parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Pe ultima sută de metri

running-573762_1920Cred că acesta ar trebui să fie motto-ul meu, cel puțin în perioada asta a vieții mele. Sper să nu rămână forever așa pentru că e cam mult pentru hertz-ul meu. Adică mereu sunt la limita cu timpul, mereu mă întreb dacă o să reușesc să le fac pe toate și de prea multe ori se întâmplă să nu-mi iasă. Dar azi am făcut multe chestii pe ultima sută de metri și o zi începută tare anevoios s-a transformat pe parcurs într-una în care am sărit de bucurie. Cred că am trecut în mai puțin de 24 de ore prin toată paleta de emoții posibile, deși a fost just an ordinary day, așa cum avem noi mamele, nothing special. De fapt, s-au întâmplat și lucruri despre care încă nu pot vorbi pentru că mi-e greu deocamdată, dar până la urmă e cum zice proverbul: totul e bine când se termină cu bine.

E incredibil cum se poate schimba starea emoțională în funcție de “factorii de mediu” :)). Sau n-ar trebui să fie așa? Știu, știu, teoria zice să rămânem Zen, să vedem partea plină a paharului în  orice situație, dar uneori nu mai găsești energia să vezi lucrurile în roz și nici măcar în gri. Uneori totul pare a se afla sub un nor mare negru care nu se dă dus. Culmea e că eu am nevoie de puține chestii ca să vin la sentimente mai bune. Read the rest of this entry »

Leave a comment »