parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Asteptările dăunează grav sănătății – realitate vs. fantezie

on March 4, 2018

dream-2063053_1920.pngDe multe ori, viață cu un copil este alftel decât ți-ai imaginat înainte să devii mama. Este altfel și față de ceea ce-ți imaginezi cu o seară înainte. Poate chiar de aici pleacă problema, de la faptul că visam cu ochii deschiși, că avem anumite așteptări și astfel ne setăm mental într-un anumit fel, care este în conflict cu realitatea. Am mai spus-o și mă (mi-o) repet, ar trebui să lăsăm lucrurile să meargă de la sine, să mai renunțăm la ideea de control. Cred că e complicat să facem asta, atunci când ne-am deprins atât de tare cu obiceiul asta.. Cum era oare? Old habits die hard!

Mi se întâmplă destul de des să mă gândesc că Darius “ar trebui” (frumoasă exprimare, știu – am mai scris despre relația mea cu acest “trebuie” aici) să se comporte într-un anumit fel, să coopereze mai mult cu mine/noi. Și bineînțeles că el, cu obstinație, face exact pe dos! Când strigă tare pe hol, lângă camera lui Andrei,  înainte sau în timp ce îl adorm pe frățior, când refuză să se îmbrace, să se schimbe, să-și spele mâinile, să doarmă, etc, pe scurt când face contrar așteptărilor mele, simt că greșesc undeva, simt că ceva îmi scapă printre degete, ca sunt defectă, dacă pot spune așa, că nu reușesc să trec de anumite bariere mentale care mă împiedică să văd “the big picture”, să iau lucrurile în joacă, să mă amuz. Of, câte lucruri ies la iveală odată cu un copil și pe măsură ce el crește!

Iese la iveală teama, teama de a nu fi greșit tu ca om care mai și ai în grijă un suflet pur, teama de a nu o da în bară ca părinte și de a-ți compromite relația cu al tău copil, teama de a nu fi judecat de ceilalți – oricât aș spune că nu îmi pasă de părerea celorlalți, sunt momente când nu am cum evita acest gând că “oare ce-or gândi cei din jur?”, “oare ce-or zice oamenii ăștia de noi, de mine că și mama, atunci când copilul meu strigă pe stradă, lucruri pe care nici nu știu unde le-a auzit?” – noroc că asta s-a întâmplat foaarte rar. But still. Fricile astea vin tot de la niște așteptări, de la niște imagini pe care le proiectăm mental.

Cred că n-ar strica un anunț publicitar cu acest mesaj: Așteptările dăunează grav sănătății. Toți avem nevoie de acest reminder pentru că nu doar în relația cu copiii așteptările ne creează probleme, ci în toate relațiile.

A nu avea așteptări nu înseamnă a nu avea țeluri pentru care să lucrăm. Obiectivele sunt însă mai concrete; e bine că le avem, pe când așteptările sunt dorințe generale, fără o formă precisă! O diferența față de așteptări este și aceea că pentru obiective ne dăm silința, facem pași specifici, nu ne imaginăm că lucrurile “ar trebui” să se întâmple de la sine.

În relația mea cu Darius asta se traduce prin cooperare la spălat pe mâini/îmbrăcat, etc, atunci când mă mobilizez și-mi pun imaginația la treaba născocind povești, discursuri amuzante, apelând la jucării, la cântece.

Ar mai fi multe de zis despre așteptările care ne pot face zilele mai puțin senine, însă presimt că voi mai reveni pe subiect curând, când voi fi mai odihnită*:D rânjet. Închei cu un citat care mi-a plăcut mult: “There are two ways to be happy: improve your reality or lower your expectations! – “Sunt 2 cai pentru a fi fericit: Fă-ți realitatea mai bună sau micșorează-ți așteptările”- Jodi Picoult.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: