parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Mie nu mi se poate intampla asa ceva sau despre convulsiile febrile

on July 13, 2018
thermometer-1539191_1920

Sursa foto: pixabay.com

Notă: În acest articol veți putea citi despre convulsii febrile așa cum le-am trăit noi, deci trebuie tratat ca atare, deoarece nu se dorește a fi sfat medical ori expunere medicală. Deși cred că anumite lucruri pot ajuta alți părinți, nu sunt în măsură să ofer sfaturi ori soluții în aspecte ce țin de partea medicală.

Articolul este împărțit în 2 părți: în cel de azi veți putea citi descrierea experienței în sine, sentimentele care m-au încercat pe mine, iar a doua parte este cu câteva date despre convulsiile medicale, selectate în funcție de ce mi s-a părut mie relevant, de ce am considerat eu ca fiind extrem de important de știut de cei care citesc.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Am făcut o pauză cam lungă de la scris, deși în mintea mea am tot început articole, am schițat idei. Așa mi se întâmplă mereu când am câte un blocaj – nu reușesc să mă adun, să-mi iau timp pentru scris, dar sunt cu gândul la blog, mă frământ și încerc să-mi concentrez eforturile pentru a mă repune pe șine. De data asta a fost și mai greu pentru că motivul pauzei a fost unul care m-a zguduit bine, m-a pus serios pe gânduri, m-a făcut să acord mai multă atenție realității fizice și nu celei virtuale.

Atunci când eram în spital și am scris acest articol nu eram pregătită să povestesc prin ce-am trecut, dar se pare că nici nu pot începe să scriu despre altceva până nu eliberez ce-am trăit în acele câteva minute din sâmbăta fatidică. Cu toate astea, prin viu grai am detaliat de mai multe ori ce s-a întâmplat atunci, așa că simt că acum pot expune și aici pe blog cum a fost să trecem printr-o convulsie febrilă. Mă gândesc că poate ajută cumva experiență noastră, deși mi-aș dori să nu treacă nimeni prin așa ceva pentru că e cutremurător…

Ar putea ajuta dacă ați lua în calcul că vi se poate întâmpla. Sincer, eu credeam că nu are cum să mi se întâmple mie. Nu știu de ce am gândit așa. De felul meu sunt cât de cât panicată, dar încerc să nu exegerez și să mă temperez pe cât posibil. În încercarea mea de a mă ține departe de experiențe negative, de a nu mă panica aiurea, doar preventiv (și în ideea că mi le pot atrage singură), am considerat că astfel de manifestări vor sta departe de mine și de familia mea. Și am citit destul de puțin pe acest subiect.

Nu sunt sigură că în acele momente aș fi reacționat diferit, pentru că atunci când te cuprinde disperarea, atunci când îți vezi puiul inert, nu e prea simplu să accesezi niște informații despre convulsiile febrile dosite printr-un sertăraș din creier. De fapt, recunosc că nici nu mi-am dat seama pe moment că asta se întâmplă cu el, acest lucru și pentru că manifestarea lui a fost diferită de ce știam eu că sunt convulsiile. Adică eu știam că în timpul convulsiilor copiii au mișcări spasmodice, convulsive, adică mai pe înțelesul tuturor, mă așteptam să se miște, însă Andrei a rămas blocat. Nu s-a contractat, nu s-a mișcat, a rămas inert pe toată durata convulsiei. În majoritatea articolelor pe care le-am citit după acest episod, am găsit informații despre mișcările spasmodice, însă mai puțin despre această formă. Dar așa cum am spus, n-am aprofundat eu subiectul. După întâmplarea asta, am citit cât de cât despre convulsii, dar cele mai importante informații le am de la medicul neurolog, o doctoriță tânăra și foarte profi, care mi-a explicat, m-a liniștit, m-a asigurat că astfel de crize nu lasă sechele – asta fiind cam cea mai mare temere a mea post-convulsie.

Deci, cum s-a manifestat concret convulsia? Mă gândesc că asta se întreabă cine ajunge să citească acest articol, așa că am să descriu cum a fost.

L-am luat în brațe pe Andrei pentru a-l alăpta și l-am întins pe pat. Fix înainte de a începe convulsia, a avut o tresărire, așa cum mai avusese pe parcursul acelei zile. Am aflat mai târziu că acele tresăriri au fost semnele prevestitoare, dar cine să se fi gândit la așa ceva? Eu am crezut că face așa din cauza durerilor cauzate de erupția dentară, acela fiind singurul lucru evident în starea lui din acea zi, pe lângă febra moderată (între 37, 9 și 38,4 grade Celsius).

După acea tresărire, a rămas nemișcat, cu privirea fixă (nu cu ochii dați peste cap) într-un punct. Deci nu avea mișcări spasmodice, nu i se mișcau ochii, nimic din toate astea. Pur și simplu, inert. Imediat mi-am dat seama că e ceva foarte serios. Pe măsură ce trecea timpul a devenit cianotic, adică vinețiu. Părea că nu mai respiră, deși nu ne-am gândit noi atunci să-i măsurăm pulsul. Văzând cum își schimbă culoarea, ne-am gândit la ce e mai rău. Convulsia a durat probabil 3 -4 minute, poate mai puțin. În acest timp, Alex a încercat să-l resusciteze, făcându-i respirație gură la gură. Nouă ni s-a părut că în urmă acesteia și-a revenit, dar e posibil să se fi terminat de la sine pentru că trecuseră cele 3-4 minute tipice pentru o criză simplă.

Apoi si-a revenit pur și simplu…adică i-a revenit culoarea în obraji, privirea nu-i mai era fixă, nu mai era blocat. Dar nu era nici în formă prea bună. Părea că tremură de frig, era apatic, nu voios cum e el de obicei. Nu avea chef de ras sau de joacă. În starea asta l-au găsit cei de la Ambulanță, care ne-au recomandat să mergem la Urgențe pentru a vedea care a fost sursa febrei și pentru investigații suplimentare.

Am plecat cu inima făcută țăndări, cu teamă, cu multe întrebări și scenarii apocaliptice… Îmi era teamă de spitalizare, era ultimul lucru pe care să mi-l doresc (cine și-ar putea dori așa ceva?), dar la cum a fost totul, nici nu mai conta unde mă aflam. Conta doar să fie bine puiul. La asta mă gândeam pe Ambulanță. La Urgențe,  am constatat că temperatura lui crescuse, avea 39, 6 grade Celsius (măsurată rectal). După ce i s-a diminuat febra, lucru care s-a întâmplat repede pentru că i s-au făcut împachetări și i s-a adminsitrat antitermic, ni s-a recomandat internarea.

Apoi au urmat ananlize peste analize, injecții și tot ce nu-și prea dorește nimeni și cu atât mai puțin un bebe mic, care a ajuns să plângă numai când vedea unele asistente apropiindu-se de el.

Ar mai fi de spus câteva chestii, însă le voi lasă pentru următorul articol, că deja acesta e cam lung. Acum vă las cu câteva rânduri pe care le-am scris atunci cand eram în spital, în seara acelei zile de groază pentru noi.

“Încerc să readorm, dar nu reușesc. În mintea mea se tot derulează episodul de azi, cel care probabil mi-a schimbat viața. Sunt speriată, revoltată în același timp pentru că mi s-a întâmplat așa ceva, dar sunt recunoscătoare pentru că el e în viață. Au fost câteva minute cât o eternitate în care lumea mea s-a spulberat. L-am văzut că nu mai mișcă și cu groază am văzut că-și schimbă culoarea. Cu greu am reușit să mă adun să sun la 112, în timp ce Alex încerca să-i facă respirație gură la gură…Nu reacționa la nimic…am crezut că o să-l pierdem. Mă doare prea tare tot ce am trăit…mi se pare lumea nedreaptă, deși știu că lumea n-are nimic a face cu durerea și frica mea. Și cu neputința mea. Doamne, să vezi că nu poți face nimic… sau aproape nimic pentru că nu reacționează nicicum…să aștepți Ambulanța care parcă nu mai vine.. iar apoi, să stai cu teamă că se va repeta! E dureros! E copleșitor! Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Nu te poți pregăti pentru asta sau cel puțin așa mi se pare acum. Cred totuși că a contat respirația gură la gură pe care Alex i-a făcut-o.

Deși citești sau auzi câte ceva despre asta, când ti se întâmplă, n-ai cum să rămâi calm. Eu una am fost disperată. Și apoi m-am tot întrebat în drum spre spital de ce e așa apatic,  dacă experiența asta a lăsat urme adânci în dezvoltarea lui, dacă va fi totul bine.”

 


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: