parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

#6 Activitati de facut, locuri de vazut, bine de stiut :) – Saptamana 01 – 07.11.

on October 31, 2018

sibiu-3642749_1920Dacă vă întrebați ce planuri să vă faceți pentru săptămâna 01 -07.11., s-ar putea să vă fie de folos această listă a evenimentelor din orașul nostru. Rubrica se adresează cititorilor din Sibiu sau celor care sunt în trecere prin Sibiu. M-am gândit să creez un loc în care se reunesc cele mai multe evenimente dedicate copiilor și părinților ce vor avea loc în orașul nostru în decursul unei săptămâni. Am spus cele mai multe pentru că sigur nu am cum să le cuprind pe toate și nici nu-mi propun asta. Voi adăuga atelierele și evenimentele pentru copii, dar știu sigur că și noi, părinții, avem nevoie să evadăm, chiar dacă asta înseamnă poate tot un event care are legătură cu creșterea copiilor, sau alteori, o escapadă la mișcare. Așa că, veți regăsi în aceste articole și evenimente care se adresează mămicilor sau părinților, în general. Selecția va fi făcută în funcție de interesele noastre (ca și vârstă pentru copii), deși voi încerca să nu mă limitez strict la acestea.

Ideea asta mi-a răsărit în minte de multă vreme și mi-am propus să-i dau curs deși mă simt nevoită să recunosc că fac asta cu ceva emoții. Sper să vă fie de folos articolul și să vă ușureze căutările de activități interesante pe care uneori le ratați pentru că poate ați uitat să vă arătați interesate de event sau pentru că nu mai știți în ce zi era. Ideea s-a născut ca urmare a căutărilor mele efervescente de evenimente. Sunt preocupată de activități, deși nu ajungem prea des unde ne propunem, pentru că …mobilizare dificilă, copii mici care nu vor să stea în scaunul de mașină, somnul de amiază, treziri cu plânsete, etc. Poate aveți habar despre ce vorbesc*;) winking. Dar creștem noi și recuperăm. Până atunci, m-am gândit ca măcar să le centralizez pe toate pentru a avea o imagine de ansamblu asupra activităților pe care le-am putea face, dacă  e să se alinieze astrele și să plecăm cu bine de acasă. Și cred și sper să fie util cât mai multor mămici care vor să găsească evenimentele reunite într-un singur loc.

Postarea această va fi săptămânală, miercurea fiind ziua în care o voi publica. Articolul va conține link-uri către evenimente și o scurtă descriere a acestora (extras din event-ul de pe facebook). Dacă vreți, acesta e un fel de brief al evenimentelor, de aceea nu voi adăuga eu alte comentarii despre acestea. Mi se pare important să vă atrag atenția să nu uitați să vă înscrieți! Pentru cele mai multe activități e nevoie de acest pas. Detaliile legate de locație, oră,  vârsta recomandată, modalități de înscriere ori plată, atunci când e cazul, le găsiți în linkurile evenimentelor.

Îmi rezerv dreptul de a modifica un articol în cursul unei săptămâni, în sensul că e posibil să mai adaug evenimente noi de care nu știam la data la care am publicat articolul. 

Dacă aveți orice sugestii de îmbunătățire, adăugare a unor detalii sau întrebări, am să vă răspund cu drag cât pot de repede. Sper să vă fie de folos*:) happy.

Joi, 1 noimebrie

1. Ateliere de vacanță – Calendarul atelierelor de creație la fermă:
1. Miercuri, 31 oct 2018, între orele 11-12.30: confecționăm măști haioase de carnaval;
2. Joi, 01 nov 2018, între orele 11-12.30: decorăm cu frunze felinare din borcane;
3. Vineri, 02 nov 2018, între orele 11-12.30: culegem frunze și facem ghirlande și coronițe de toamnă.
Toate materialele necesare vor fi puse la dispoziție de noi. Voi veniți cu veselia vacanței de toamnă. Tot ceea ce confecționați păstrați amintire. Joaca e pe primul plan! 🙂

Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici:

https://www.facebook.com/events/2146481699013050/

2. Lansare Fastrack Beginners with Music (1-2 ani) – Rain or Shine Unit- explore the sounds, sensations of Sunny Days, Rainy Days…all kinds of days!
Learn about opposites and meet Eensy, Weensy Spider, who goes up and down the water spout.

În cadrul programului copiii de 1-2 ani au contact cu limba engleză prin cântecele, cuvinte și instrucțiuni simple: Fast and Slow, Loud & Quiet, Sun, Wind, Rain., etc. și vor folosi instrumente muzicale simple (clopoței, egg shakers, castanets )

Despre programele Fastrack, atât cât le-am cunoscut noi, pot spune numai de bine. În primăvară am participat cu Andrei la programul de Signing și tare ne-a plăcut. Așa că recomand cu drag 🙂

Mai multe detalii găsiți aici:

https://www.facebook.com/events/498284367337983/

3. Painting Parties – “Te invităm la atelierele de pictură pentru amatori de la Art&Fun!

N-ai mai pictat până acum? Nu-i nimic! Specialistul nostru te va ghida pas cu pas și te va ajuta să transformi pânza albă într-o frumoasă pictură semnată cu numele tău! La sfârșit, pleci cu pictura acasă!

Totul este pus la dispoziția ta: șevalet‎, pânză, vopsele, pensule, șorț… pentru călătoria ta în lumea culorilor.”

https://www.facebook.com/events/743398962681543/

4. Workshop gratuit Antreprenoriat –  Pentru mămici antreprenor și nu numai.

“Dorești să îți dezvolți cunoștințele și abilitățile de Antreprenoriat?
Dorești să crești cifra de afaceri a companiei pe termen lung?
Dorești certificarea cunoștințelor tale de resurse umane?

Participă la Workshopul GRATUIT “HR Center Suport” din Sibiu,
organizat de Aleron Training Center.

Workshopul nostru este dedicat managerilor, antreprenorilor și specialiștilor HR. Oferă un suport strategic pentru companiile care doresc să dezvolte o cultură organizațională bazată pe viziune, auto-responsabilizare, motivație și consecvență.”

https://www.facebook.com/events/448226142367480/

Vineri, 2 noiembrie

1. Painting classes for kids – “Această serie de 10 ateliere creative este structurată ca un curs de desen și pictură, având, totodată, rolul de a oferi un spațiu de relaxare copiilor. Aceste întâlniri au menirea de a conduce copiii într-un univers creativ, unde se pot relaxa dupa școală, prin artă. Prin tehnici de pictură și desen, copiii învață să dea frâu liber imaginației, spontaneității și creativității. Învață limbajul culorilor și al liniilor, construiesc lumi și personaje și ascultă povești despre marii pictori ai lumii.

În cadrul acestor ateliere, copiii beneficiază de o atenție deosebită, punându-se accentul pe caracteristicile și aptitudinile fiecăruia în parte. Totul se desfășoară într-o atmosferă de joc și bucurie, sub îndrumarea blândă a trainerului.

Copiii care participa la acest curs vor invata:
– să se exprime liber prin artă
– să se auto-observe și să devină mai conștienți de sine
– să își petreacă timpul într-un mod creativ și plăcut (departe de tabletă:))
– să aibă răbdare și să îi respecte pe ceilalți
– noțiuni de pictură și desen: tipuri de linie și hașură, redarea luminii și a umbrei, redarea perspectivei, redarea proporției, schițe rapide și crochiuri, obținerea contrastului prin culoare, teoria culorii, etc.

https://www.facebook.com/events/341860099918700/?event_time_id=341860129918697

2. Curs de șah pentru copiiAcademia Copiilor Afterschool organizează curs de șah pentru copii. ♙♝♖♟♘♕♞♔♝
➥În fiecare vineri, de la 16.30

https://www.facebook.com/events/171551440397714/

3. Festivalul Tânăr de la Sibiu -“Festivalul Tânăr de la Sibiu, ajuns la a patra ediţie, va avea loc în perioada 2 – 11 noiembrie 2018, la Teatrul Gong, iar programul său cuprinde peste 40 de spectacole susţinute de unele dintre cele mai importante trupe din ţări ca Marea Britanie, Polonia, Italia și România.

Cea de-a patra ediţie a festivalului face „o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru şi propune un program captivant dedicat atât copiilor, cât şi adolescenţilor, reunind, totodată, întreaga familie pentru o experienţă ce dă energie. Proiectele noastre sunt un catalizator pentru regenerare urbană şi prin faptul că oferă o alternativă educaţională şi de incluziune socială”, transmite Adrian Tibu, manager al Teatrului Gong şi al festivalului.
Festivalul are ca menire şi construirea unui public nou pentru teatrele dramatice.”

https://www.facebook.com/events/325820698021825/?event_time_id=325820701355158

4.Târgul național de carte și revistă religioasă-“Cea de-a XVIII-a ediție a Târgului Național de Carte și Revista Religioasă, organizat anual la Sibiu de Asociația Scriptus, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului, Bibliotecii ASTRA și Consiliului Județean Sibiu. Detalii pe www.targdecartereligioasa.ro

https://www.facebook.com/events/1052123994947236/?event_time_id=1052124011613901

Sâmbătă, 3 noimebrie

1. Atelier de tricotat pentru mămici și copii- partea a II a – “Continuăm seria atelierelor de tricotat pentru mămici și copii.

În 20 octombrie am început să tricotăm o pereche de mănuși fără degete și vom continua cu o căciuliță chic.”

Detalii aici:

https://www.facebook.com/events/495319894270143/

2. Halloween Adventure în stilul Arka Park  – “Dovleacul este cel mai cunoscut simbol al Halloween-ului și noi îl aducem în Arka Park Păltiniș pentru voi.

Vreți să învățați cum să sculptați unul?

Vă așteptăm sâmbătă, 3 Noiembrie 2018, în intervalul orar 11:00 -13:00, să creăm dovlecei care prind viață odată cu luminițele așezate în interiorul lor.

Toți participanții o să primească diplome pentru cel mai înfricoșător / haios dovleac și o să participe la tombola cu vouchere cadou pentru 3 ore de escaladă.”

https://www.facebook.com/events/212702402787496/

3. Bazar pentru copii –  “Vă anunțăm cu drag că sâmbătă între orele 09:00-14.00 se va organiza ultimul Garage Sale din acest an în curte pe Str. Calea Turnișorului nr. 132, unde sperăm că veți găsi îmbrăcăminte pentru copii, jucării, cărti și multe altele!”

https://www.facebook.com/events/1395370180593079/

4. Ateliere de creație pentru copii la Shopping City Sibiu –Atelierele de creație îi invită pe cei mici la Shopping City Sibiu să se bucure de o serie de activități distractive și interesante! Atelierele au loc în zona Flanco, între orele 11:00-14:00. Accesul este gratuit!

https://www.facebook.com/events/266882537188239/

5. Yard Sale – “A venit toamna 🍁și e cazul să facem unele schimbări în garderoba noastră. Vino alături de noi pe 3 Noiembrie la Yard Sale pe strada Magheranului nr 92 și profită de șansa de a cumpăra haine și accesorii frumoase care încă merită să fie iubite, la prețuri super reduse. De ce să nu recirculăm & reutilizăm tot ceea ce nu mai purtăm pentru ca alte persoane să se bucure de ele?
Garantăm că nu vei pleca cu mâna goală!”

https://www.facebook.com/events/2199693040300327/

6. Healing Gong Bath –  “Acest concert cu totul diferit de ce ai auzit până acum te face să te uiți în inima ta, sa te relaxezi și în același timp să te vindeci.
Pentru că sunetul sacru dă viață materiei, sunetul vindecă, sunetul transformă, sunetul crează vibrația, sunetul trăiește.

Duminică seara vom întâlni sunetele vindecătoare ale Gongurilor planetare Pamant și Venus, ale bolurilor tibetane și celor de cristal.

Puterea de vindecare a sunetelor este extinsă și se spune că terapia prin sunet și vibrație este medicina viitorului. Vindecarea prin sunet și vibrație se adresează ființei ca întreg, lucrând la vindecarea fizică, emoțională, mentală, vindecarea în plan energetic și spiritual. Tot ceea ce trebuie să facem este să stăm în preajma vibrațiilor emise de instrumente și să lăsăm suntele să ne pătrundă fiecare celulă, fiind conștienți de aceasta. Ele se vor duce acolo unde are nevoie fiecare persoană în parte.”

Detaliile aici:

https://www.facebook.com/events/809599189390787/

Duminică, 4 noiembrie

Sibiu Jazz Competition – Pentru iubitorii de muzică jazz. “Fundația Sibiu Jazz Festival în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Sibiu te invită între 3 și 4 noiembrie 2018, la Sala Thalia – Filarmonica de Stat Sibiu, la Sibiu Jazz Competition 2018.
Intrarea este liberă!”

https://www.facebook.com/events/249539609057059/?event_time_id=249539622390391

Luni, 5 noiembrie

1. Sala de antrenament Speakers Club Sibiu – “Vrei să te dezvolți pe tine și în același timp vrei să îți dezvolți și cariera sau afacerea…

Vrei să ai o viață de familie împlinită și totodată să ai timp pentru tine…

Vrei să ai grijă de sănătatea ta și în același timp să te bucuri de viață…

Deși toate cele mai sus par contradictorii, le poți avea pe toate.

Poți aceea o carieră de succes…

Poți avea sănătate deplină…

Poți avea o viață împlinită…

Știi care aspectul comun între toate cele de mai sus?

Știi care este elementul de legătură?

Este un cuvânt pe care l-ai auzit destul de des și anume:
COMUNICARE”

Da, și eu cred că multe s-ar rezolva mai bine dacă am ști să comunicăm eficient, să ne facem înțeleși. Un eveniment la care mi-ar face plăcere să particip.

https://www.facebook.com/events/1344052772398906/

2. Mindfulness – iubirea de sine – “Descoperă conceptul de mindfulness, conectează-te cu prezentul, oferă atenție gândurilor și trăirilor, acceptă-le și descoperă iubirea de sine!

• Ce înseamnă mindfulness – trăiești în aici și acum?
• Cum trăiești iubirea de sine?
• Te influențează călătoria în trecut și scrierea scenariilor din viitor?

Vino să descoperim beneficiile stării de prezență în relația ta cu sinele prin tehnici de:
• respirație conștientă
• meditație
• conectare cu sinele
• relaxare a corpului
• activare a resurselor interioare.

Adu cu tine haine lejere, un izopren și o păturică, pregătește-te de relaxare, lasă subconștientul să învețe tehnici și metode pe care să le practici acasă!

Seminar susținut de Codruta Rabagel – psihoterapeut integrativ, trainer și practician mindfulness – „viața ta o schimbi chiar tu, atunci când descoperi cum și de ce să te iubești pe tine; totodată, când vei învăța să te bucuri de fiecare clipă vei pornit într-o călătorie colorată!”

https://www.facebook.com/events/479790859097856/

Marti, 6 noiembrie

1.Atelier de scriere creativă –Ia uitați ce activitate făină pentru copiii mai mari! “La întrebarea ce se poate face cu un prinț, o prințesă, un balaur și un castel, primul răspuns va fi, desigur: o poveste! Răspunsul este cât se poate de corect, doar că poveștile ce se vor scrie la Atelierul de scriere creativă din 6 noiembrie nu vor fi niște povești ca oricare altele. Copiii vor primi o rețeta secretă de combinat cuvinte, astfel încât nici prințul, nici prințesa, nici balaurul și nici lumea poveștii lor să nu semene cu prinții, prințesele și balaurii din alte povești. Desigur vom mai vorbi și despre alte lucruri (cum începe și cum se sfârșește o poveste, cum se conduce firul narativ, cum se creează punctul culminant- pentru că toate acestea sunt ingredientele necesare poveștilor).
Cine dorește să afle rețeta secretă, să descopere mai multe despre ingredientele poveștilor, dar mai ales să scrie o poveste este așteptat la atelier marți, 6 noiembrie, la ora 16– asta bineînțeles dacă îndeplinește o condiție: să aibă vârstă între 7 și 11 ani!”

https://www.facebook.com/events/1127437264071391/

2. Atelier de bijuterit – “Ne antrenăm creativitatea și ne relaxăm creând o bijuterie pe care o putem păstra sau o putem oferi în dar unei persoane dragi. Vei putea să îți alegi culorile, mărgelele și cristalele pentru a scoate la suprafață designer-ul din tine și a crea fie un colier, fie o pereche de cercei sau o brățară.”

https://www.facebook.com/events/271293213525505/

3. Povesti cu suflet 2 – “În toate poveștile eroii au de înfruntat greutăți până să ajungă la finalul fericit. Și în drumul lor sunt însoțiți de personaje inimoase care îi ajută să treacă de toate încercările și să câștige “lupta”. Haideți să fim noi “Inimoșii” care îi însoțesc pe eroii fără voie …în lupta lor cu CANCERUL. Vă invitam să vă alăturați unei serii de evenimente caritabile susținute de Raluca Răducă .”

https://www.facebook.com/events/586305805141347/

Miercuri, 7 noiembrie

1.Music Joy, Sharing the joy of music – “Un atelier pentru copiii cu vârste între 1 și 2,5 ani cu multiple beneficii: poți lua parte la integrarea copilului tău la activități prekindergarden, oferindu-i tot sprijinul tău emotional; este susținută și stimulată dezvoltarea cognitivă și motrică, sunt deprinse ritmuri și i se asigura o dezvoltare fizică, intelectuală și emoționala optimă”

https://www.facebook.com/events/660179064382947/

2. Dream management – Ce bine sună, nu-i așa? 🙂 Eu una sunt tare curioasă! “Atunci când suntem foarte ocupati, visurile noastre se retrag timide din fata avalanşei de îndatoriri. Renunţăm la visurile noastre, pentru că am învăţat să credem că pentru a le realiza e nevoie de mult timp, de eforturi mari, de sacrificii. Dar cercetările ştiinţifice ne arată că realizarea visurilor este posibilă şi cu o abordarea lină, agreabilă şi chiar amuzantă. Vino să afli despre această abordare!

Cu ce pleci acasă?
La finalul atelierului vei avea:
1. O primă listă a visurilor tale.
2. Claritate cu privire la primul pas spre unul dintre visuri;
3. Un partener care te va ajuta să faci acest prim pas;
4. Elemente ale unei metode ştiinţifice pentru indeplinirea oricaruia din visurile tale.”

https://www.facebook.com/events/319754985471592/

3. Curs intensiv de gatit raw si vegan – “E simplu și rapid să gătești sănătos! Vino să vezi cum!
Vom pune bazele acestui stil de a găti astfel încât, cu puțină creativitate, nu îți va fi greu să încerci rețete noi!
Vom petrece 4 zile în care vom găti împreună și vom savura cele pregătite! Vegane și raw vegane. Câte o zi pe săptămâna.

CÂND?
7 noiembrie, miercuri prima întâlnire, apoi vom stabili următoarele 3 întâlniri. O dată pe săptămâna.

Cu ce pleci acasă?

*Cu preparatele delicioase pregătite împreună
*Cu daruri din partea partenerilor
*Rețetele și sfaturile imprimate
* Și cu mult curaj și creativitate în bucătăria sănătoasă

Ce veți afla:
Atât rețete crude cât și preparate termic dar în primul rând principiile după care se gătește, astfel încât să puteți crea mai departe pe baza lor.
* Secretele laptelui vegetal gustos.
* Cum faci un pateu vegetal din aproape orice
* Cum dai gust supelor crude
* Combinarea condimentelor cu legumele
* Feluri principale cu aport suficient de proteine
* Deserturi care nu dau dependență, dar sunt extrem de delicioase
* Principii de închegare a deșerturilor, cu ce înlocuim oul, făînă, dar să avem aceleași efecte
* Reguli pentru o salată echilibrată că gust, textura, nutriție
* Smoothie-uri inedite, creative
* Importantă adăugării microplantelor în dietă, alături de alte superalimente
*importantă apei alcaline și cum se poate obține
*Surse sănătoase de proteine
* Interpretarea corectă a poftelor și corelarea cu nevoia reală a corpului, de ex: când ți-e poftă de ciocolată, nevoia organismului este de magneziu, care se găsește în frunzele verzi!

https://www.facebook.com/events/309447649866115/


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: