parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Puteri magice de bebelus

on September 9, 2018

baby-2980940_1920.jpgStă lipit de mine și respiră tot mai greu. Știu că mai are puțin și își va lipi și căpșorul de pieptul meu. Îmi place atât de mult să-l port! Sunt conștientă că va veni o vreme când n-o să-l mai pot duce așa pentru că n-o să mai vrea asta. Va vrea să zburde liber, să exploreze lucruri noi. Brațele mele nu-i vor mai fi refugiu atunci, iar eu mă voi topi de dorul acestor vremuri în care îl țineam strâns lângă mine, de dorul de miros de bebeluș, de vocea pițigăiată care bolborosește chestii dulci pentru auzul meu.

Îmi spun toate astea, încercând să mă țin conectată la momentul ăsta fain pe care îl am cu bebele înainte de somn și împingând cât mai departe posibil gândurile care nu-mi dau pace. Reușesc pentru câteva minute  (minute să fi fost?) să fiu toată a lui, apoi mintea iar îmi rătăcește într-o zona care nu-mi place, dar la care, culmea, mă tot întorc, succind problema care mă preocupă pe toate părțile. Îmi spun că nu trebuie să iau nimic personal, dar inima îmi cam galopează și îmi simt toată agitația crescândă.

Apoi îmi amintesc cum mi-a zis azi Darius că atunci când va fi el bătrân, va avea 100 de ani*:D rânjet. Zâmbesc și mă gândesc la anul 2114. Am stat un pic și până l-am scris. Mintea mea ajunge cu greu acolo. Da, va veni o zi când toate nimicurile ăstea de azi mi se vor părea exact ce sunt, niște fire de nisip. Gândul asta mă mai liniștește și reușesc din nou să iau distanță.

Tot ce vreau e să mă bucur de ei, să profit de fiecare clipă pe care o am alături de ei. Și mi-e așa de ciudă când pierd imaginea de ansamblu și mă-mpiedic în fleacuri! Mi-e așa de ciudă că e mai important de prea multe ori să termin treaba începută, care treabă, of course, nu se termină niciodată. Mi-e așa de ciudă că mă las copleșită de emoții, că iau în seama lucruri lipsite de importantă. Mi-e așa de ciudă că pierd din viața mea momente pe care nu le voi mai putea recupera!

Chiar suntem ciudați rău, noi, adulții, cu mințile noastre întortocheate, cărora le place să se plimbe pe câmpii, să caute nod în papură și să facă din țânțar armăsar. Se pare că suntem predispuși la asta și ca să schimbăm perspectiva e nevoie de ceva efort, de practică.

Mă-ntorc la comoara din brațele mele și îi spun că voi face tot ce pot să-i dau ceea ce merită, adică pe mine pe de-a-ntregul atunci când sunt cu el.  Cam atât ține de mine. Vreau să trăiesc în prezent, să nu mai ratez momente, deși sunt chiar lângă ei și să reușesc să-mi potolesc mintea. Nici nu mi-am propus mare lucru, nu? It’s a lot of work, dar altfel nu se poate. Cred că sunt abia în faza de conștientizare, deci mai e cale luuungă, cam cât Marele Zid Chinezesc, aș zice*:D rânjet.

Pruncul își așază capul pe pieptul meu și adoarme lin, în timp ce frământările mele s-au mai potolit. Brațele mele îi sunt alinare, dar el, cu toată ființă lui minunată, îmi este mie mângâiere, fără să știe măcar ce puteri magice are.

 

Sursa foto: pixabay.com


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: