parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Jumatate de an

on November 2, 2017
ID-100446206

Image courtesy of Stuart Miles at freedigitalphotos.net

Atat a trecut de cand Andrei a ales sa vina sa-mi bucure sufletul. Jumatate de an intensa, de cand am devenit mama de 2 baieti. Chiar daca va suna ca un cliseu pe care majoritatea mamelor il spun, ma vad nevoita sa afirm si eu ca aparitia copiilor mi-a schimbat viata, m-a facut sa acord mai multa atentie lucrurilor din jurul meu, sa-mi pun mult mai multe intrebari decat inainte, sa vreau altceva de la mine si de la viata.

Ma bucur ca asist si chiar contribui la scrierea unei povesti care are ca protagonist un un pui de om curios si vesel. E fascinant cat de mult progreseaza bebelusii in primul an de viata, este un adevarat specatacol sa-i urmaresti, sa vezi cum cresc ca niste feti frumosi, cum dobandesc noi achizitii de care se bucura asa cum numai un bebelus poate sa o faca, acea bucurie pura, neumbrita de ganduri de nereusita.

Imi amintesc cu drag prima luna in care bebele meu minunat mi se parea atat de firav si de plapand, un ghemotoc cald si moale care se strangea in bratele mele, pe care il priveam cu bucuria aia euforica pe care o ai in primele saptamani de dupa nastere (se aplica mai mult la al doilea copil, ca la primul am fost prea paralizata de ganduri, intrebari, probleme cu alaptarea, etc), amestecata cu uimire, dar si presarata cu grijile de inceput.

Din primele saptamani, imi aduc aminte foarte distinct cum asteptam cu nerabdare sa inceapa sa-mi zambeasca constient, nu doar in timpul somnului. Asta era pentru mine feedback-ul de care aveam nevoie din partea lui, ca sa stiu ca totul e bine sau macar sa cred ca o sa fie. Si cand a inceput sa o faca, am simtit cumva ca merg pe drumul cel bun, am primit incredere odata cu zambetele lui, care pe zi ce trece deveneau tot mai bine conturate, mai largi, mai pline de emotie. Incet, incetisor, zambetele s-au transformat in chicoteli, care mai apoi au devenit ras zglobiu de bebelus, rasul acela atat de placut auzului care iti coloreaza inima si o face sa zburde precum o caprioara pe campii.

Pe de alta parte, primele 2-3 luni au stat sub semnul adaptarii, al grijilor legate de regurgitatul des, de hernia ombilicala, de canalul lacrimal infundat. Si mai era ceva care ma nelinistea: tresarea foarte des, la aproape orice miscare (sau asa percepeam eu). Mi se parea atat de fragil, incat aveam impresia ca se va sparge daca nu am grija sa-l tin cum trebuie.

Asadar, n-am trait chiar intr-un clopot de cristal, ferita de nelinisti sau temeri, insa cred ca atitudinea cu care am reusit pana la urma sa tratez problemele a fost cea care m-a ajutat sa le depasesc mai usor. Pare simplu acum, dar uitandu-ma in urma au fost momente in care mi s-a parut greu, in care ma intrebam ce gresesc de regurgiteaza atat de mult sau ce-as mai putea face ca sa scapam de problema de la ochi.

Toate dificultatile de inceput au trecut aproape pe deplin, de parca nici n-ar fi fost vreodata. A mai ramas regurgitarea, dar mult mai rar si oricum nu ma mai stresez pe subiectul asta, pentru ca am primit asigurari de la medici ca e totul OK, ca 65% din nou-nascuti se confrunta cu aceste manifestari care se vor ameliora treptat si vor disparea in primul an de viata.

Deja ma uit la nou-nascuti cu usoara nostalgie pentru ca Andrei pare mare, se misca mult, rade zgomotos, a trecut de la gangureli la alinturi la adresa tatalui*:) fericit, care se simte mandru pentru ca e chemat de puiul sau cat se poate de des. De altfel ei 2 rad in hohote impreuna, deci cred ca e firesc sa-l cheme cu atata ardoare peste zi.

Multe suparari imi trec atunci cand ii vad ochisorii ageri, care ma cauta prin incapere si care se insenineaza atunci cand ma gasesc. Ma bucur cand il vad atat de vesel, atat de zambitor mai tot timpul, dornic de joaca si chicoteli. Il numesc izvorul meu de bucurie si raza de soare, pentru ca primul lucru pe care-l face cand se trezeste din somn este sa zambeasca. Are un zambet care parca scanteiaza, e atat de viu de parca i-ar cuprinde tot corpul. Mi se pare ca se bucura cu toata fiinta lui si incearca sa-si exprime voiosia prin fiecare particica a sa.

Dintre achizitiile sale la cele 6 luni si jumatate, le-as numi in primul rand pe cele de limbaj pentru ca ii place sa spuna cat mai tare si mai des tatata si dadada, si de vreo cateva saptamani ii place sa-si auda vocea, adica chiuie de ma si dor urechile uneori, urmate de cele de miscare, la care se remarca in special la proba cu rostogolirile, prinderea piciorului si miscarea foarte rapida, chiar frenetica as spune, a picioarelor atunci cand sta intins pe spate. La capitolul alaptare, cred ca ar trebui sa ia un trofeu pentru cea mai rapida masa la san ever. E atat de dornic sa se intoarca la activitatile lui, incat isi aloca putin din timpul sau pretios mancatului (sa ma mai mir ca regurgiteaza, daca ma gandesc la viteza cu care mananca?)

Atunci cand se mai supara, poate fi inveselit usor cu o vizita in camera colorata a fratelui mai mare, care il fascineaza, il face sa-si mareasca pupilele si sa se entuziasmeze aproape instant.

De cand a implinit 6 luni se vede ca a trecut de inca un prag, e mai curios decat inainte, si-a schimbat tiparul de somn, trecand de la 3 reprize de somn/zi la 2, sunetele pe care le scoate sunt mai evoluate (vezi “tata”); a devenit tot mai dornic sa guste mancarea – l-am vazut cum ne priveste atunci cand mancam si pana acum pot spune ca a fost ok cu diversificarea – a se citi ca a deschis gura si poate chiar a si inghitit in 2 saptamani vreo 2 lingurite*:D rânjet– this story, some other time. Tot din categoria noutati dupa 6 luni face parte si o emotie noua, cea de enervare atunci cand nu-i iese ceva. Are niste meciuri interesante cu unele jucarii pe care le roade si care dintr-un motiv misterios pentru mine, il fac sa se supere destul de tare – trage de ele, bolboroseste, le agita cu putere in maini si in final le arunca sau le scapa din manutele grasune.

Bebelusii pot fi fermecatori, sunt balsam pentru suflet mai ales cand reusim sa ne mai si relaxam; si mai cred ca un bebelus inseamna speranta intr-o lume mai buna.. totul e sa invatam sa-i lasam intacti, sa scape cu bine din mainile noastre de adulti care cred ca stiu mai multe decat stiu de fapt si uita sa invete de la fapturile mici si gingase. Da, stiu, I’m just a dreamer … feeling, for now, sooo blessed.*:) fericit

 


3 responses to “Jumatate de an

  1. Ce frumos 😍😍😍 Sa fie sanatosi amandoi si voi pe langa ei!!

    Like

  2. Multumim la fel, Luiza! Sa fiti bine! Sanatate! 🙂

    Like

  3. […] celalalt te alina. Cred ca stiu care din copii este el! Am mai povestit despre bucuria mea aici si aici, dar simt nevoia sa repet ca pana acum a fost balsam pentru sufletul meu cu toate zambetele sale! […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: