parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

La gradinita, fara lacrimi

on July 26, 2017
ID-100302852

Photo:Stuart Miles, Freedigitalphotos.net

Luni dupa-amiaza am participat la un eveniment creat pentru parintii care au copii ce urmeaza sa inceapa gradinita, dar s-a discutat si despre acei copii ce au fost introdusi deja “in sistem” *:) fericit. Evenimentul “La gradinita, fara lacrimi” a fost organizat de Asociatia Sprijin pentru Mame, care a invitat-o pe doamna psiholog Raluca Sassu, conferentiar universitar doctor la Facultatea de Stiinte Socio-Umane, sa explice parintilor cum pot face tranzitia de acasa la gradinita cat mai bland posibil. Mi-a placut ca prezentarea modalitatii de pregatire a copiilor pentru gradinita a fost, de fapt, un dialog deschis, intre participante si psiholog creandu-se rapid o legatura, asa cum se creaza cand se intalnesc mai multe mame, doamna profesoara fiind si mama a 3 copii.

Aceste discutii au fost pentru mine si un prilej de a verifica daca am procedat cat am putut de bine la integrarea celui dintai-nascut la gradinita, de fapt, la cresa, pentru ca el avea 2 ani jumatate cand a intrat in colectivitate. (imi place sa folosesc termenul de gradinita si atunci cand ma refer la cresa, deci nu voi face distinctia intre cele 2, desi e una importanta, dar cred ca se cam stie ca pana la 3 ani copiii merg la cresa, dupa aceasta varsta incepand gradinita).

Mi-a prins bine sa aud o parere avizata pe acest subiect, pentru ca atunci cand am inceput gradi cu D., mi-a fost tare greu si mie sau mai ales mie (?)… Mi se rupea inima cand vedeam cum plange dupa mine si ma gandeam ca ceva nu e ok in toata povestea, desi am incercat sa parcurg niste etape pe care le consideram importante, astfel incat acomodarea lui sa fie lina. Evident ca n-am facut totul ca la carte, dar m-am straduit sa fie cat mai usor pentru el. M-am linistit acum cand am auzit ca e normal sa planga (stiam dinainte asta, dar a fost bine s-o aud din nou), ca nu inseamna ca am traumatizat copilul daca n-am facut chiar tot ce trebuia. Copiii sunt mai rezistenti decat credem noi.

Partea cu traumatizatul copiilor, adica netraumatizarea lor, daca pot sa spun asa, a fost subliniata atent de doamna psiholog, care a sesizat sensibilitatea mamelor prezente la acest subiect, adica teama de a nu-i cauza copilului vreo trauma. Deci, mamicilor, putem sa nu ne mai facem atatea griji chiar daca nu am aplicat toate recomandarile expertilor! Sunt situatii cand nu putem face asta si nu e o tragedie! Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne straduim si sa facem lucrurile cat mai bine cu putinta, dar nici nu are rost sa ne punem nisip in cap pentru ca n-a iesit exact cum ne-am fi dorit noi.

Am retinut cateva idei, intre sesiunile de alaptat si verificat ce face bebelusul care se plimba cu mama prin zona*:) fericit, pe care o sa le redau cu liniuta de la capat, asa cum le-am notat, pentru a fi utile si altora si pentru a le regasi atunci cand vom incepe din nou gradinita cu juniorul:

copiii trebuie pregatiti pentru gradinita, le povestim despre cum urmeaza sa mearga intr-un loc in care se vor juca cu alti copilasi. Eu recomand Povestea Veveritei Castanica a Adrianei Mitu in acest sens. Foarte frumos scrisa.

la 2 ani este posibil sa fie nevoie de o perioada mai lunga de acomodare decat la 3 ani, cand copilul intelege mult mai multe si ii putem explica anumite lucruri, pentru ca stapaneste mai bine limbajul si pricepe mai bine ceea ce ii spunem (ex: “vin sa te iau dupa ce mananci sau dupa ce te trezesti”)

perioada de acomodare este de minim 1 saptamana, ideal cam 2 saptamani, timp in care vom proceda astfel:

  • in primele 2-3 zile mergem impreuna cu copilul sa vada gradinita, sa vada copii de varsta lui care se joaca; ideal ar fi sa mergem in jur de ora 10 cand copiii s-au linistit si nu mai plang, pentru ca plansul e molipsitor
  • in aceste zile vom sta cu copilul putin in gradinita, jumatate de ora- 1 ora, cat e el pregatit, dupa care plecam impreuna acasa; deci nu-l lasam acolo inca din prima zi  (am discutat mult de situatia ideala. Stim cu totii ca multe gradinite de stat nu-ti dau aceasta posibilitate, cu atat mai putin sa ramai inauntru cu el)
  • in acest rastimp, educatoarea creeaza o legatura cu copilul, astfel ea nu va fi o necunoscuta pe care o vede prima data in viata lui, atunci cand va ramane la gradinita fara mami
  • apoi ii explicam ca el va ramane acolo sa se joace cu copiii, eventual sa doarma la gradi, dar vom zabovi si noi cu el o ora sau doua. Vom sta insa deoparte, veghindu-i jocul, nu tinandu-l permanent de manuta. Copilul vede ca suntem in preajma, se simte in siguranta, se acomodeaza cu locul, cu ceilalti
  • foarte mult ajuta obiectul de tranzitie – un ursulet de plus, paturica, orice ii place lui mult, care ii e drag de mai multa vreme si care ii da, de asemenea un sentiment de siguranta
  • foarte important: atunci cand dam de greu, adica atunci cand plange copilul la momentul despartirii, nu renuntam imediat, nu tinem copilul acasa; e posibil sa planga cateva zile, sau cateva saptamani, depinde de copil. Ce ar trebui totusi sa ne alarmeze este plansul indelungat dupa plecarea noastra. Insa e de preferat ca doamnele educatoare sa nu tina copilul in brate la geam, sa-i faca cu mana mamei care abia se poate desprinde de acolo pentru ca sufera si ea, deoarece copilului ii va ramane in minte imaginea parintelui care a pleacat de langa el. E firesc sa-i fie greu, sa planga dupa mami sau tati, dar doamnele educatoare, jocurile, ar trebui sa-i poata distrage atentia.
  • despartirea de mama trebuie sa fie ferma, chiar daca puiul plange. Eventual poate sa incerce tatal sa-l lase la gradi cateva zile. E posibil sa functioneze mai bine varianta asta.
  • ii explicam copilului ca ne intoarcem la gradinita pentru a-l lua acasa dupa ce se trezeste. Neaparat sa ne tinem de promisiune si sa fim chiar atunci acolo.

varsta de 2-3 ani este varsta “teribila”; el descopera ca este o persoana independenta de mama, de tata si devine constient de propria persoana

– la 2 ani copiii pot explora in voie, isi pot comunica nevoile mai bine, stapanesc limbajul cat de cat, astfel ca devin vocali, protesteaza

– inainte de 2 ani, copilul descopera lumea. Parintii trebuie sa le creeze medii potrivite  pentru explorarea propriei persoane si a lumii

– limitele de siguranta trebuie largite putin cate putin, pe masura ce creste copilul

– limitele se vor pune intr-un sens pozitiv, pe cat posibil – exp. Sa folosim mai putin “nu e voie” si sa spunem pana unde poate merge

la 2 ani nu exista generozitate, deci e normal ca un copil sa nu vrea sa-si dea jucaria, nu trebuie sa-l fortam sa imparta. Ii explicam in fiecare zi cate putin, dar nu ii luam noi jucaria din mana pentru a o da celuilalt copil

– “negocierea” dintre copii este fizica la aceasta varsta (de fapt, ea nu prea exista *:) fericit) – adica vreau jucaria, merg si o iau, o smulg din mana celuilalt. La varsta asta se  negociaza mai greu. Putem incerca schimbul de jucarii, dar sansele sa reusim sa-i convingem de un lucru depind de cat suntem noi, mamele si tatii de relaxati. Ca sa ramanem calmi, ne putem imagina ca ne punem sub un clopot de cristal sau ca ne imbracam intr-o pelerina care ne ajuta sa fim cei mai linistiti si relaxati din lume. Mi-a placut mult metafora pelerinei sau a clopotolui, palariei, ce vrem noi sa fie, ce are puterea de a ne mentine focusati pe momentul prezent in care suntem RELAXATI. Si mai putem incerca distragerea atentiei – hai mai bine sa facem X lucru.

plansul e ceva normal, ne punem “clopotul” pe cap*:) fericit ca sa ramanem calme si relaxate, caci daca mama e trista, copilul se va intrista si el, va fi un semnal pentru el ca ceva nu e in regula si va plange si mai tare

o schimbare nu este o tragedie; ii creste rezilienta, capacitatea de a face fata situatiilor mai dificile

– ar fi foarte benefica o intalnire intre parinti si educatori inainte de inceperea gradinitei, in care sa se discute despre asteptarile fiecareia din partile implicate

– daca plange foarte mult si nu poate fi calmat, se poate sa nu fie “chimie” intre copil si educatoare, chiar daca ea are cele mai bune recomandari de la cunostinte, prieteni; se poate sa nu se fi creat legatura de atasament intre cei 2

– !! copiilor le este un pic mai usor decat isi imagineaza parintii, care isi fac multe griji

 – s-a discutat si despre activitatile extra gradinita pentru copiii sub 7 ani. E important sa existe un echilibru, sa nu-i suprasolicitam; joaca trebuie sa fie activitatea principala pana la 7 ani. Dupa 8 ore de gradi, copiii au nevoie de timp pentru ei,   pentru joaca, de timp cu noi, nu de alte activitati

– sub 4-5 ani, e suficient ca dupa amiaza sa practice un sport 1 data/saptamana.

copiii au nevoie de miscare in aer liber minim 90 de minute/zi – alergat, bicicleta, catarat, pentru a-si dezvolta agilitatea, echilibrul.

– despre gestionarea agresivitatii: sa avem rabdare, schimbarile nu se fac peste noapte

– daca ni se pare ca gradinita are un alt mod de a aborda educatia, cu care nu suntem pe aceeasi lungime de unda, mai bine schimbam gradinita. Copilul nu este traumatizat din cauza mutarii. Ei se pot adapta destul de usor, daca ii pregatim putin in prealabil. Si tranzitia de la 4 la 8 ore poate fi facuta cu usurinta, la fel, cu pregatire.

In linii mari, asta am retinut eu de la acest eveniment util, desi s-au punctat mai multe in cele 3 ore de discutii.  Sunt chiar binevenite initiativele de genul acesta! Multumim organizatorilor, Asociatia Sprijin pentru Mame si asteptam cu interes urmatoarele evenimente. *:) fericit

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: