parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Febra, grijile de mama si frica de spitale

on November 29, 2017

ID-100361629Cand tin in mana termometrul care imi arata 39,6° C, simt cum intreg corpul imi intra in alerta si vad cum mintea panicata preia conducerea. Gandurile si intrebarile incep sa se invarta ametitor:

Oare de la ce a facut febra atat de mare?

Oare de unde a luat virusul? (as if it matters…)

De ce nu am mers in timpul zilei la medic?

Cum o sa-i dau medicamentul (antitermic) pe care stiu ca-l refuza atunci cand are febra mare?

Cum o sa ma descurc in noaptea asta?

Ar fi cazul sa merg la urgenta? Sa mai stau putin sa vad daca ii scade? Cat de repede trebuie sa ii scada?

Daca va lua si cel mic?

Daca ajungem in spital?

Ce mai pot face sa nu ia si Andrei virusul/bacteria, ce-o fi cauzand toate starile astea?

Sunt intr-o stare de agitatie, miscarea rotitelor e la cote maxime, dar din pacate asta nu inseamna ca gasesc solutii sau ca sunt capabila sa ma adun. Fac lucruri din inertie pentru o perioada de timp… Am si momente cand nu simt ca a scapat situatia de sub control, dar acelea sunt mai rare. Un astfel de moment a fost cand am sunat noaptea la Peditel (1791) si m-am linistit complet. Persoana de la capatul celalalt al firului mi-a raspuns intrebarilor, mi-a explicat tot ce aveam nevoie sa stiu pe moment, a fost empatica, totul de nota 10!

Stiu ca febra nu e asa un bau-bau, ca e modul in care organismul se lupta cu virusul respectiv, ca pana la urma nici a ajunge la spital nu e asa de speriat. DAR, desi stiu ceva teorie, chiar si acum cand scriu, cand a trecut suficient timp de la ultimul episod cu febra mare al lui D. (care a fost acum vreo 10 zile), si se presupune ca sunt rationala, linistita, tot gasesc ca e cel putin ingrijorator sa ajung in spital cu el. Normal ca nu e motiv de bucurie, dar simt ca exagerez putin.

Simt cum vin fricile din copilarie legate de spitale care nu mi-au placut niciodata. Ironia sortii e ca aproape 4 ani am lucrat intr-un spital. Nu ca si cadru medical, desigur. Asta nu as putea, ci ca personal de suport sau administrativ (adica, mai pe romaneste la Personal, cum inca mai spuneau multi colegi, de mi se zbarlea parul in cap*:D rânjet). Don’t get me wrong, am tot respectul pentru personalul medical, cu atat mai mult cu cat ei sunt intr-un rol in care nu m-as vedea nicicum. Aici e o discutie lunga, dar m-am indepartat de subiect.

Revin la frica de spitale. Am avut norocul sa nu fiu internata deloc pana acum, desi am mai avut mici probleme de sanatate, deci nu-mi sunt chiar straine coridoarele reci si cu iz specific. Dar in general am preferat sa merg in privat, unde lucrurile stau mai bine. Chiar si nasterile au fost tot la spital privat, deci chiar n-am stat peste noapte in vreun spital de stat.

Cred ca inteleg intrucatva de unde frica asta. Cand eram prin clasa I, am fost nevoita sa fac injectii cu moldamin si pentru cine n-a trecut prin asta, va spun eu cum era. Horror! Dureau ca naiba! Si abia mai mergeam dupa injectiile astea. Imi era realmente frica de ele. Imi amintesc detalii specifice din momentele dinaintea injectiei, dar mai bine nu insist prea mult pe subiect.. ca inca nu mi-a trecut senzatia de rau, daca ma gandesc bine.

Deci da, multe frici, daca nu toate, vin din copilarie. Chiar si acum, in viata de adult ele nu ne parasesc, sunt acolo. Aparent nu e nicio legatura intre injectiile facute de mine acum mai bine de 20 de ani (oh God, cum suna asta? amintire de acum 20?! de ani. As fi zis ca I’m not that old *:D rânjet) si febra lui Darius. Dar o privire mai atenta imi arata ca cele 2 momente sunt legate printr-o ata aproape transparenta, bine intinsa si foarte rezistenta.

Cred ca ajuta sa ne intrebam de ce ne sperie atat de tare un lucru, sa vedem care sunt legaturile ce se fac in mintea noastra, sa mergem pe fir pana cand descoperim momentul zero. Ajuta exercitiul acesta facut cand se mai linistesc apele. Poate data urmatoare cand voi mai vedea mercurul sarit peste 39° C, voi avea capacitatea sa tratez problema cum se cuvine, ca un adult cerebral care actioneaza cum trebuie in astfel de momente.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: