Pe tine ce te face fericita, mami?

– Darius, știi că azi e Ziua Internațională a Fericirii?

Se uită lung la mine, chiar ușor încruntat, cu acea privire care parcă spune: “Ce vrei să spui cu asta, mami?” dar nu zice nimic. Și eu care speram să țină un mic discurs filozofic despre ce este fericirea! Totuși, încerc să obțin un răspuns de la el și continui.

– Pe tine ce te face fericit, dragul meu?

-Pistolul asta de făcut baloane (e cea mai nouă achiziție și desigur, nu se dezlipește de el vreo 2 zile, cu puțin noroc).

-Și altceva?

-Păi îmi place să mă joc cu jucăriile, cu Patrula Cățelușilor, cu cavalerii.

În speranța unui răspuns care să mă ajute, să ma mai anime si pe mine, sa prind aripi, genul ăla de răspuns care mă face să mă topesc de drag, așa cum mi s-a mai întâmplat până acum, mă încumet să insist cu întrebările.

– Și ce te mai face fericit, cand te simti foarte bucuros?

– Păi sunt fericit când mă îmbrățișezi și îmi dai tu pupici, mami!

Touché! Lovitură de grație mult așteptată :)) Inima-mi sare în piept de bucurie la auzul vorbelor sale dulci! Mă ridic și mă-ndrept spre el cu avant să-l îmbrățișez, să-l pupacesc, să-l iau la o repriză de smotocit. E un pic nedumerit de ce am venit așa grăbită de la masă (eu mâncăm în timp ce aveam discuția asta),  ca să-l drăgălesc fix în momentul ăla. Dar bineînțeles că se lasă alintat și dezmierdat și mă privește într-un anume fel în ochi, de parcă iar îmi vede până în străfundul sufletului. Mă topesc de tot și încerc să-i fac o poză mentală acestui moment prețios.

Apoi îmi vine mie rândul să răspund avalanșei de întrebări. De fapt, s-a gândit să mă ajute puțin și cu răspunsurile, dacă tot le stie.

– Dar mami, pe tine ce te face fericită? Îți plac pupicii mei și îmbrățișările mele?

– Da, puiule, mi-ar plăcea să stăm așa îmbrățișați toată ziua dacă s-ar putea (în acel moment fix asta simțeam)

– Și ce te mai face fericită? Să citești? Să te joci cu mine? Astea, mami?

Do I have one smart kid, or what? Uneori se comportă și spune niște lucruri de parcă ar înțelege exact cum merge lumea asta. Și cred că o și face, în felul lui.

Îi confirm toate astea în timp ce îl țin lângă mine să-l mai iubesc un pic. Mă gândesc apoi cum momentele astea de fericire pură îți pot însenina ziua, te pot face să uiți de tot greul, de toate crizele pământului…

El își reia joaca, își caută jucării prin camera. Îl aud cum vorbește cu prietenii lui, cum începe să creeze scenarii.  Se întoarce totuși la mine să-mi mai spună ceva. Cireașa de pe tort! Replica finală care chiar m-a lăsat fără cuvinte! Ce poți să mai adaugi la așa ceva?

– Mai sunt fericit și atunci când îl fac să râdă pe Andrei, mami!

Și uite așa, borcanul meu de fericire se (va) umple cu fiecare replică, cu fiecare îmbrățișare, cu fiecare pupic și cu fiecare zâmbet de-al lui si de-al lui Andrei. Până acum am tot colecționat mental momente din astea, crâmpeie de fericire, dar de azi, cu ocazia Zilei Internaționale a Fericirii, le voi scrie și le voi pune la păstrare într-un borcan la care să mă duc atunci când nu prea mai văd partea plină a paharului. Aveam demult în plan să încep să strâng biletele cu momentul zilei, dar acum, inspirată de ziua asta, chiar voi trece la fapte.

Vă las cu un citat despre micul meu…grădinar!

“Să le fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți, căci ei sunt grădinarii minunați care ne fac sufletele să înflorească”. Marcel Proust”

 

 

Darius, 3 ani si 11 luni

 

Sursa foto: arhiva personala

 

 

 

 

---