parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Viața nu e perfectă, dar e compusă din momente perfecte

on May 20, 2018

youth-570881_1920Gândul acesta mi-a răsărit în minte în timp ce-l țineam pe Andrei adormit în brațe, cu căpșorul lui perfect lipit de mine, cu respirația sa caldă pe umărul meu, cu inimioara-i bătând accelerat alături de-a mea. Am simțit, ca de altfel în multe alte ocazii în ceea ce-l privește, că vreau să opresc timpul și să stau în momentul acela perfect, în care simt un soi de liniște, de recunoștință, de împăcare, de binecuvântare. Mi-am spus că asta e unul din acele momente pe care vreau să-l păstrez în minte și în suflet, la care să mă întorc și să-l privesc, să mă uit la el cum te-ai uită la o carte care știi că te-a făcut să vibrezi, la care să mă întorc și să-l simt din plin, de parcă timpul nu s-ar fi așternut peste el.

Dar imediat mi-a trecut prin minte că în viață sunt multe momente perfecte pe care vrem să le păstrăm în cutiuța cu amintiri. Sunt momente când parcă ieși din timp și parcă privești de undeva de sus și le vezi perfecțiunea, le simți plinătatea, simți cum ți se umple inima de căldură și de bucurie. Simt asta chiar și acum când scriu și prin fața ochilor se plimbă tot felul de imagini cu astfel de momente după care tânjim mereu.

Eu m-am lăsat purtată de aripile timpului care mi-a arătat unele din momentele în care inima mea a săltat de emoție. Sper să vă cuprindă și pe voi starea de bine pe care am simțit-o eu în timp ce le depănam pe fiecare. Enjoy!

Pot spune că se oprește timpul în loc și viața mea devine pentru scurt timp perfectă atunci când:

  • urechile mele sunt gâdilate de chicotelile bebelușilor mei
  • simt mirosul de bebe (nou-născut)
  • privesc un apus de soare (din grădina mea)
  • văd cum cad primii fulgi de zăpadă
  • simt parfumul liliacului și al lăcrămioarelor în timp ce mă plimb
  • văd primii ghiocei
  • calc pe nisipul fierbinte după multă vreme
  • ascult valurile și contemplu marea
  • de fiecare dată când aud un “mama” clar de la Andrei
  • văd privirea aceea a copilului meu care mă caută doar pe mine
  • ascult una din melodiile preferate la radio, în timp ce conduc
  • simt adierea ușoară a vântului într-o zi toridă de vară
  • simt mirosul de ploaie de vară
  • văd un curcubeu care parcă îmi râde fix mie
  • aud cel mai frumos “te iubesc” venit din partea copilului meu
  • inspirația mă “loveste” exact atunci când nici nu mă mai aștept și când cred că m-a părăsit pentru totdeauna
  • mănanc prima felie de pepene după aproape 1 an de dor
  • citesc o carte captivantă singură sau împreună cu Darius
  • aud păsărelele cum ciripesc dimineața devreme, în timp ce toată lumea doarme și e o liniște deplină, cântecul lor fiind singurul care tulbură tăcerea
  • fac baloane de săpun cu Darius

Cu siguranță lista ar putea continua. Fiecare avem momentele noastre de care ne bucurăm și care ne fac viața savuroasă. Acestea au fost primele frânturi de amintiri frumoase care mi-au venit în minte.

Da, viața e departe de a fi perfectă, însă uneori ea ne surprinde și ne dă mostre de perfecțiune încapsulate într-un moment din timp în care simțim …eternitatea. E cam cum spune Whitney Houston, “Then în that one moment of time, I will feel eternity”.

M-aș bucura să aflu care sunt momentele voastre perfecte care vă fac să spuneți că viața e minunată.


2 responses to “Viața nu e perfectă, dar e compusă din momente perfecte

  1. marimaria88 says:

    Chiar ieri după ce l-am culcat pe ăsta micu îl țineam în brațe îl privem și aș fi vrut să stea timpul în loc, puiul mamei frumos.
    Când mă gândesc că va crește și va venii momentul când nu va mai fi așa mititel și nici nu-și va mai dori să îl ia mama în brațe.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: