parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Asociația de Poveste, locul în care sunt rescrise poveștile copiilor din centrele de plasament

Asociatia de Poveste

Astăzi vă introduc într-o lume de poveste cu ajutorul Iuliei Pataki, o persoană care emană atâta căldură, bunătate și dărurire, încât atunci când o cunoșți ajungi să-ti spui că sigur ne îndreptăm într-o direcție bună, că nu putem fi lipsiți de speranță atunci când vedem că mai sunt persoane care își pun sufletul în proiecte ce schimbă viețile copiilor  din medii defavorizate sau din centrele de plasament. Am cunoscut-o pe Iulia în 2016 când m-am alăturat și eu activității de voluntariat într-o ascociație care era coordonată la vremea aceea de această persoană care alături de o echipă de oameni minunați și-a propus să schimbe destinele copiilor, prin implicarea constantă în activități ce vin în sprijinul acestora: ateliere (re)creative, ajutor la pregătirea pentru școală, activități hand-made, ieșiri, excursii, drumeții.

Și dacă schimbarea destinelor pare un deziderat înalt sau vi se pare că ne jucăm cu vorbe mari, vă pot spune cum percep copiii beneficiari ai acestui proiect activitatea Asociației. Dacă unii din copii afirmă că își doresc să devină voluntari atunci când vor crește, pentru a-i putea ajuta pe oamenii care au nevoie, atunci înseamnă că toate activtătile desfășurate au sens dincolo de ceea ce putem vedea noi acum. Ceea ce se întâmplă acum în centrele de plasament cu ajutorul voluntarilor Asociației de Poveste impacteaza vieți pe termen lung, contribuie la o lume mai echilibrată, în care acești copii vor simți că ei contează, o lume în care își vor găsi menirea cu mai multă ușurință și vor putea la rândul lor să dea mai departe din ce au primit. Read the rest of this entry »

3 Comments »

#14 Campanii cu suflet

daisy-712892_1920.jpgBun venit la rubrica “Campanii cu suflet”, în care voi grupa săptămânal acele campanii iniţiate de părinţi bloggeri, dar nu numai, cu care am rezonat şi care mi-aş dori să ajungă la cât mai multă lume. Mă refer în special la campanii de conştientizare pe un anumit subiect, campanii care îndeamnă la un anumit tip de comportament sau care  pot ajuta într-o anumită măsură prin oferirea de soluţii la unele probleme, campanii de crowdfunding, de responsabilitate socială, care au legătură cu zona de parenting, educaţia copiilor, gestionarea emoţiilor, etc. Am scris mai multe aici despre ce m-a determinat să iniţiez această rubrică. Read the rest of this entry »

1 Comment »

Copiii, părinții si examenele răbdării

hourglass-2910948_1920Uneori e tare grea treaba asta cu parințeala! Copiii cred că ne testează cel mai tare nivelul de răbdare și pun sub semnul întrebării toate convingerile noastre legate de ea, marea Doamna pe care o invocăm atât de des după ce devenim părinți, Răbdarea.

Eu credeam că am multă înainte să devin mamă, dar Darius parcă a vrut să-mi arate că ar trebui să nu mă umflu prea tare în pene pe subiectul ăsta. Deși dacă îl întreb pe el, îmi zice că lui i se pare că am destulă. Da, uneori e și adorabil*:P scoate limba. Dacă am insistat totuși pe subiect, mi-a zis că aș mai avea și eu nevoie să citesc cartea “Erus și Valea Răbdării”, ca să mai învăț cum stă treaba la capitolul ăsta. Bine, discuția asta a fost la scurt timp după o alta despre generozitate, care s-a încheiat cu recomandarea mea pentru el de a reciti  cartea “Erus și Valea Generozității”. Așa că, dacă i-am ridicat mingea la fileu, mi-a servit-o frumos. A profitat de ocazie că să-mi recomande și el ceva.

Ceea ce nu știe Darius despre răbdare este că cel mai bun maestru în antrenarea ei e chiar el. Read the rest of this entry »

Leave a comment »