parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Plans, dureri si frici

on November 5, 2018
child-652552_1280

Sursa foto: pixabay.com

Nu știu dacă și alte mame simt la fel, dar eu când îl aud pe Andrei cum plânge de durere, de fapt e puțin spus “plânge”, căci e un fel de urlat, un plâns de jale, de suferință ascuțită, îmi vine să urlu în rând cu el. E sfâșietor să-ți plângă copilul în brațe și să te simți neputincios. Se pare că îi ies caninii. Și chiar dacă sunt doar niște minunte pe ceas, ele par ore..timpul are cu totul altă dimensiune. Știu că ar fi bine să rămân calmă, știu că ar trebui să-i pot conține toată durerea lui și fac cum pot asta. Îl țin în brațe, îl plimb, îl mângâi. Când chiar nu mai pot, îl predau tatălui său, dar doar pentru scurt timp, nu pot sta departe de el. Doar cât mi trag puțin sufletul. Simt durerea în rând cu el. Numai că aș vrea să mă doară doar pe mine ceva fizic, aș îndura altfel, mai ușor. Să nu-l mai văd pe el că se chinuie așa.

Durerii i se mai adaugă și teama, că doar cum altfel? Teama să nu mai trecem prin ce-am trecut atunci, care se activează de fiecare dată când îi ating fruntea și o simt prea caldă. Deși din iunie a făcut aproape în fiecare luna febră, dar fără să se repete episodul convulsiv, frica nu a dispărut. Uneori (când totul e bine) am impresia că am depășit-o, că acum pot lua lucrurile așa cum vin, dar când vine examenul și văd că a crescut puțin mercurul în termometru, amintirile mă năpădesc, grijile aproape mă copleșesc. Știu, nu e rațional, mai ales că nu s-a mai repetat de atunci, dar asta nu e o garanție. Și cum să fie rațional? Atunci nu i-ar mai zice frică.

Și numai zilele trecute am scris despre frici. Mda, practica ne omoară. Ei bine, totuși primul pas e conștientizarea ei, așa că am trecut o etapă. Poate o fi greu de înțeles de ce reacționez așa, de ce simt teamă, mai ales dacă nu ai trecut prin ceva asemănător. Să îți vezi copilul invinetindu-se și lipsit de orice răspuns, nu e chiar ușor de depășit. Cred că e o frică viscerală ce va trece după ce depășim vârsta la care încă se mai poate repeta.

Revenind la plansul care rupe în bucăți, mă gândesc că au fost foarte puține dățile în care Andrei a plâns așa. Când era mic, mic, îmi amintesc că a avut o noapte mai agitată și am zis că așa or fi colicile. Dar să plângă câteva minute în șir, să-i șiroaie lacrimile pe obrăjorii lui fini și să se înece și să tușească de la atâta plâns, rar mi-a fost dat să văd.

E tare apăsător să treci prin asta. Nu pot să nu mă gândesc la acei părinți de copii bolnavi care trec mai des prin așa ceva. Oare cum rezistă? De unde le vine puterea? Știu, rezistă pentru puii lor, dar oare pe ei cine îi sprijină?

Oare chiar n-am putea aprecia binele dacă n-am vedea și cealaltă față a monedei? Da, e o întrebare retorică, dar fiți vă rog, răbdători cu o mamă ajunsă într-o zi la capătul puterilor. Voiam să povestesc azi despre alte cărți dragi nouă, dar nu e așa ușor să schimb frecvența. Nu e ca și cum apăs pe un buton și gata, am descărcat supărările și trec la alte activități. Deși uneori îmi iese și asta destul de bine. Dar se pare că nu și după un plâns neconsolat al celui mic.

Mi-ar fi plăcut să nu mă plâng în seara asta și aș vrea să cred că n-am făcut asta prea tare :)), ci doar v-am arătat fața mea umană, copleșită uneori de plansul dureros al unui pui chinuit de eruptii dentare.

Știu, toate trecem prin asta la un moment dat, că doar face parte din job description-ul de mamă și n-avem cum să sărim peste etape. Știu și că ne găsim resursele până la urmă fiecare, ori prin plâns, ori printr-o îmbrățișare bună, ori prin scris sau fiecare prin metode știute numai de ea. Și parcă ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici? nu? That’s what they say…  Poate mâine, la lumina zilei văd lucrurile mai roz. De fapt sunt sigură că așa va fi. Dar până atunci dați-mi voie să spun că soarele ( sau luna, dacă ar fi să mă iau după ora la care scriu) chiar iese numai atunci când îl vezi că doarme liniștit și că norul negru ce a stat deasupra lui s-a evaporat. Până atunci, supraviețuiești și strângi din dinți.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: