parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Plans, dureri si frici

child-652552_1280

Sursa foto: pixabay.com

Nu știu dacă și alte mame simt la fel, dar eu când îl aud pe Andrei cum plânge de durere, de fapt e puțin spus “plânge”, căci e un fel de urlat, un plâns de jale, de suferință ascuțită, îmi vine să urlu în rând cu el. E sfâșietor să-ți plângă copilul în brațe și să te simți neputincios. Se pare că îi ies caninii. Și chiar dacă sunt doar niște minunte pe ceas, ele par ore..timpul are cu totul altă dimensiune. Știu că ar fi bine să rămân calmă, știu că ar trebui să-i pot conține toată durerea lui și fac cum pot asta. Îl țin în brațe, îl plimb, îl mângâi. Când chiar nu mai pot, îl predau tatălui său, dar doar pentru scurt timp, nu pot sta departe de el. Doar cât mi trag puțin sufletul. Simt durerea în rând cu el. Numai că aș vrea să mă doară doar pe mine ceva fizic, aș îndura altfel, mai ușor. Să nu-l mai văd pe el că se chinuie așa.

Durerii i se mai adaugă și teama, că doar cum altfel? Teama să nu mai trecem prin ce-am trecut atunci, care se activează de fiecare dată când îi ating fruntea și o simt prea caldă. Read the rest of this entry »

Advertisements
Leave a comment »

Relatia ta cu fricile tale e cea mai importanta relatie din viata ta

boy-2099858_1920.jpgCă mă pasionează felul în care funcționăm, felul în care reacționăm și tot încerc să înțeleg chestii despre psihologia ființei umane, cred că nu mai e un secret pentru nimeni. Aș zice că de-o vreme încoace a devenit aproape o obsesie să înțeleg, să aflu mai multe, să descopăr marea cu sarea. Este modul meu de a pricepe ce-i cu mine și de a face un pas înainte (dacă nu cumva o fi înapoi*:D rânjet) pe scara propriei mele evoluții. Și cum timpul nu mi-e chiar aliat, caut alte căi să mă documentez, dacă citind nu mă pot delecta cât aș vrea. Așa că ascult podcast-uri și Ted Talks și tot ce-mi mai cade în playlistul de pe youtube :).

Despre podcastul acesta v-am mai povestit odată aici pentru că îmi place mult, e chiar preferatul meu.  Aș lua fiecare episod să vi-l povestesc și l-aș dezbate cu cine ar avea chef să facă asta, dar nu știu cât sunt alții de pasionați de emoții, de creșterea copiilor, de înțelegerea tiparelor care ne ghidează pașii… Așa că va povestesc doar din când în când, adică doar dacă mi se pare o idee atât de interesantă sau de neobișnuită încât nu pot s-o țin doar pentru mine.

Așa a fost episodul despre frică de acum 2 săptămâni al podacstului Authentic parenting, căci de acesta este vorba. De 2 săptămâni mi-am tot zis că e musai să vă împărtășesc ideile noi pe care le-am auzit. Chiar e o abordare inedită asupra fricii, una pe care n-am mai întâlnit-o, deși am ceva habar de orientările și recomandările în materia asta. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Febra, grijile de mama si frica de spitale

ID-100361629Cand tin in mana termometrul care imi arata 39,6° C, simt cum intreg corpul imi intra in alerta si vad cum mintea panicata preia conducerea. Gandurile si intrebarile incep sa se invarta ametitor:

Oare de la ce a facut febra atat de mare?

Oare de unde a luat virusul? (as if it matters…)

De ce nu am mers in timpul zilei la medic?

Cum o sa-i dau medicamentul (antitermic) pe care stiu ca-l refuza atunci cand are febra mare?

Cum o sa ma descurc in noaptea asta?

Ar fi cazul sa merg la urgenta? Sa mai stau putin sa vad daca ii scade? Cat de repede trebuie sa ii scada?

Daca va lua si cel mic?

Daca ajungem in spital? Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Copilul si fricile mele

Fear

Image courtesy of Stuart Miles of freedigitalphotos.net

 

Aseara am inteles de ce ma enervez atat de repede uneori (chiar des in ultima vreme) si momentul acela, de revelatie, ca asa l-am simtit, a fost ca atunci cand ti se ia un val negru de pe ochi si incepi, in sfarsit, sa vezi clar niste lucruri pe care pana atunci le intuiai cat de cat, dar de fapt bajbaiai prin intuneric in cautarea luminii.

 

Intamplarea a fost asa:

 

Carte dinozauri     Am mers la Darius sa-i citesc si eu o poveste, dupa ce mai inainte, tati ii citise din cartea despre dinozauri, his favourite these days (in imagine, marul discordiei*:) fericit). Mi-a zis ca nu vrea sa punem cartea respectiva pe scaunul de langa patul lui unde asezam cartile pe care le citim seara, ci ca ar vrea s-o lase in pat, in locul in care stau eu de obicei. I-am aratat ca am putea s-o lasam langa noi, sprijinita de perete, ca sa putem sta confortabil in timp ce citim, fara ca eu sa fiu nevoita sa ma intind peste ea. El o tinea pe-a lui si am vazut cum cauta motiv de cearta, asa cum face cand urmeaza un tantrum, moment in care orice ai spune, e foarte greu sa-i intri in gratii. I-am explicat apoi ca mie imi este incomod sa stau asa, pentru ca are copertile tari si nu e OK nici pentru carte. A inceput sa-l zica pe-al sau “Baaa nuuu”, care imi da batai de cap de ceva vreme incoace.

Si acum vine partea interesanta. Read the rest of this entry »

1 Comment »

Am murit si m-am descoperit pe mine insami

am-murit-si-m-am-descoperit-pe-mine-insami_1_fullsize.jpg

Bun venit la Cartea saptamanii, o rubrica in care imi propun sa scriu cateva idei despre cartile pe care le citesc, fie ca sunt carti pentru copii, carti pentru parinti, despre cresterea si educarea copiilor, carti de dezvoltare personala, sau, pur si simplu, carti care-mi starnesc interesul si cu care ma intersectez in drumul meu.

Descrierile cartilor nu se doresc in nici un caz a fi recenzii, ci mai degraba veti regasi fragmente sau aspecte care mi-au placut sau pe care nu le-am agreat. Nu voi incerca sa suprind tot ce e mai important sau ce poate parea altora semnificativ, ma voi limita la ce-mi atrage mie atentia. Da, prezentarile vor fi subiective, lungi sau scurte, in functie de inspiratia pe care mi-o vor da cartile, dar nu numai. Imi doresc sa le postez in week-end, cand fiecare mai gaseste ragazul necesar pentru o lectura mai lunga (daca ma lungesc prea tare, cum am obiceiul, va rog sa ma atentionati *:) happy)

M-as bucura sa gasesc recomandari de carti si din partea voastra si sper ca aceste prezentari ale mele sa va fie pe plac si sa va fie de folos!

Astazi scriu despre o carte care nu are legatura cu copiii (poate cel mult cu copilul interior), o carte pe care am citit-o rapid, pentru ca m-a captivat de la primele capitole. Este vorba despre “Am murit si m-am descoperit pe mine insami” de Anita Moorjani, o carte despre a fi tu insuti, despre iubire neconditionata a sinelui, despre miracole, despre a doua sansa si bucuria de a trai viata, dar si despre temeri, angoase, bariere pe care ni le stabilim singuri, autosabotaj si inca multe altele!

Prima parte a cartii m-a absorbit cu descrierea copilariei autoarei, traita in Hong Kong, intr-o lume in care se intersecteaza mai multe culturi, in care se ciocnesc chiar diferite religii si obiceiuri culturale cu precepte fundamental opuse. Anita Moorjani provine dintr-o familie hindusa, conservatoare, care a crescut-o conform traditiei, cu rugaciuni si mantre inchinate zeitatilor Krishna, Lakshmi, Shiva, Ganesha. Dar traind intr-o metropola populata in principal de chinezi, a luat contact foarte devreme si cu aceasta cultura, prin intermediul doicii sale, care era considerata ca facand parte din familie si cu care Anita vorbea in dialectal cantonez. Scoala urmata de scriitoare a fost o scoala britanica, astfel fiind expusa si culturii occidentale. Read the rest of this entry »

Leave a comment »