parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

#7 Activitati de facut, locuri de vazut, bine de stiut :) – Saptamana 08 – 14.11.

on November 7, 2018

sibiu-3642749_1920Dacă vă întrebați ce planuri să vă faceți pentru săptămâna 08 -14.11., s-ar putea să vă fie de folos această listă a evenimentelor din orașul nostru. Rubrica se adresează cititorilor din Sibiu sau celor care sunt în trecere prin Sibiu. M-am gândit să creez un loc în care se reunesc cele mai multe evenimente dedicate copiilor și părinților ce vor avea loc în orașul nostru în decursul unei săptămâni. Am spus cele mai multe pentru că sigur nu am cum să le cuprind pe toate și nici nu-mi propun asta. Voi adăuga atelierele și evenimentele pentru copii, dar știu sigur că și noi, părinții, avem nevoie să evadăm, chiar dacă asta înseamnă poate tot un event care are legătură cu creșterea copiilor, sau alteori, o escapadă la mișcare. Așa că, veți regăsi în aceste articole și evenimente care se adresează mămicilor sau părinților, în general. 

Ideea asta mi-a răsărit în minte de multă vreme și mi-am propus să-i dau curs deși mă simt nevoită să recunosc că fac asta cu ceva emoții. Sper să vă fie de folos articolul și să vă ușureze căutările de activități interesante pe care uneori le ratați pentru că poate ați uitat să vă arătați interesate de event sau pentru că nu mai știți în ce zi era. Ideea s-a născut ca urmare a căutărilor mele efervescente de evenimente. Sunt preocupată de activități, deși nu ajungem prea des unde ne propunem, pentru că …mobilizare dificilă, copii mici care nu vor să stea în scaunul de mașină, somnul de amiază, treziri cu plânsete, etc. Poate aveți habar despre ce vorbesc*;) winking. Dar creștem noi și recuperăm. Până atunci, m-am gândit ca măcar să le centralizez pe toate pentru a avea o imagine de ansamblu asupra activităților pe care le-am putea face, dacă  e să se alinieze astrele și să plecăm cu bine de acasă. Și cred și sper să fie util cât mai multor mămici care vor să găsească evenimentele reunite într-un singur loc.

Postarea această va fi săptămânală, miercurea fiind ziua în care o voi publica. Articolul va conține link-uri către evenimente și o scurtă descriere a acestora (extras din event-ul de pe facebook). Dacă vreți, acesta e un fel de brief al evenimentelor, de aceea nu voi adăuga eu alte comentarii despre acestea. Mi se pare important să vă atrag atenția să nu uitați să vă înscrieți! Pentru cele mai multe activități e nevoie de acest pas. Detaliile legate de locație, oră,  vârsta recomandată, modalități de înscriere ori plată, atunci când e cazul, le găsiți în linkurile evenimentelor.

Îmi rezerv dreptul de a modifica un articol în cursul unei săptămâni, în sensul că e posibil să mai adaug evenimente noi de care nu știam la data la care am publicat articolul. 

Dacă aveți orice sugestii de îmbunătățire, adăugare a unor detalii sau întrebări, am să vă răspund cu drag cât pot de repede. Sper să vă fie de folos*:) happy.

Joi, 8 noiembrie

1. Kids Disco Party – Distracție în stilul Family Place Cafe! 🙂 Pregătim pictură de față, baloane modelabile, jocuri și concursuri, jocuri de lumini, baloane de săpun și alături de noi este Minnie Mouse. Cost: 30 lei/ copil. Vârstă recomandată: 3+. Copiii care poartă numele Sfinților Mihail și Gavril beneficiază de reducere de 50%.

https://www.facebook.com/events/333286643891624/

2. Atelier “Lampioane de Sf Martin” – “Sărbătoarea Sfantului Martin este o sărbătoare a daruirii, în care copiii transmit bucuria de a împărți ce au cu aproapele lor. Bucuria este cu atât mai mare atunci când dăruiesc un obiect făurit de manutele lor. Vă așteptăm joi la atelierul de creat lampioane. Toate materialele sunt puse la dispoziție de noi, așteptăm copilasi voioși si creativi.”

https://www.facebook.com/events/1866773790037984/

3. Atelierul Îngerașilor – Ce bine sună! “De Sf. Arhangheli Mihail și Gavril vă invităm cu bucurie la Atelierul Îngerașilor . Vom crea, vom colora, ne vom juca, vom dansa și vom învăța să fim precum îngerașii :))

Îngerașii s-ar bucura să ne îmbrăcăm în alb(rochița, bluzica sau tricou alb) cu mic cu mare. Cost participare: o îmbrățișare… de îngeraș 🙂 Vârstă recomandată 3 ani –8 ani.”

https://www.facebook.com/events/704002529987089/

4. Atelier de scriere creativă – “La întrebarea ce se poate face cu un prinț, o prințesă, un balaur și un castel, primul răspuns va fi, desigur: o poveste! Răspunsul este cât se poate de corect, doar că poveștile ce se vor scrie la Atelierul de scriere creativă din 6 noiembrie nu vor fi niște povești ca oricare altele. Copiii vor primi o rețeta secretă de combinat cuvinte, astfel încât nici prințul, nici prințesa, nici balaurul și nici lumea poveștii lor să nu semene cu prinții, prințesele și balaurii din alte povești. Desigur vom mai vorbi și despre alte lucruri (cum începe și cum se sfârșește o poveste, cum se conduce firul narativ, cum se creează punctul culminant- pentru că toate acestea sunt ingredientele necesare poveștilor).
Cine dorește să afle rețeta secretă, să descopere mai multe despre ingredientele poveștilor, dar mai ales să scrie o poveste este așteptat la atelier marți, 6 noiembrie, la ora 16– asta bineînțeles dacă îndeplinește o condiție: să aibă vârstă între 7 și 11 ani!

Dacă vă interesează acest eveniment, posibil să fi observat, ca și mine, că data menționată in descrierea sa este 6 noiembrie. Probabil atelierul a fost reprogramat. Eu n-am apucat să trimit mesaj organizatorilor în legătură cu acest lucru. Sunt convinsă că aceștia vă vor da informațiile necesare dacă îi contactați.

 https://www.facebook.com/events/1127437264071391/

5. Painting Parties – Te invităm la atelierele de pictură pentru amatori de la Art&Fun!

N-ai mai pictat până acum? Nu-i nimic! Specialistul nostru te va ghida pas cu pas și te va ajuta să transformi pânza albă într-o frumoasă pictură semnată cu numele tău! La sfârșit, pleci cu pictura acasă!

Totul este pus la dispoziția ta: șevalet‎, pânză, vopsele, pensule, șorț… pentru călătoria ta în lumea culorilor.

https://www.facebook.com/events/743398962681543/

6. Călător în lume – Malaezia. De vorba cu Sergiu Chirău – Iată o poveste extrem de captivantă. Sunt sigură că am avea multe de învățat despre depășirea limitelor și ieșirea din zona noastră de confort. “Toamna începe cu o nouă serie de întâlniri “Călător în lume”. De data aceasta ajungem în Malaezia, joi, 8 noiembrie 2018, începând cu ora 18:00, la Cafe Wien.

Numele meu este Sergiu Chirău și sunt producător creativ. Împreună cu echipa mea de producție video storytellrs, am plecat în Asia pentru a ieși din zona de confort și pentru a continua aventura vieții noastre.

M-am născut aici în Sibiu și mereu am avut setea de a descoperi lumea. În ultimii ani am locuit în mai multe țări din Europa, însă Portugalia mi-a deschis orizonturile în artele vizuale.
Mereu în căutarea provocărilor și a necunoscutului am reușit să creez prietenii solide cu oameni faini și să găsesc locuri superbe despre care nici nu știam că există.

Pot zice că am ajuns în Malaezia din greșeală și tot din greșeală am descoperit un mix de cultură inedit, unde toleranță și conviețuirea a trei etnii m-a fascinat.
Malaezia este o țară plină de contraste. Majoritatea populației este musulmană însă oameni cu diferite culturi și religii trăiesc în pace și armonie.

Pe lângă frumusetiile ei naturale, Malaezia este și una dintre cele mai dinamice piețe digitale din Asia de Sud Est. Acolo am reușit să experimentăm ceva ce nu credeam niciodată că o să se intamnple, de la produs videoclipuri pentru vedete celebre din Malaezia, la promovat apartamente de lux până la podcasturi pentru antreprenori. Tot timpul am încercat să facem ceva ce nu am mai făcut până atunci și să nu ne fie frică de rezultat.

Malaezia este una dintre țările mele favorite din Asia și vă aștept la Cafe Wien pentru a va împărtăși câteva motive pentru care această țară ar trebui să fie viitoarea voastră destinație.”

https://www.facebook.com/events/310724399746599/

7. Coborâm la prima – O proiectie de film interesantă! “Te invităm la Proiecția de Gală a primului film inspirațional românesc, Coborâm la prima, în regia lui Tedy Necula.
Coborâm la prima spune povestea călătorilor dintr-un vagon de metrou, a doua zi după incendiul de la Colectiv. Nevoiți să petreacă împreună câteva ore pentru că metroul se opreşte între stații, călătorii încep să se descopere, să înlăture judecățile și prejudecățile pe care le au față de cei cu care, din întâmplare, sunt colegi de călătorie.

„Coborâm la prima” este un film independent, produs şi regizat de Tedy Necula, imaginea fiind semnată de Alexandru Timoşca, iar scenariul îi aparţine Alexandrei Axinte. Filmul a câştigat de curând, printre numeroase alte premii, Trofeul IPIFF 2018 și Premiul UPFAR- ARGOA pentru cel mai bun debut în filmul de lung metraj indie de ficțiune.

Caravana vine la Sibiu alături de actorii tăi preferați, iar la finalul proiecției va urma o sesiune de Q&A.”

https://www.facebook.com/events/1909711395763719/

Vineri, 9 noiembrie

1. Atelier creație Lampioane ghiduse și “Aurul stelelor” poveste – Pentru că ne plac familiile unite, active și creative îi invitam pe copii alături de părinții lor la atelierul de creație Lampioane ghiduse.
Vom spune povestea “Aurul stelelor”, poveste din care vom afla cum spiridusii reușesc să își aprindă lampasele lor atunci când toamna trece și ei se retrag în căsuțele din pământ. O poveste emoționantă despre o familie specială de spiridusi care reușesc sa înduplece o stea să le ofere în dar “aurul lor”.
Apoi vom crea minunate lampioane pe care le vom decora după bunul plac. Creativitatea și imaginația le lăsăm să zburde până sus, sus la stele de unde cerem un licar de lumină pe care îl vom pune în lampasul nostru să ne lumineze calea în noapte.
Atelier recomandat copiilor iubitori de poveste și de activități creative – de la 3 ani în sus.

https://www.facebook.com/events/578696849225550/

2. Painting Classes for Kids – Această serie de 10 ateliere creative este structurată ca un curs de desen și pictură, având, totodată, rolul de a oferi un spațiu de relaxare copiilor. Aceste întâlniri au menirea de a conduce copiii într-un univers creativ, unde se pot relaxa dupa școală, prin artă. Prin tehnici de pictură și desen, copiii învață să dea frâu liber imaginației, spontaneității și creativității. Învață limbajul culorilor și al liniilor, construiesc lumi și personaje și ascultă povești despre marii pictori ai lumii.

https://www.facebook.com/events/341860099918700/

3. Curs de șah pentru copii – Academia Copiilor Afterschool organizează curs de șah pentru copii. ♙♝♖♟♘♕♞♔♝
➥În fiecare vineri, de la 16.30

https://www.facebook.com/events/2255972451140030/

4. Despre cultura sănătății si sănătatea culturii –  Un eveniment care îi va aduce împreună, într-un dialog despre cultura sănătății și sănătatea culturii, pe Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al FITS, și pe reputatul chirurg Victor Costache. Accesul publicului la eveniment va fi gratuit, în limita locurilor disponibile în sală.

Conferințele speciale sunt organizate de TNRS și FITS, în parteneriat cu Librăria Habitus și Departamentul de Artă Teatrală al ULB Sibiu. Informații pe larg despre evenimentele și spectacolele TNRS sunt publicate pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro/program

https://www.facebook.com/events/275755629736482/

5. Concert sunete sacre de Gonguri și boluri tibetane – Vă astept cu drag la un concert de sunete sacre de Gonguri și boluri tibetane!

Participanții vor sta întinși la sol în timpul concertului și se vor relaxa. Pentru început vom face o meditație prin respirație, urmată de concertul de sunete sacre al Gongurilor, bolurilor tibetane, iar apoi ne vom încânta simțurile cu un ceai aromat și ceva dulce.

Hidratarea înainte și după baia de Gong ajută la functionarea sistemului nervos și curățarea corpului.
Încercați să mâncati foarte ușor înainte de baia de Gong, cu 1-2 ore înainte, astfel energia corpului nu se va focusa pe digestie. Gongurile produc un val puternic de sunete, aproape tangibil la atingere, care stimulează corpul fizic influențand suprafața pielii și a fiecărei celule, facilitează schimbarea stărilor de la nivelul creierului.
Suntetul și vibrația gongurilor ne ajută la:
• vindecarea noastra fizică, emoțională, mentală
• regenerarea neuronilor și interconexiunilor lor, regenerarea sistemului parasimpatic
• vindecarea în plan energetic și spiritual, acolo unde fiecare dintre noi avem nevoie.

https://www.facebook.com/events/1416307355191149/

Sâmbătă, 10 noiembrie

1. Atelier de tricotat mămici și copii – partea a III a – “De ce acest atelier?
Pentru că acum nu se mai fac orele de lucru manual în școli, acele ore care erau punctul de pornire pentru cele care au îndemânare și sunt pasionate de tot ceea ce înseamnă lucru manual.
Se începea cu un cardigan bebe, apoi am croit și brodat un șorț de bucătărie, am tricotat un fular și o căciula si multe alte lucruri…
După o zi de muncă la servici, când ai terminat toate treburile casei, ce nu sunt puține pentru o femeie, nimic nu mi se pare mai relaxant decât tricotatul sau crosetatul. Sper că multe dintre voi îmi veți da dreptate.
Vă aștept pentru schimb de idei, de modele sau doar pentru socializare.

https://www.facebook.com/events/256736201705674/

2. Postură, respirație și flow Sibiu – Aici mi-ar plăcea s-ajung. * Ce înseamnă cu adevărat să stai drept.
Exerciții pentru controlul coloanei, al capului și al umerilor, al trunchiului, bazinului si membrelor inferioare.
* Respirația eficientă și beneficiiile ei.
Tehnici pentru relaxare și energizare – fizic si mental.
* Atitudinea în mișcare. Cum se leagă toate.
Coordonare si control.
**Trucuri neurologice, limfatice și multe altele.

https://www.facebook.com/events/2272803966273788/

3.Pilates cu Decathlon – Te așteptăm pe 10 noiembrie, începând cu ora 13:00, în magazinul Decathlon Sibiu pentru a participa gratuit la o clasă de Pilates, alături de instructorul nostru preferat, Dana Maris.

Pilates te va ajuta să înlături efectele anumitor excese alimentare și să te menții într-o formă fizică bună pe termen lung. Nu necesită folosirea de echipamente complicate, iar practicarea sa îți va lua destul de puțin timp. În schimb, beneficiile sunt numeroase și se reflectă rapid în condiția ta fizică.
Pe scurt, Pilates-ul este un sport ușor de practicat!

https://www.facebook.com/events/332192320902377/

Duminică, 10 noiembrie

Descoperirea feminității prin diferite stiluri Yoga – “Când o femeie este conectată la spațiul pântecului ei și la centrul ei feminin, ea este capabilă să ia decizii clare cu privire la energia pe care o permite în viața ei, cu privire la limitele clare și sănătoase din spațiul ei energetic, emoțiile și experiențele ei, eliberează frică și alte emoții din inima, creând o legătură interioară, iubindu-și trupul.

O femeie este focusată pe a simți.

Vom experimenta prin Yoga Feminității, Yoni Shakti – Womb Yoga și Yoga Nidra: cum e să ne întoarcem în corpul nostru, să îl ascultăm, să ne conectăm la fluxul feminin, cum aducem un echilibru mental, fizic și emoțional, claritatea necesară pentru a ne integra complet în adevărata esență și putere feminină, întrupând lumina sacră feminină care este deja în noi, accesând claritatea care vine din adevărata prezență a noastră și din fiecare moment în care experimentăm viață, eliberând ceea ce ținem stocat în noi fără să ne dăm seama.

O femeie care este profund conectată cu pantecul ei nu caută răspunsuri în exterior pentru că ea cunoaște adevărul și înțelepciunea ei care se ridică din interiorul ființei ei.

Dacă doriți, puteți să aduceți cu voi pături pufoase, perne pentru confortul vostru (saltelute și pături sunt deja disponibile), un obiect drag pe care îl lăsăm pe micuțul nostru altar pe durata atelierului.

https://www.facebook.com/events/2277657315796817/

Luni, 12 noiembrie

Curs de dezvoltare personală prin jocuri de artă teatrală –  Vârstă recomandată:8-12 ani. “În cadrul acestui curs, o serie de exerciții și jocuri de autocunoaștere sunt adaptate categoriei de vârstă specificate, așa încât fiecare copil care participă la cele 5 ședințe să aibă posibilitatea de a deprinde abilități extrem de utile pentru întreaga viață:
– creșterea încrederii în forțele proprii;
– dezvoltarea atenției distributive;
– stimularea și încurajarea creativității;
– exersarea memoriei;
– educarea autocontrolului;
– eliminarea tracului în fața unui public nou;
– dezvoltarea expresivității corporale.

Prin toate activitățile propuse, se urmărește încurajarea fiecărui copil în parte de a-și valorifica propriile atuuri.

Nu susținem competiția, ci curajul de a descoperi puncte forte individuale, pentru depășirea inhibițiilor, blocajelor mentale, timidității, lipsei de încredere în sine.
Fiecare astfel de reușită se dovedește, de-a lungul vieții, cu adevărat benefică în orice domeniu de activitate.

https://www.facebook.com/events/550307348753000/

Marți, 13 noiembrie

Coffee Talk cu Dan Pastiu – “Cum pleci de la 0 și ajungi la peste 12 milioane de euro?
Hai să îi auzim povestea lui Dan Pastiu, fondatorul DAboDoner”.

https://www.facebook.com/events/705244563189158/

Miercuri, 14 noiembrie

1. Seminar Gratuit de Parenting – Vino și tu alături de noi și află 18 Tehnici Fundamentale de Parenting și răspunsuri pentru cele mai frecvente probleme ale părinților – de la problema comparațiilor cu alți copii și alți părinți, la problema jucăriilor nestrânse, îmbrăcatului de unul singur și până la problema “Mami, m-a părăsit Răzvan”.

Vei afla ce stă la baza comportamentelor copilului și vei înțelege de ce copilul spune “NU” și cum să previi să insiste atunci când nu e cazul.

https://www.facebook.com/events/354331495303483/

2. Povești cu suflet – În toate poveștile eroii au de înfruntat greutăți până să ajungă la finalul fericit. Și în drumul lor sunt însoțiți de personaje inimoase care îi ajută să treacă de toate încercările și să câștige “lupta”. Haideți să fim noi “Inimoșii” care îi însoțesc pe eroii fără voie …în lupta lor cu CANCERUL. Vă invitam să vă alăturați unei serii de evenimente caritabile susținute de Raluca Răducă .

https://www.facebook.com/events/586305805141347/

3. Music Joy Sharing the joy of Music – “Un atelier pentru copiii cu vârste între 1 și 2,5 ani cu multiple beneficii: poți lua parte la integrarea copilului tău la activități prekindergarden, oferindu-i tot sprijinul tău emotional; este susținută și stimulată dezvoltarea cognitivă și motrică, sunt deprinse ritmuri și i se asigura o dezvoltare fizică, intelectuală și emoționala optimă”

https://www.facebook.com/events/660179064382947/


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: