parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Judecatile si asteptarile noastre in relatia cu copiii

on September 30, 2018

justice-2071539_1920Fără să vreau mă trezesc că emit judecați de tot soiul la adresa lui Darius, de genul “nu prea cred că o să intre în mare prea curând, pentru că îi e prea frică de apă. Doar știu cum se comportă când e vorba de spălat pe cap” sau “mai bine merg singură la cumpărături pentru că atunci cand sunt cu Darius lucrurile merg mai încet, probabil că începe să-mi ceară să-i cumpăr diverse”, sau alteori mă aștept să reacționeze exagerat într-un anumit context, din cauză că am mai trecut prin situații similare care au dus la discuții îndelungate sau chiar la tantrumuri – gen plecatul dintr-o vizită/ de la o petrecere aniversară.

Fac toate astea deși îmi dau seama că nu e OK, deși am habar de ceva teorie referitoare la așteptările (eronate) pe care le avem față de copii, deși asta arată că nu l-aș investi cu suficientă încredere. Mă supăr de câte ori mă surprind făcând lucrul ăsta. Am încercat să observ de câte ori ajung să gândesc așa și am realizat că mi se întâmplă mai des decât aș vrea.

Într-un fel e normal să-mi treacă gândurile de genul acesta prin cap, mai ales dacă în aceleași contexte s-a întâmplat de mai multe ori la fel. Dar oare nu e cumva un fel de profeție autoimplinită? Sau nu-l “programez” chiar eu la comportamentul respectiv? Cam asta cred eu că fac neintenționat, desigur. Cum e posibil așa ceva? Păi nici nu-i prea greu de explicat.

Atunci când avem niște așteptări “negative” să le spunem, ne comportăm într-un anumit fel, deși poate nu sesizăm diferența. Dar ei, copiii noștri cu mintea lor ca un burete și cu sufletul deschis spre stările noastre, detectează la nivel subtil aceste diferențe. Mai mult, altfel ne-ar fi comportamentul dacă ne-am aștepta ca ei să se comporte bine. Numai că și ei vor reacționa diferit la toate nuanțele pe care le vom da noi acțiunilor noastre în funcție de ceea ce credem în sinea noastră.

Nu mai spun de situația în care le mai și comunicăm clar “așteptările” noastre, apelând la calificative de genul “leneș” sau “fricos” ori mai știu eu cum. În aceste cazuri pare si mai evidentă programarea pe care le-o facem. Dar eu mă refer la cazurile mai subtile, acelea în care doar gândim, fără să spunem cu voce tare.

Poate nu sunteți străini de ideile care spun că și gândurile au puterea lor, că până la urmă despre asta vorbim. Îmi place mult citatul acela care spune așa: gândurile tale devin cuvintele tale, cuvintele tale devin acţiunile tale, acţiunile tale devin obiceiurile taleobiceiurile tale devin valorile tale, valorile tale devin destinul tău.  Cred că se potrivește în contextul de care vorbim. Gândurile noastre nu sunt doar despre/ pentru noi. Gândurile noastre se duc în direcția copiilor noștri și putem chiar să le influențăm devenirea lor, deci nu e vorba doar de viața noastră.

De când Darius mi-a arătat că mă înșelasem în privința lui, având așteptări eronate, am început să fiu mai conștientă că fac asta și să mă opresc mai ușor. Cum apare gândul în fașă, cum îl las să treacă, fără să-i dau atenție. Și e mai bine de când procedez așa. Nu-mi iese mereu, dar știți cum e, primul pas e conștientizarea. Apoi, vin și ceilalți pași.

Ca să înțelegeți mai bine, am să vă dau și două exemple. Când am plecat la mare, eram convinsă că D. nu va intra în apă prea departe, adică credeam că va intra până la glezna până spre sfârșitul sejurului, când ar fi prins curaj. Gândeam așa pentru că la Ocna ne-a luat foarte mult să-l convingem să intre în bazinul cu puțină apă pentru copii. Așa că ne imaginam că imensitatea mării îl va speria și îl va face să dea înapoi rapid și hotărât. Ei bine, n-a fost deloc așa! Din prima zi a intrat în apa destul de adâncă pentru el, cu colacul, desigur, și i-a plăcut foarte mult. L-am convins ușor, în joacă, cu răbdare. A fost mult mai simplu decât crezusem! Ne-am mirat cu toții și am realizat că îl subestimasem la acest capitol.

Într-o altă situație mă așteptam să reacționeze altfel într-un supermarket, adică să-mi ceară să-i cumpăr lucruri, să se supere eventual pe refuzurile mele, etc dat fiind unele experiențe anterioare. Am avut plăcuta surpriză să se comporte foarte bine și să ne mișcăm rapid.

Ceea ce am făcut eu diferit în cele 2 situații a fost să mă relaxez. Deși nu mă așteptam la cine știe ce rezultate, am putut să rămân deschisă, senină la gândul că lucrurile se vor rezolva (va intra în apă când va fi pregătit, voi putea face față furtunii emoționale desfășurate în supermarket, dacă va fi cazul).

Așadar din nou atitudinea mea, gândurile mele îi determină întrucâtva acțiunile sale. Deci data viitoare când mă voi surprinde gândind aiurea, am să mă opresc, am să respir adânc și am să-i dau încrederea mea deplină de care are atâta nevoie. Si vă invit să faceți la fel pentru ai vostri copii! 🙂

 


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: