parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

#11 Activitati de facut, locuri de vazut, bine de stiut – Saptamana 06-12.12

on December 5, 2018

sibiu-3642749_1920Dacă vă întrebați ce planuri să vă faceți pentru săptămâna 06-12.12., s-ar putea să vă fie de folos această listă a evenimentelor din orașul nostru. Rubrica se adresează cititorilor din Sibiu sau celor care sunt în trecere prin Sibiu. M-am gândit să creez un loc în care se reunesc cele mai multe evenimente dedicate copiilor și părinților ce vor avea loc în orașul nostru în decursul unei săptămâni. Am spus cele mai multe pentru că sigur nu am cum să le cuprind pe toate și nici nu-mi propun asta. Voi adăuga atelierele și evenimentele pentru copii, dar știu sigur că și noi, părinții, avem nevoie să evadăm, chiar dacă asta înseamnă poate tot un event care are legătură cu creșterea copiilor, sau alteori, o escapadă la mișcare. Așa că, veți regăsi în aceste articole și evenimente care se adresează mămicilor sau părinților, în general.

Ideea asta mi-a răsărit în minte de multă vreme și mi-am propus să-i dau curs deși mă simt nevoită să recunosc că fac asta cu ceva emoții. Sper să vă fie de folos articolul și să vă ușureze căutările de activități interesante pe care uneori le ratați pentru că poate ați uitat să vă arătați interesate de event sau pentru că nu mai știți în ce zi era. Ideea s-a născut ca urmare a căutărilor mele efervescente de evenimente. Sunt preocupată de activități, deși nu ajungem prea des unde ne propunem, pentru că …mobilizare dificilă, copii mici care nu vor să stea în scaunul de mașină, somnul de amiază, treziri cu plânsete, etc. Poate aveți habar despre ce vorbesc. Dar creștem noi și recuperăm. Până atunci, m-am gândit ca măcar să le centralizez pe toate pentru a avea o imagine de ansamblu asupra activităților pe care le-am putea face, dacă  e să se alinieze astrele și să plecăm cu bine de acasă. Și cred și sper să fie util cât mai multor mămici care vor să găsească evenimentele reunite într-un singur loc.

Postarea această va fi săptămânală, miercurea fiind ziua în care o voi publicaArticolul va conține link-uri către evenimente și o scurtă descriere a acestora (extras din event-ul de pe facebook). Dacă vreți, acesta e un fel de brief al evenimentelor, de aceea nu voi adăuga eu alte comentarii despre acestea. Mi se pare important să vă atrag atenția să nu uitați să vă înscrieți! Pentru cele mai multe activități e nevoie de acest pas. Detaliile legate de locație, oră,  vârsta recomandată, modalități de înscriere ori plată, atunci când e cazul, le găsiți în linkurile evenimentelor.

Îmi rezerv dreptul de a modifica un articol în cursul unei săptămâni, în sensul că e posibil să mai adaug evenimente noi de care nu știam la data la care am publicat articolul. 

Dacă aveți orice sugestii de îmbunătățire, adăugare a unor detalii sau întrebări, am să vă răspund cu drag cât pot de repede. Sper să vă fie de folos.

Joi, 6 decembrie

1. Petrecerea spiridusului. Disney Arena – “Cu siguranță spiridușii deja confecționează în atelierul Moșului păpuși, mașinuțe și roboței pentru cei mai cuminți copii.

🎄 Noi, trebuie sa le mulțumim, iar cei mici trebuie să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă cu veselie și fapte bune!

✔ Activități desfășurate în cadrul evenimentului:
– Împodobirea bradului
– Scrisoare către Moș Crăciun
– Colinde
– Face-painting
– Invitați speciali
– Jocuri, distracție
Vârstă recomandată: 4+

https://www.facebook.com/events/500060380503490/?ti=cl

2. E vremea colindelor – Grupul psaltic ”Sfântul Andrei Șaguna” și Grupul feminin ”Sfânta Muceniță Anastasia” din Sibiu vor oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie la Biserica cu hramurile Înălțarea Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae de pe Bulevardul Mihai Viteazul.
De asemenea, cele două coruri vor susține la sfârșitul Sfintei Liturghii tradiționalul concert de colinde.
Vă așteptăm să ne fiți alături și să vă bucurați împreună cu noi de marele praznic al Nașterii Domnului.”

https://www.facebook.com/events/449877852211391/?ti=cl

3. Tablouri de Craciun – atelier de creatie – “Continuăm seria atelierelor magice de Craciun:). Tablouri din ipsos de modelaj cu tehnica servetelului va așteaptă să le meșteriți!

Ca de obicei, va rog sa ma anuntati daca doriti sa participati ca sa asigur materialele pentru fiecare copil. Fie telefonic, fie prin mesaj privat .Pentru detalii va rog sa ma contactati la 0752860674, atelierul dureaza in jur de o ora iar pretul este de 18 lei/copil.
atelierul se defasoara la Color cafe Sibiu!”

https://www.facebook.com/events/354024148489915/

4. Atelier de biscuiti pentru copii – “Atelierul se desfășoară în perioada 03. – 09.12.2018

Cu aluat dulce, sucitoare, forme și imaginație, copiii vor face cei mai gustoși și frumoși biscuiți. Acest atelier contribuie la dezvoltarea creativității și îndemânării, fixează deprinderile igienice și stimulează creșterea autonomiei în plan practic. Hrănindu-le spiritul ludic și creativ înnăscut prin joc, putem insufla copiilor importanța dezvoltării creativității.

Detalii: http://targuldecraciun.ro/copii/atelierul-lui-mos-craciun/

https://www.facebook.com/events/489469638201921/?event_time_id=489469644868587&ti=cl

5. Mini expozitie cu vanzare de accesorii de Craciun – “Ho Ho Ho! De ziua Moșului Nicolae, vă așteptăm într-un cadru vesel și colorat să alegeți, să probați, apoi chiar să cumpărați cele mai gătite de sarbatoare bentițe, fundițe și agrafe 100% handmade🎀🎄. Ca băieții să nu fie neglijați, pentru ei avem papioane deosebite cu motive de sărbătoare! Garantăm originalitatea și calitatea accesoriilor noastre lucrate în serie mica sau chiar unicat – pentru un Crăciun de poveste sau o ședință foto inedită!
Vă așteptăm cu drag!”

https://www.facebook.com/events/1896201530498554/?ti=cl

6. Painting Party – “N-ai mai pictat până acum? Nu-i nimic! Specialistul nostru te va ghida pas cu pas și te va ajuta să transformi pânza albă într-o frumoasă pictură semnată cu numele tău! La sfârșit, pleci cu pictura acasă!

Totul este pus la dispoziția ta: șevalet‎, pânză, vopsele, pensule, șorț… pentru călătoria ta în lumea culorilor.”

https://www.facebook.com/events/573165956453211/

7. Ziua portilor deschise la centrul ocupational Sibiu – “Vă așteptăm joi, la Centrul nostru ocupațional din Sibiu, str. Mitropoliei nr.28.
Vă întâmpinăm cu prăjituri, ceai cald și multă voie bună.
Haideți să ne cunoaștem și să vă prezentăm activitatea noastră :)”

https://www.facebook.com/events/360036884743622/?ti=cl

8. Cel mai bun magician Sibiu Magic Show – “Tuturor ne plac provocările și mai tot timpul ne dorim să câștigăm sau să fim mai buni decât ceilalți. Dar ce se întâmplă atunci când nu este așa? Ce este mai important? Să fii cel mai bun sau să participi, să dai tot ce poți și să te distrezi, chiar dacă nu câștigi? În spectacolul „Cel mai bun magician”, Eduard și Bianca se iau la întrecere pentru a dovedi care dintre ei este mai priceput în ale magiei. Cine credeți că va ieși învingător? Spectacolul cuprinde numere de magie incredibile, interactive, dinamice și distractive atât pentru copii, cât și pentru adulți.
www.eduard-bianca.com
trailer: https://youtu.be/pKfI8puSQfc

Vârstă recomandată: 5+”

https://www.facebook.com/events/290514458252084/

9. Expozitie Gabriela Cuzepan Bebeselea – “Avertisment: aceasta expozitie nu este recomandata celor la regim. Sau post (negru). Se recomanda vizita dupa o masa cinstita. Sau inainte de una. Se recomanda una/doua vizite pe zi – pentru personanele cu apetit scazut (dar apoi sa nu ne scoateti ochii pentru kg in plus).

Prima expozitie personala a Gabriela Cuzepan – food photography – reuneste instantanee realizate in timpul brunch-urilor realizate in 2018 de Asociatia My Transylvania in mai multe sate din Transilvania si nu numai. Dincolo de cadrele idilico-bucolice oferite de ruralul romanesc, dincolo de cornucopia prezenta la fiecare dintre aceste evenimente – ce veti regasi in aceste imagini – si ceea ce Gabi reuseste sa transmita prin fotografia ei – este o voluptate nationalist-gurmanda: bucate simple, locale, care de multe ori ating gusturile copilariei (pentru toti inainte de millennials).”

https://www.facebook.com/events/992268334290165/

Vineri, 7 decembrie

1. Workshop de prim ajutor pentru parinti -“Statisticile arată că aproape 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu li se acordă primul ajutor corespunzător. În România, numărul copiilor care ajung la Urgențe cu traumatisme minore sau grave este de 3-4 ori mai mare decât media europeană. Crucea Roșie Română este cel mai mare furnizor de cursuri de prim ajutor la nivel național și local și oferă acum un atelier de prim ajutor gratuit pentru părinț, unde vi se vor prezenta manevrele de bază în acordarea primului ajutor premedcial la copii. Pentru a vă rezerva locul, vă rugăm să ne contactați la 0269 217 646, zilnic în intervalul orar 10 – 16.
Intrarea se va face pe bază de donație.”

https://www.facebook.com/events/578090612614389/?ti=cl

2. Povesti esentiale cu Monica Gorea, medic pediatru – “Ai auzit de uleiurile esentiale, dar vrei mai multe detalii despre ce sunt si cum functioneaza? Le folosesti deja, dar iti lipseste siguranta, nu stii ce sa aplici, cat, cum? Familia ta se confrunta cu problemele specifice sezonului rece si doresti sa folosesti produse naturale pentru a sustine sanatatea organismului?
La aceste intrebari, si nu numai, ne raspunde Gorea Monica, medic pediatru, o prietena draga noua care a raspuns cu entuziasm invitatiei noastre de a sustine o prezentare in Sibiu, la sfarsit de an.

Va asteptam cu drag!

P.S. Locatia si ora exacta vor fi comunicate in zilele urmatoare.”

https://www.facebook.com/events/266862010669843/?ti=cl

3. Painting Classes for kids – ” “Această serie de 10 ateliere creative este structurată ca un curs de desen și pictură, având, totodată, rolul de a oferi un spațiu de relaxare copiilor. Aceste întâlniri au menirea de a conduce copiii într-un univers creativ, unde se pot relaxa dupa școală, prin artă. Prin tehnici de pictură și desen, copiii învață să dea frâu liber imaginației, spontaneității și creativității. Învață limbajul culorilor și al liniilor, construiesc lumi și personaje și ascultă povești despre marii pictori ai lumii.””

https://www.facebook.com/events/341860099918700/

4. Artsy Handmade Fair -Targ de Craciun pe cea mai frumoasa strada – “Artsy Handmade Fair are loc în perioada 7-9 decembrie, pe strada Cetății – Cea Mai Frumoasă Stradă din Sibiu.

🎄 Dorim să oferim turiștilor și publicului sibian o alternativă de bun gust pentru începutul sezonului rece și posibilitatea de a cumpăra cadouri realizate cu suflet pentru sărbătorile care vin.

🎅 Avem HANDMADE, ATELERU’I LER, GOODIES și MUZICĂ LIVE.

🎶 CONCERTE LIVE:
7 decembrie ora 19:00 NAVI
8 decembrie ora 19:00 Charlie Falamas
8 decembrie ora 20:00 We Singing Colors
9 decembrie ora 19:00 CeZar

🎨 ATELIERE pentru copii și adulți:
Ateleru’i Ler organizat de Artsy Handmade Fair

🆓 Intrarea pentru vizitatori este LIBERĂ dar implică responsabilitate față de ceilalți și față de oraș.

www.artsy.ro
Tel: 0740705000
Înscrieri: artsyfair@gmail.com

https://www.facebook.com/events/706150679756015/

5. Atelieru’i Ler organizat de Artsy Handmade Fair  – “Copii, părinți, bunici și prieteni, este LIBER la ateliere!
Vă propunem trei zile pline de culoare și creativitate pe Cea Mai Frumoasă Stradă din Sibiu (Strada Cetății).
Petreceți timp de calitate meșterind sau, de ce nu, oferiți cuiva drag un ATELER.

ÎNSCRIERILE se fac printr-un email cu numele complet, nr. telefon, vârsta și atelierul dorit pe adresa: artsyfair@gmail.com
LOCAȚIA: Salut Café, strada Cetății nr. 13.
PREȚURILE includ toate materialele necesare.

PROGRAMUL:

🗓️ VINERI – 7 DECEMBRIE:

🖌️ 14:00 – 15:30 Atelier Roata Olarului cu Ceramica de Nocrich
🔹 40 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 5-99 ani
🔹 15 participanți / serie

🖌️ 16:00 – 17:30 Atelier Upcycling – Decorațiuni din Nasturi cu Teddy Mika
🔹 15 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 4-7 ani
🔹 12 participanți / serie

🖌️ 18:00 – 19:30 Agendă 2019 Personalizată cu Adrianna Lupșor
🔹 50 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 10-99 ani
🔹 10 participanți / serie

🗓️ SÂMBĂTĂ – 8 DECEMBRIE:

🖌️ 11:00 – 12:30 Atelier Felicitare de Crăciun Quilling cu Nicoleta Ban
🔹 25 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 5-99 ani
🔹 15 participanți / serie

🖌️ 13:00 – 14:30 Atelier Roata Olarului cu Ceramica de Nocrich
🔹 40 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 5-99 ani
🔹 15 participanți / serie

🖌️ 15:00 – 16:30 Atelier de Pictură cu Patricia Drăghiciu
🔹 50 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 10-99 ani
🔹 15 participanți / serie

🖌️ 17:00 – 18:30 Atelier Decorațiuni de Crăciun și Revelion cu Jujube Atelier
🔹 50 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 12-99 ani
🔹 15 participanți / serie

🗓️ DUMINICĂ – 9 DECEMBRIE:

🖌️ 11:00 – 12:00 Atelier de Îngerași Origami pentru Crăciun (atelier pentru copii) | Cu MOKKO Atelier
🔹 15 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 5-12 ani
🔹 8 participanți / serie

🖌️ 13:00 – 14:30 Atelier Roata Olarului cu Ceramica de Nocrich
🔹 40 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 5-99 ani
🔹 15 participanți / serie

🖌️ 15:00 – 16:30 Atelier Globuri alternative cu Adrianna Lupșor
🔹 25 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 5-99 ani
🔹 10 participanți / serie

🖌️ 17:00 – 19:30 Atelier de Decorațiuni Origami pentru Crăciun (atelier pentru adulți) | Cu MOKKO Atelier
🔹 30 lei / participant
🔹 recomandat pentru vârsta 12-99 ani
🔹 12 participanți / serie

Așteptăm înscrierile voastre și ne bucurăm dacă susțineți această inițiativă cu Like&Share!

Cu drag,
Echipa Ateleru’i Ler & Artsy Handmade Fair

https://www.facebook.com/events/2315034395411309/

6. Fii parte din poveste –  Eveniment recurent! “De ce iubim sărbătorile de iarnă? Pentru că e perioada din an în care cu toții revenim acasă și petrecem timp alături de cei dragi. Ne dorim să le oferim și copiilor instituționalizați motive să aștepte cu drag această perioadă.

Copiii au nevoie nu doar de jucării, de haine și de dulciuri. Ei au nevoie mai întâi de toate de iubire, de atenție și de experiențe care să contribuie la formarea lor.

Cu toții ne dorim să oferim un strop de bucurie în această perioadă a anului. De ce să nu o facem într-un mod cu adevărat important și de impact?

De aceea, și anul acesta ne dorim ca Moș Crăciun să vină la cei 170 de copii și tineri din centrele de plasament cu alt fel de cadouri: amintiri de poveste despre distracție la patinoar și petreceri prin care să sărbătorească reușitele din anul acesta alături de prietenii lor, voluntarii asociației.

Costul unei ieșiri la patinoar este de 40 lei pentru fiecare copil și include transportul la patinoar, biletul de intrare și taxa de închiriere patine.

Pentru organizarea petrecerilor în afara centrelor de plasament costul este de 50 lei pentru fiecare copil, reprezentând transportul, închirierea locației, pizza, suc și tort.

Ajută-ne să le împlinim visurile! Donează urmând link-ul:

http://asociatiadepoveste.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7204

https://www.facebook.com/events/1956275861341612/

Sambata, 8 decembrie

1. Atelier de biscuiti –#Moș #Crăciun este un mare degustător de dulciuri, iar cel mai mult și cel mai mult îi plac #biscuiții cu forme.
Ne-am gândit că dacă tot ne vizitează luna aceasta, ce-ar fi să-i pregătim o surpriză?
– – – – – – – – 🎅🎅🎅 – – – – – – – –
Timea Pop este foarte pricepută la ”#biscuițit”, https://retetetimea.ro/fursecuri-pentru-craciun/, așa că ea ne va ajuta să preparăm aluatul, să-l tăiem frumos, cu forme care mai de care mai năstrușnice, iar apoi, să colorăm și să decorăm biscuiții, astfel încât Moșul să dea pe spate de încântare! ツ”

https://www.facebook.com/events/2098316537059911/

2. Atelierul de creat povesti, lampa magica – Desi este sold out, poate va serveste ca si reminder. “Atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani si desfășurat în cadrul SIBIU MAGIC SHOW 2018.

**
Diana Ribana ne invită în cadrul ediției din acest an de SIBIU MAGIC SHOW la un atelier special de creat povești, un atelier în care magia prinde viață prin metode simple de lucru manual. Creăm împreună o lampă magică dintr-un borcănel simplu, mult sclipici și imaginație.

ATELIERUL DE CREAT POVEȘTI
În cadrul atelierelor de creat povești acordăm atenție educației estetice și stimulării multilaterale a copiilor. Ne propunem să formăm și să dezvoltăm spiritul de observație, atenția, imaginația creatoare, interesul și plăcerea de a colora, de a picta, de a modela și aranja după cerințele frumosului, și de a povesti. Prin contactul direct cu materialele și ustensilele folosite, atelierele de creație oferă copiilor o imagine mai clară a ceea ce se poate realiza în lumea teatrală şi reprezintă un bun prilej de a înţelege provocările acestei arte. Discuțiile și poveștile care au loc pe baza a ceea ce creăm împreună sunt prilej pentru dezvoltarea limbajului, a fanteziei și a creativității.

**
Bilete online: https://bit.ly/2FGdeA1

https://www.facebook.com/events/355404068362026/?ti=cl

3. Targ caritabil de Craciun – “Mai multe asociații din Sibiu (Animal Life Sibiu, Crucea Rosie Sibiu, Fundatia Polisano, Diakoniewerk, Tonal si Asociatia Femeilor din Sibiu) vă invită pe date de 8 Decembrie la Târgul de Crăciun Caritabil unde puteți să vă achizionați cadouri de Crăciun pentru cei dragi, susținând astfel cauzele noastre umanitare și primind Crăciunul așa cum se cuvine: cu fapte bune pentru cei de lângă noi 🙂

Vă așteptăm începând cu orele 10.00 la Forumul German, până la orele 18.00.”

https://www.facebook.com/events/355404068362026/?ti=cl

4. Let’s decorate Christmas. Seasonal styling workshop – “De sarbatori te asteptam sa dam culoare casei tale! Daca vrei sa iti creezi singur decoratiunile pentru Craciun, inscrie-te la atelierele noastre! Decoram, impodobim si mestesugim cu drag braduti, stelute si coronite!

Atelierele vor avea loc timp de 2 weekend-uri consecutive, atat in
ziua de sambata cat si duminica. In fiecare dintre aceste zile
vor fi programate cate 2 grupe, la intervale orare diferite.

Poti opta, in functie de ziua dorita si intervalul orar astfel:
8-9 Decembrie 2018
15-16 Decembrie 2018

Program grupe:
Grupa 1: interval 11-13
Grupa 2: interval 15-17

Pentru a participa va rugam sa ne transmiteti la adresa de mail contact@acote.ro urmatoarele:
– Nume & Prenume
– Nr. de telefon
– Data (ziua) si grupa (interval orar) in care doriti sa participati.

Persoana de contact pentru informatii suplimentare:
Irina Gheorghe tel: 0724217797

Important:
– Nu exista o taxa de participare, fiecare participant isi va crea
propriul aranjament si va achita la final contravaloarea produselor
folosite.
– Numar limitat de participanti pentru fiecare grupa.
– Pentru detalii legate de organizarea de workshopuri personalizate
(teambuilding) va rugam sa ne contactati pe adresa: contact@acote.ro|”

https://www.facebook.com/events/556865858070075/?event_time_id=556865891403405&ti=cl

5. Concert Caritabil – “Evenimentul va avea loc la Biserica din Groapa de pe strada Justiției nr 5-7 ora 18.00
Programul spectacolului:
-Cvartetul Intermezzo, solist
Tenorul Aurel Macovei, .
-Actrița Gabriela Neagu de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu.
-Corul de copii clasele primare, de la Școala Regina Maria sub conducerea doamnei Învățătoare Delia Pastrama.”

https://www.facebook.com/events/743890472655152/

Duminica, 9 decembrie

1. Noua generatie – “În data de 9 decembrie 2018, în cadrul Stagiunii Camerale Florescu Fernandez & Friends va avea loc concertul dedicat tinerei generații.

In program publicul va avea ocazia sa asculte copii minunati ale caror talente sunt susținute constant de parinții și îndrumatorii lor.

Radu Torok-pian, Radu Florea-pian, Karina Fernandez-pian, Rafaela Fernandez-vioara/pian, Andrei Calin Danulet-pian, Frankel Oliver-voce, Mario Prodea-pian, Diana Trambitas-pian, Eusebiu Florea-pian.

Va asteptăm cu drag la acest eveniment împreună cu membrii cei mai mici ai familiei dumneavoastră, concertul fiind interpretat de copii pentru copii.

Intrarea liberă

***Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu”

https://www.facebook.com/events/316570382268803/?ti=cl

2. Sibiu. Gluten free Christmas cakes – “Iti doresti prajituri sanatoase de Craciun? 🎄
Te astept la un atelier de gatit vegan si gluten free!
Vom pregati impreuna 3 torturi 🎂 si vei pleca acasa cu un mini tort decorat , propriul mix de condimente pentru craciun si 5 retete de prajituri, sa te bucuri de sarbatori!

Parteneri:
Rawckers, unici producatori de branza raw vegana in romania
Terra Natura, vinuri si faina organica
Microgreens , producator de microplante ca si superfoods
Amulet, apa alcalina

Toate ingredientele sunt asigurate!

Te astept Duminica, 9 Decembrie de la ora 13.00 la 17.00 la Restaurantul vegan Rawdia Sibiu, Str Cisnadiei nr 8.

✍️ Pentru inscriere te rog sa imi trimiti numele si nr de telefon la adresa: teodoraczentye@gmail.com”

https://www.facebook.com/events/323287551834333/?ti=cl

3. Ceata Mosilor Muzicali – “Ceata Moșilor Muzicali se plimbă prin Târgul de Crăciun din Sibiu, oferind recitualuri din loc în loc. Sunetul instrumentelor de suflat vă va duce direct într-o atmosferă tradițională de Crăciun.

https://www.facebook.com/events/1040136172861374/

4. Atelier creativ si educativ – “Continuam seria de ateliere creative si educative pentru copii. Vom realiza alte lucrusoare interesante si numai bune de impodobit casa si bradul de Craciun!”

https://www.facebook.com/events/615823822178024/

5. Artsy Handmade Fair -Targ de Craciun pe cea mai frumoasa strada – “Artsy Handmade Fair are loc în perioada 7-9 decembrie, pe strada Cetății – Cea Mai Frumoasă Stradă din Sibiu.

🎄 Dorim să oferim turiștilor și publicului sibian o alternativă de bun gust pentru începutul sezonului rece și posibilitatea de a cumpăra cadouri realizate cu suflet pentru sărbătorile care vin.

🎅 Avem HANDMADE, ATELERU’I LER, GOODIES și MUZICĂ LIVE.

🎶 CONCERTE LIVE:
7 decembrie ora 19:00 NAVI
8 decembrie ora 19:00 Charlie Falamas
8 decembrie ora 20:00 We Singing Colors
9 decembrie ora 19:00 CeZar

🎨 ATELIERE pentru copii și adulți:
Ateleru’i Ler organizat de Artsy Handmade Fair

🆓 Intrarea pentru vizitatori este LIBERĂ dar implică responsabilitate față de ceilalți și față de oraș.

www.artsy.ro
Tel: 0740705000
Înscrieri: artsyfair@gmail.com

https://www.facebook.com/events/706150679756015/

Luni, 10 decembrie

1. Atelier de pictat turta dulce pentru copii – “Atelierul se desfășoară în perioada 10. – 16.12.2018

Turta dulce este simbolul dulciurilor de Crăciun. Ne amintește de copilărie și ne bucurăm să o consumăm oricând. Acum ea poate arăta exact cum și-o imaginează fiecare, fiind pictată de copii în Atelierul lui Moș Crăciun. O amintire frumoastă și dulce în același timp.

Detalii: http://targuldecraciun.ro/copii/atelierul-lui-mos-craciun/

https://www.facebook.com/events/571558596609601/?event_time_id=571558616609599&ti=cl

2. Targ Sibian de Craciun – eveniment care se va desfasura intreaga saptamana. “Vino si cunoaste artizanii locali #MADEinSB in fiecare zi din 10 pana in 15 decembrie, la SIBIO. Asculta-le povestile, admira-le produsele si alege cadouri pentru toti cei dragi!

#cumparalocal #traiestelocal #MADEinSB

Te asteptam!”

https://www.facebook.com/events/210118853221320/

3. Campania “Credem in tine – “Gală umanitară cu scopul strângerii de fonduri pentru sprijinirea educației copiilor

„Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN, încheie, pentru al 7-lea an consecutiv, campania intitulată “Credem În Tine!” cu o gală umanitară dedicată strângerii de fonduri, la care participă şi Asociaţia Internaţională de Tineret “Become”.

Spectacol realizat de Radu Nechifor.

Artiști:
Radu Nechifor,
Anca Mărginean,
Mihai Teaca

Invitati speciali:
Organizatia Tinerilor din Sibiu,
PAULA SELING

Prezentare:
Nicolle Stănese

Biletele se pot achizitiona de la Sala Thalia, începand cu 3 decembrie, între orele 17:00-19:00.
Preț bilet: 25 RON
Informații: 0746626974

Vă asteptăm cu drag!

Pentru întrebări și sugestii vă stăm la dispozitie la urmâtoarele adrese:
info@alexandrananu.ro
www.facebook.com/auan.ro

www.alexandrananu.ro

https://www.facebook.com/events/2371411752901560/

4. Vernisaj “Speranta prin arta”- editia a XI a – “Speranță prin Artă a ajuns la ediția a XI-a, iar Club Rotaract Sibiu și Club Rotary Sibiu, în colaborare cu Spitalul de Psihiatrie “Dr.Gh.Preda” din Sibiu și Asociația Elijah, au plăcerea de a vă invita luni, 10 Decembrie 2018, orele 18:30, la Biblioteca Astra din Sibiu (Str. G. Barițiu, nr. 5-7), Sala FESTIVĂ, unde va avea loc vernisajul expoziției de pictură, desen, ceramică și articole decorative.

Lucrările din cadrul expoziției sunt realizate în Atelierul de Ergoterapie din cadrul Spitalului de Psihiatrie “Dr.Gh.Preda”.

În cadrul Vernisajului, îi vom avea invitați pe artiștii din cadrul Asociației Elijah, parteneriat care ajunge la a doua ediție. Prin urmare, vom fi incantați de acordurile muzicale, admirând tablourile expuse.
Povestea emoţionantă a copiilor asociației Elijah și felul în care muzica le-a schimbat viaţa, face din acest eveniment unul cu totul special. Proiectul “Școala de Muzică” are nevoie de prezenţa și contribuţia dumneavoastră. pentru a continua să fie auzit și cântat mai departe, prin urmare, veți fi așteptați cu stand pentru donații.

Așa cum v-am obișnuit vă împărtășim de asemenea, câteva detalii despre partenerii noștrii de 11 ediții: Atelierul de Ergoterapie este un cadru complex de susținere a procesului de resocializare a beneficiarilor de servicii psihiatrice. Ergoterapia sau “terapia prin activitate” oferă posibilitatea pacientului să se exprime prin intermediul materialului și al activității propriu-zise, să relaționeze cu ceilalți și cu el însuși, să se reintegreze în realitatea concretă.

Eveniement susținut și sprijinit de către Biblioteca “Astra” Sibiu și pe de altă parte de către Asociația Elijah.

Vă așteptăm să ne onorați cu prezența și să fiți încântați atât vizual cât și auditiv, prin artă!”

https://www.facebook.com/events/209082036686684/

Marti, 11 decembrie

1. Globuri -tehnica decoupage – “Descoperim împreună tehnica decoupage – prin care decorăm globuri cu tehnica șervețelului – globuri grăsune sau plate te așteaptă pentru a le da viață prin șervețele de iarnă!

Înscrie-te aici: https://incubator107sibiu.ro/evenimente/
*click pe eveniment, click pe butonul rosu ÎNSCRIE-TE și completezi datele

Noi pregătim toate materialele, pensule, adezivi, suport deco, șervețele de iarnă, panglici și multe altele, tu vino cu voie bună!

Cu cine?
Cu voi toți, copii mici și mari – seară adresată adulților și copiilor iubitori de iarnă și decorațiuni de Crăciun și cu Tiuta Rabagel.
*copiii trebuie să fie însoțiți de un adult, atelier adresat copiilor cu vârsta de peste 10 ani, se rezervă două locuri

Cu ce?
Cu voie bună, râsete și colinde – după o seară ca-n povești vei pleca acasă cu tehnica șevețelului învățată și cu decorațiuni făcute chiar de tine pentru că îți place magia lui Crăciun!

https://www.facebook.com/events/359108314633641/

2. Eveniment caritabil CalenDAR 2019 – “Ca în fiecare an, în semn de mulțumire, vă invităm să ne fiți alături la evenimentul CalenDAR 2019, în cadrul unui spectacol cu cântec, dans și voie bună, susținut de:
− Grupul Folcloric Doruri Sibiene
− Antonia Lorincz – muzică ușoară
− Grupul de balet şi dans contemporan de la Clubul Isteţilor
− Camelia Cosma Stoiță și Ioana Brad – cântece folclorice
− Clubul Sportiv Puma – demonstrație de Taekwon-do
− Ştefana Popa – colinde
− Forever Dance – dans sportiv
− Grupul de Muzică Tradițională Românească “Junii”
− Alte surprize minunate
La finalul spectacolului vă invităm la un bazar delicios!
Banii strânși din donații, vânzarea prăjiturilor și a calendarului, vor fi folosiți în cadrul proiectelor în care sunt incluși copiii cu dizabilități din asociație.

Evenimentul va avea loc marți, 11 decembrie 2018, ora 18, în Sala Teatrului GONG – Parter.

Vă așteptăm cu drag!”

https://www.facebook.com/events/1177396802411371/

3. Atelier de scriere creativa – Retete de bomboane speciale – “La Atelierul de scriere creativa de marti, 11 decembrie 2018, ora 17 (ultimul ateliera de anul acesta din Taramul lui Barba-Cot) vom face un experiment: vom combina doua tipuri de texte, si anume o reteta de bucatarie si o poveste. Din aceasta combinatie va iesi o reteta de bucatarie aparte, mai exact Reteta unei bomboane demna de Cartile de Bucate din Lumea Povestilor.
Dupa ce retetele vor fi create- cu tot ce presupune acest lucru: gasirea ingredientelor si a cantitatilor, stabilirea etapelor de lucru pentru obtinerea produsului final, desigur, apeland la elementele de poveste- vom trece la realizarea bomboanelor pentru a ne convinge pe noi si pe ceilalti ca retetele sunt valabile si merita sa fie incercate.
Asadar, in cadrul acestui Atelier copiii vor observa trasaturile specifice ale celor doua tipuri de texte (unul literar si celalalt nonliterar), dar si posibilitatea de a le combina si transforma in numele libertatii absolute care domneste in Taramul Povestilor.
Si tot in acest Atelier, cei mici isi vor exersa si perfectiona abilitatile practice prin modelarea bomboanelor in tehnica quilling. Acestea vor fi “preparate” din fasii lungi de carton colorat, vor fi decorate cu diverse elemente si ambalate in cutiute speciale.

La final vom avea atat retetele. cat si mostrele bomboanelor speciale, pe care oricine le va putea “savura” pe pagina de facebook a atelierului.

Va fi, se pare, un atelier “dulce”, cu multe arome si miresme, cu personaje si intamplari de poveste- asa cum se cere a fi un atelier de creativitate in preajma Sarbatorilor de iarna!

https://www.facebook.com/events/386018735290896/

4. Sesiune terapeutica cu boluri tibetane – “Va astep cu drag la o sesiune terapeutica cu boluri tibetane plina de beneficii pe gustul sufletului tau, un masaj sonor relaxant ce aduce echilibrare si armonizare interioara!

Cateva dintre beneficiile sunetelor si vibratiilor bolurilor tibetane sunt:
• relaxarea profunda
• reducerea stresului
• armonizare la nivel celular si in plan mental
• stimularea sistemului limfatic si intarirea sistemului imunitar
• dezintoxicare si purificare
• armonizarea, echilibrarea centrilor energetici
• sincronizarea, echilbrarea celor doua emisfere cerebrale
• deblocarea meridianelor energetice
• eliminarea starilor de nervozitate
• vindecarea insomniei si anxietatii
• imbunatatirea concentrarii
• stimularea creativitatii
• amplificarea capacitatii meditative
• eliminarea blocajelor emotionale
• echilibrare energetica
• trezirea spirituala si de autovindecare.”

https://www.facebook.com/events/361656187766818/

Miercuri, 12 decembrie

1. Lansare de carte/ Teatru pentru copii – “Va invitam alaturi de noi sa lansam “Copiii salveaza Planeta”, cartea care cuprinde povesti pe teme ecologice scrise de elevi din Sibiu.

Ne bucuram impreuna de muzica, alaturi de Corul “Prietenii muzicii” de la Scoala Ioan Slavici, si de teatru, alaturi de bunii nostri prieteni de la Fram Book Club.

Cartea va fi oferita in mod gratuit participantilor, in limita a 100 de bucati.

Locatie: Sala festiva, Scoala Finlandeza Sibiu
(str. Dealului nr. 6, etaj 2)
Ora: 18.00

Proiectul “Copiii salveaza Planeta” este sustinut prin fondurile stranse in cadrul Maratonul International Sibiu.”

https://www.facebook.com/events/323168621608820/

2. Aripile Sperantei – editia a 3-a – “Asociația „Domy Music Star” în colaborare cu Palatul Copiilor Sibiu in parteneriat cu Asociația Pro Palatul Copiilor , Studio canto Rodica Popa Comăniciu si Karina Dance, vă invită la editia a 3-a a evenimentului „Aripile speranței” ce va avea loc în data de 12 decembrie 2018, ora 18.00 la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în sala festivă corp A.
În cadrul evenimentului veți putea asista la un spectacol de de muzică și dans și să participați la tombola organizată (10 lei/bilet).
Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi donate Palatului Copiilor Sibiu în vederea continuarii lucrărilor de reabilitare la noul sediu, din strada Henri Coandă nr. 51.”

https://www.facebook.com/events/288654878449041/?ti=cl

3. Atelier de creatie – aranjamente de CraciunCu toții iubim Crăciunul și mai ales decorațiunile de Crăciun.
Știm deasemenea că mulți și-ar dori să-și creeze singur aceste decorațiuni. Unii poate nu știu cum să o facă, alții poate nu au materialele necesare sau pur și simplu ar vrea să le facă asta împreună cu cei dragi.

Anul acesta va ajutăm noi. Ne vedem în fiecare săptămâna la Color Cafe, cu copii și mămici, cu bunici și amici sau chiar cu colegii de clasa și cu doamna învățătoare . Vom crea împreună coronițe pentru ușa, aranjamente pentru masă sau braduleti în miniatură 🙂

Prețul atelierelor este de 50 de lei pentru coronițe și aranjamentele de masă sau 100 de lei pentru braduleti.
Venim noi cu materiale, ustensile și decorațiuni, voie bună și sfaturi pentru că lucrările voastre să fie apreciate de Moș Crăciun 🙂”

https://www.facebook.com/events/512182205965318/

4. Impodobim bradul + atelier de creatie- ornamente pentru brad – “Miercuri 12.12.2018 impodobim bradul impreuna la Family Place Caffe ! Vom lucra precum spiridusii lui Mos Craciun sa confectionam ornamente pentru brad. Vom decora clopotei si globuri din polistiren, cu paiete , cu pene colorate ,cu pon pon multicolor ,cu panglici sau cu dantele, Vom decora ornamente din lemn pentru bradul de Craciun si vom realiza un bradut cu miros de scortisoara.Ne adunam toata energia si vom realiza si niste ingerasi pe care ii pudram cu sclipici.Si ca totul sa fie perfect vom asculta colinde si vom pune pe masa ceai cald si piscoturi dulci si apoi impodobim bradul impreuna.
Miercuri , 12 decembrie 2018. ora 18:30- 19:30 la Family Place Caffe in Selimbar, Str. Mihai Viteazu, nr. 260 A, etaj .
Cost :25 lei/ copil (materialele necesare pentru activitate + cate un ceai pentru fiecare copil+piscoturi).
Atelier recomandat copiilor de la 3-8 ani.

https://www.facebook.com/events/258337441500249/

5. Moturi de Craciun – atelier de creatie – “Atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

**
🎅 În prag de sărbători, meștera noastră croitoreasă ne propune două ateliere cu moțuri, ateliere în care reciclăm diverse materiale rămase din producțiile acestui an, în căciuli haioase de Crăciun. Cu ocazia aceasta, cu puțină imaginație, ne transformăm în ajutoarele lui Moș Crăciun. 🎅

În cadrul ATELIERELOR DE CREAŢIE din fiecare miercuri, de la ora 18:00, descoasem misterele lumii teatrale. Când vine vorba de elemente de croitorie și articole vestimentare, Claudia e meșteră, căci e croitor la Teatrul pentru Copii și Tineret GONG de mai bine de 5 ani. Cunoaște fiecare material din atelier și toate costumele de pe scenă, drept urmare știe că orice ”cârpă” are o întrebuințare. Pâsla, paspoalul, brocardul, minimatul, șnururile și împletiturile sunt doar câteva dintre noțiunile ce nu vor mai constitui un mister pentru copii. Ne familiarizăm cu tipologiile firului textil, cu diversitatea materialelor și a croielilor și învățăm tehnici simple de a recicla creativ orice material în personaje sau accesorii utile fiecărui copil. Activitățile practice din cadrul acestui atelier contribuie la o mai bună înțelegere a metodelor de construcție păpuși/marionete și decor din lumea teatrală, stimulează imaginația și abilitățile celor mici de a combina culori și materiale, respectiv de a interacționa și lucra împreună într-un colectiv prietenos.”

https://www.facebook.com/events/507469343098750/?event_time_id=507469379765413

6. Negocierea cu noi insine – “Știi cu cine ai de dus cele mai grele negocieri? Chiar cu tine însuți. Tu cum negociezi cu tine? Câștigi? Pierzi? Cedezi?….

Înscrie-te aici: https://incubator107sibiu.ro/evenimente/
*click pe eveniment, click pe butonul rosu ÎNSCRIE-TE și completezi datele.

Care sunt cauzele pentru care câștigi? Dar pentru care pierzi?…

De câte ori nu ne punem câte ceva în minte: ”De mâine mă las de fumat”…”de luni țin cură de slăbire”..”săptămâna viitoare încep să lucrez la proiectul meu”, etc…și ce bine ar fi dacă am reuși tot ceea ce ne planificăm! Din păcate însă multe dintre hotărârile noastre nu sunt duse la îndeplinire…deseori renunțăm, uneori prea ușor și apoi ne apucă regretele…și ne scade stima de sine…iar percepția noastră despre noi ne influențează în tot ceea ce facem.

Ei bine, există niște cauze pentru care renunțăm și pierdem în negocierile cu noi înșine. Care sunt aceste cauze? Le vei afla în cadrul atelierului ”Negocierea cu noi înșine.”

”Negocierea cu noi înșine” este un atelier de dezvoltare personală în care vei învăța cum să folosești resursele pe care le ai la dispoziție și cum să acționezi pentru a reuși să obții ceea ce ți-ai pus în gând. Vei învăța să aplici pincipiile din negocieri în negocierile cele mai grele pe care le ai de dus în viață: cu tine însuți.

Vino la atelierul ”Negocierea cu noi înșine” și învață să câștigi negocierile cu propria ta persoană!

Cu cine?
Cu Ioana Andrievici – negociator & trainer negociere
Ioana este expert negociator, autor, trainer și coach în negociere, de profesie jurist, specializată în domeniul negocierii. Experiența ei în domeniu se întinde pe parcursul a peste 15 ani în care abilitățile sale au oferit baze solide de negociere pentru companiile și persoanele cu care a lucrat.

https://www.facebook.com/events/295311204651932/

 


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: