parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Altfel de ganduri dupa 1 decembrie 

on December 3, 2017

Ro Flag.jpgZiua de 1 Decembrie m-a facut sa-mi amintesc de o perioada din viata mea in care nu-mi doream altceva decat sa plec din tara, sa traiesc intr-o tara straina unde ma gandeam ca poate m-as simti mai …acasa. Din pacate, atunci nu (mai) eram una din persoanele care s-ar numi “patriota”. Nici acum nu cred ca m-as putea numi asa, pentru ca mi se pare un termen pretentios, dar cel putin sunt impacata cu locul in care traiesc si chiar daca e loc de mai bine in unele privinte, orasul natal imi este drag. Ba mai mult, pot spune ca ma bucur ca imi cresc cei 2 feciori aici. Si cred ca din cauza lor am inceput sa ma gandesc mai serios la ce inseamna aceasta zi de 1 decembrie pentru mine si ce as vrea sa le transmit lor despre ea pe masura ce cresc.

Am sa incep totusi cu o poveste de demult care poate  parea ca nu are legatura cu aceasta zi, dar ziua asta mi-a starnit amintirea perioadei in care nu eram prea mandra de tara mea, in care imi doream sa fiu departe de aici, deci corelatii intre cele 2 exista.

De cand am crescut mare*:) fericit si am inceput sa vad ce se intampla in tara noastra, am inceput sa-mi doresc sa traiesc pe alte meleaguri. A existat o perioada in care mi-am dorit atat de tare sa plec din tara, incat chiar mi-a iesit planul. Am fost tare fericita cand am aflat ca voi pleca pentru 6 luni intr-un stagiu de practica in Italia. Ziua aceea e una din cele pe care nu le uiti niciodata.

Eram foarte curioasa cum va fi viata dincolo si voiam sa stiu cum te simti atunci cand nu mai esti doar un turist intr-o tara straina. Eram totusi convinsa ca va fi o experienta grozava. N-avea cum sa nu fie la cat mi-am dorit-o, nu? Ei bine, cele 6 luni in care am locuit in Italia, intr-un orasel pitoresc aproape de Venetia au fost destul de frumoase, dar in niciun caz iesite din comun – poate doar primele in care aveam impresia ca visez, ca nu poate sa mi se intample mie asa ceva. Da, in primele zile inca pluteam pe un norisor si eram fericita ca am ajuns in locurile acelea pline de farmec, de istorie, de peisaje care-ti taie respiratia.

Dar dupa mirajul de inceput, am inceput sa-mi dau seama ca nici aici nu erau catei cu colaci in coada – nu ca asta as fi cautat*:P scoate limba. Da, am vizitat mai mult, am cunoscut multi oameni interesanti din diverse culturi, am invatat lucruri noi, dar am inteles in sfarsit ce inseamna dorul de casa. Tot auzisem de el, dar pana nu l-am trait nu l-am putut pricepe nicicum. Credeam ca este supraestimat, ca nu are cum sa-ti fie asa de dor de casa si chiar de tara ta, atunci cand ai o viata minunata, asa cum ti-ai imaginat. Numai ca viata nu e perfecta niciunde.

Departe de casa au aparut alte provocari, la care nu m-as fi gandit sau carora nu le-am dat importanta. De exemplu, prima si cea mai evidenta este chiar limba vorbita. Credeam ca asta nu va fi o problema pentru mine, deoarece am terminat profilul filologie billingv-engleza in liceu, deci ma descurc in engleza (aveam de-a face cu persoane din toata Europa), iar italiana toti romanii o invata rapid, nu-i asa? Am invatat-o destul de repede – cat sa ma descurc – si chiar se mirau colegii ce invatacel rapid sunt. Dar cu toate asta erau momente cand imi era dor sa discut in limba mea, sa ma fac mai bine inteleasa. Desi a fost o perioada scurta cat am stat acolo, am ajuns totusi sa simt asta.

Apoi au fost oamenii cu care stabileam relatii ce nu reuseau sa treaca dincolo de o anumita bariera…poate si timpul a fost de vina in privinta asta – am stat doar 6 luni si relatiile se construiesc in timp. Oamenii erau destul de prietenosi, ospitalieri, dar tot am simtit ca ceva lipseste. Intr-o zi, in timpul pauzei de pranz, mi-am dat seama ce lipsea. Colegii mei italieni discutau despre muzica, televiziune, despre personalitati din anii ’80-’90 care le-au marcat copilariile, oameni cunoscuti de toata lumea de acolo. Eu eram pe langa subiect, evident. Am realizat atunci ce-mi mai lipseste acolo, ceva ce nu putea fi niciodata rezolvat – imi lipseau radacinile.

To make a long story short, in cele 6 luni am invatat cate ceva despre mine, mi-am dat seama ca nu-mi doresc chiar atat de tare sa locuiesc in alta tara, pentru ca tara mea nu e cea mai rea, ca exista un pret pentru orice, ca nu e chiar asa – “ubi bene, ibi patria” – acolo unde ma simt bine, acolo e patria.

Nu regret nimic din toata experienta, dimpotriva. Insa au trecut 6 ani de la momentul revenirii in tara si de atunci n-am mai cautat deloc sa plec. Au mai fost momente in care, dezamagita de ce se intampla pe scena politica (pe vremea cand mai urmaream subiecte politice), mi-am zis ca-mi iau talpasita si plec cat vad cu ochii. Dar nu mi-am mai dorit asta cu adevarat, cu ardoarea cu care am facut-o atunci.

Sunt cumva si mai increzatoare ca lucrurile se schimba incet in bine, ca mai exista oameni care incearca si chiar reusesc sa faca lucruri frumoase si sper ca baietii mei sa nu ma intrebe peste ani: “Mami, de ce ai ramas aici? De ce nu ai plecat unde ne-ar fi fost mai usor?”

Eu ma voi stradui sa-i invat de bine, despre respect, despre libertate, despre luptele pe care le-au purtat bunicii mei si inaintasii lor, despre traditii si chiar despre patriotism. Doua articole despre cum putem invata copiii despre aceasta notiune ce pare desueta mi-au atras atentia. Le puteti citi aici si aici. Desi cuvantul asta poate speria, putem sa-i invatam in felul nostru, fara prea multa emfaza, ce inseamna sa-ti pese de tara ta – pentru mine inseamna grija de a face lumea din jurul meu un pic mai buna.

Voua cum vi se pare aceasta zi si ce le spuneti copiilor despre ea?

 

 

Image courtesy of domdeen at freedigitalphotos.net

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: