mod ritmului și tonului muzicii pot spori dezvoltarea copiilor de la naștere până în copilăria mijlocie?
* Care este impactului muzicii asupra creierului și dezvoltării senzoriale, precum și asupra aptitudinilor sociale și academice?

Parcurge impreuna cu copilul tau activități educative, insotit de un trainer si de o gasca de pitici. Timpul petrecut impreuna va fi unul distractiv si plin de surprise.

DE CE acest program?
* Poți lua parte la integrarea copilului tău la activități prekindergarden, oferindu-i tot sprijinul tău emotional.
* În primii ani de viață se pun bazele dezvoltării fizice, intelectuale și emoționale. Si noi, părinții, vrem să oferim copiilor mediul propice de dezvoltare.
* Susținem și stimulăm dezvoltarea cognitivă și motrică, deprindem ritmuri și culegem beneficile muzicii.

CÂND?
in fiecare miercuri incepand cu 23 ianuarie 2019, în intervalul 18:10-19:00
UNDE?
Sediul #all4joy Str. Neppendorf, nr. 2, Vila 10 #sibiu
CUI se adreseaza?
Exclusiv copiilor a căror vârstă este cuprinsă între 1an-2,5 ani, însoțiți de un părinte.

CU cine?
Irina Luca –trainer și psiholog

Pentru o desfășurare optimă ne adresăm unui număr de 5 copii împreună cu părintele.

ÎNSCRIERI: 0752992698 – Irina
COSTURI: Prima sedinta DEMO GRATUIT

Contactează-ne pentru a rezerva un loc!”

https://www.facebook.com/events/290360525171468/

2. Întâlnire Business Mom Club Sibiu – #februarie – “Pentru că Asociaţia “Happy Moms” România sprijină acțiunile mamelor și în general, femeile antreprenoare, propunem o întâlnire Business Mom Club Sibiu cu tema:

“Puterea gândului și a cuvântului”

Invităm comunitatea de doamne din Sibiu, la o discuție despre puterea gândului și a cuvântului, despre ce capacități extrordinare au gândurile noastre și cum putem să le gestionăm, astfel încât ele să ne fie resursă către țelul inimii, și nu blocaj pe această cale.

Invitata noastră, Andreea-Cristina Chiș, trainer/formator acreditat şi autorizat Outward Bound din 2008, vine tocmai din Predeal pentru a va arata, concret, cum putem gestiona gândurile și cuvintele rostite în favoarea noastră. Revenim cu o prezentare a invitatei noastre.

Seară va fi presărată cu exerciții practice, astfel încât la final doamnele prezente să poată pleca, cu ustensile de lucru / soluții practice ce pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Pentru această întâlnire, cred că mă recomandă tocmai realizările și materializarile, ce păreau imposibile la un anumit moment.

Ne vedem pe 6 februarie 2019
La Peronul cu Prăjituri
De la ora 18:00, două ore doar pentru voi și despre voi

Participarea se face pe bază de contribuție – 45 lei. Banii sunt destinați pentru susținerea proiectului Școala mamelor antreprenor

Abonamentul de membru BMC Sibiu – 315 lei/ an (se poate plăti în 2 tranșe, valabil pentru 11 intâlniri).

Nr. de locuri: 18
Confirmarea de participare va reprezenta însăși plata contribuției în contul Asociația Happy Moms, până la dată de 3.02.2019
RO71BTRLRONCRT0252540401, Banca Transilvania – 45 lei/persoană

După ce numărul de locuri s-a ocupat, deschidem o listă de așteptare și vă contactăm pentru ocuparea unui loc eliberat în cazul în care primim informațiile în timp util.”

https://www.facebook.com/events/1056695787865471/

3. Anti-stres culori și fapte bune – “Ne punem toți la o masă și ne relaxăm, socializăm și ne bucurăm de preparatele delicioase ale locației! Lăsăm deoparte grijile de zi cu zi, ne eliberăm de stres și colorăm! Noi aducem culorile și modelele de colorat!

Totodată, facem fapte bune, creștem incubatorul cu fondurile atrase la acest atelier anti-stres!

Înscrie-te aici: https://goo.gl/forms/ktiFY5WZCEBxRJXr2

Cu cine?
Cu tine, cu cel din stânga și dreapta ta, cu prietenii incubatorului!
Cu voie bună și cu energia incubatorului, noi pregătim culorile și modelele de colorat! Atelier dedicat persoanelor peste 15 ani.

Când?
6 februarie, 19:00-20:30

Unde?
Curând îți spunem locația

Cum?
Înscrie-te aici: https://goo.gl/forms/ktiFY5WZCEBxRJXr2
Contribuția pentru participare este o donație minimă de 20 lei.
…………………………………………………………………………………………..
incubator107 Sibiu este locul în care ORICINE, poate învăța pe ORICINE, ORICE! Organizăm ateliere de dezvoltare personală numai bune pentru a petrece timpul după viața de la birou – ne relaxăm, învățăm lucruri noi, pictăm, socializăm!

Vrei să fii meșter? Scrie-ne un e-mail la echipa@incubator107sibiu”

https://www.facebook.com/events/287952735413430/


One response to “#19 Activitati de facut, locuri de vazut, bine de stiut – Saptamana 31.01.– 06.02.

  1. Salut, desi abia acum am dat de recomandarea ta de a participa la seminarul meu despre uleiurile esentiale vreau sa iti multumesc frumos. Te astept sa ne auzim im privat ❤ Diana Gheorghita

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: