Bilant dupa 4 ani de mamicie

Zilele ce urmează sunt despre ei 2, despre prințișorii mei minunați care împlinesc 4 și respectiv 1 an. Iubesc luna aprilie de când ea mi-a dat cele 2 minuni care mi-au schimbat viața. Știu, sună așa de tare a clișeu, dar e cât se poate de adevărat. Și nu cred că este un clișeu pentru că multe mame chiar încep niște căutări interioare, pun sub semnul întrebării tot felul de convingeri, își doresc să se reprofileze, să petreacă mai puțin timp la job și mai mult pe acasă (desi nu e neapărat o regulă).

Dar revin la noi, la ai mei și la mine. Pentru că da, este și despre mine. Și voi scrie despre fiecare în parte, ca să-mi amintesc cum au fost ei la prima lor aniversare comună. Ii sărbătorim împreună, deși am zis că nu mi se pare fair să nu le dedicăm câte o zi specială fiecăruia. Însă Andrei împlinește 1 an, deci nu cred că se supără că îl sărbătorim  în aceeași zi cu Darius. Când vor mai crește, situația va fi alta… cred că vor cere ei zile separate și ne-om conforma atunci.

Între timp eu trebuie încă să mă mai obișnuiesc cu rolul meu de mama (de 2). Mai am încă momente (ce-i drept, mult mai rar) când nu-mi vine să cred că am vârstă asta, că sunt mama a 2 copii, că sunt adultul ăla responsabil care are grijă de toate (sau încearcă să aibă). Probabil că e ciudat să simt așa ceva, dar hey, deep down inside, toți suntem copii – unii mai mult decât alții, nu?

Mda, e funny să mă gândesc că eu de acum câțiva ani nu prea concepeam o sâmbătă seară de stat în casă. Rar se întâmplă asta! Mi se părea un fel de delăsare să nu ieși la un latte, un fresh, nici măcar sâmbăta. La jobul anterior majoritatea colegilor erau mai în vârstă decât mine (eu eram în my early 20s) și-mi ziceau că va veni o vreme când mă voi potoli cu ieșirile. Cam ce credeți că gândeam eu? Că așa e poate generația lor, dar eu nu voi face la fel. Sigur că îmi voi face timp pentru ieșit! Întrebați-mă acum cum stă treaba…

Don’t get me wrong! Mi se pare fain să mai ies, să mă detașez de celelalte roluri pentru o vreme. Doar că acum ies muult mai rar…bebeluș alăptat, ore cât de cât stricte de culcare, trezit cu noaptea-n cap…toate astea mă împiedică să mai plec de acasă așa cum plecam când n-aveam nicio grijă.

Sau din aceeași serie de “before and after” face parte achiziționatul de cărți pentru copii în special, versus cumpăratul de haine, bijou-uri, produse cosmetice. Dacă înainte îmi plăcea să caut oferte, să mă plimb prin magazine, acum vanez online oferte, dar nu de haine, ci de cărți pentru copii. Cine ar fi crezut?

Prioritățile se schimbă, preferințele și ele, aspirațiile la fel. Acum sunt în mijlocul unor căutări și parcă uneori aș vrea să dau timpul înapoi ca să pot face lucruri mai importante, să citesc mai mult, să stau mai mult cu mine, doar cu mine. Acum asta îmi lipsește și regret cumva timpul irosit. Mă și întreb ce făceam toată ziua, cu tot timpul liber pe care îl aveam. Știu că nu era așa mult, mereu am avut nevoie de mai mult timp, dar totuși acum e și mai condensat… Apoi îmi amintesc că nu mă ajută să privesc înapoi, că e mai bine să accept că așa gândeam pe atunci. Fiecare etapă are rolul ei și din toate învățăm câte ceva. Chiar și atunci când pare că stagnăm sau că nu învățăm mare lucru.

Încă ceva oarecum funny. De peste 4 ani sunt fie însărcinată, fie alăptez. Nici corpul nu-mi mai aparține întru totul, dar a fost cel mai bun sharing pe care l-am putut face vreodată. Și Nu aștept cu nerăbdare perioada în care voi reveni la “normal”. Nu încă.

Pe de altă parte, am avut parte în acești ani de niște trăiri noi, atât de simple și totuși atât de pline de semnificații. M-am topit după mânuțe mici și grasune și după zâmbete cu câțiva dințișori, după primul “mamma”, după îmbrățișări dulci, după piciorușe care au pășit pentru prima dată, după cuvinte emoționante care m-au făcut să lăcrimez, după priviri care pot topi ghețarii de la Polul Nord, după chicoteli cristaline.

A fi mama înseamnă să trăiești o experiență transformatoare; pentru mine e o etapă care m-a îmbogățit și mi-a adus mai multă profunzime, care mă împinge spre alte cărări, care mă face să chestionez atât de multe lucruri pe care înainte le luam de bune. Etapa asta mi-a deschis unele porți de care nici nu știam, mi-a arătat și bune și rele despre mine de care nici nu eram conștientă, mi-a dat mai multă putere, m-a învățat și mă învață în fiecare zi lecții nebănuite.

Este un drum plin de satisfacții, chiar dacă uneori mi-e greu și aș vrea să am răspunsuri, să știu ce să fac și încotro s-o apuc. După 4 ani de mamicie, din care unul de mama de 2 copii, mă declar mai bogată, cu o viață mai plină de sens, cu mai multă iubire în suflet, cu mai multă preocupare față de lumea din jurul meu pe care o văd azi cu alți ochi.

Și da, paradoxal, deși e despre ei, și prin ei, mai tare că oricând m-am întors spre mine. 4 ani trăiți intens. Mulțumesc puiutii mei dragi și iubiți pentru tot!

 

 

---