parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Viata mea de acum un 1 an vs. viata de acum

on January 9, 2018

ID-100570608Comparatiile dintre 2 situatii de viata ale aceleiasi persoane nu dauneaza (intotdeauna) grav sanatatii mintale!*:P scoate limba Mi-am dat seama de asta intr-una din diminetile astea si mi-am dat voie sa ma bucur de prezent.

 In urma cu aproximativ un an imi era tare greu. Eram foarte insarcinata, cam in 6 luni, si eram obosita, la a nu stiu cat raceala care ma dobora, cu gandul la concediul de maternitate, la odihna, la vreme calda, la mobilitatea care imi lipsea tot mai tare, la un Darius pe care sa-l pot ridica in brate si cu care sa ma joc cum vreau, fara teama ca ma loveste in burta si ca ne va durea.

Iarna trecuta a fost o iarna mult mai grea. Imi amintesc cum curatam masina de zapada sau gheata (sotul, bolnav si el) si cum visam sa fie soare, sa nu ma mai chinui cu nu stiu cate straturi de haine care oricum nu ma mai cuprind. Imi doream sa fim sanatosi, dupa ce in luna decembrie jumatate de familie s-a pricopsit cu varicela – Darius si pe sotul meu care a fost doborat de boala asta in Ajunul Craciunului. Apoi au urmat bronsite – din nou amandoi erau daramati, iar eu trageam de mine cu tuse si incercam sa ma tin pe linia de plutire, sa fac pe aia puternica, sa ma bucur de sarcina. Sarcina de care ziceam ca o sa ma bucur mai mult, ca o sa citesc mai mult, ca o sa-mi fac timp pentru mine si bebele din burtica. N-a prea fost sa fie.

Pe deasupra, ma mai si enervam ca nu e asa cum visez, hormonii tropaiau in nestire si dadeau cu mine de pamant, eram extrem de sensibila si puteam plange si la o reclama. Ma simteam vinovata ca nu ma bucur de perioada asta despre care se zice ca e atat de frumoasa, ca nu sunt in forma, ma gandeam ca alte femei sunt atat de bine in timpul sarcinii si ca eu oi fi un pic defecta ca nu gandesc si nu sunt altfel.

Si bineinteles ma gandeam si ca stresez bebele si ca nu-i ofer o gazduire prea buna. Ca nu prea apuc sa-i vorbesc, sa-l mangai, sa am grija de mine si astfel de el. Si ma intrebam daca o sa fie totul bine cu el, cu nasterea, cu Darius si adaptarea la viata in 4.

Multe griji, sentimente de vina, tot felul de simtaminte, lipsa de empatie fata de mine. Nici nu ma mir ca am fost tot racita si ca ultimele 2 luni inainte de nastere au fost si mai grele – febra mare eu si Darius si lista poate continua. Si cata presiune imi aruncam in spinare, dupa ce ca nu era un context prea favorabil oricum…

Dar primavara e anotimpul in care eu renasc. Am renascut odata cu nasterea lui Andrei. Si mi-a fost tot mai bine. A mai fost greu,  au mai fost tensiuni, am mai racit si de atunci,chiar si acum ma tot chinui cu un guturai care nu se da dus, dar cu toate astea imi e mult mai bine.

Acum Andrei e aici, langa mine. Il simt altfel, e moale si pufos si imi rade cu toata fiinta lui. Si Darius a racit mult mai putin. Anul trecut a fost si primul an de colectivitate pentru el, deci este explicabil de ce se intampla asa. Iarna e si ea mai blanda, mi-am recapatat mobilitatea si il pot tine pe Darius in brate si chiar o fac cat de des pot. Incet, incet se aseaza toate. Nu sunt perfecte si nici nu vor fi, dar macar urcam pe panta, nu coboram.

Si va fi si mai bine. There is hope, people! *;) face cu ochiul

 

Sursa foto: tawatchai at FreeDigitalPhotos.net

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: