parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Diferentele dintre soti = dezastru sau sansa de crestere?

on January 21, 2017

 

 

couple-with-different-opinions

Image courtesy of Ambro at Freedigitalphotos.net

Am citit de curand un articol reusit pe un blog despre diferentele care exista intre partenerii de cuplu, autoarea lui fiind de parere ca e perfect in regula sa nu fim pe aceeasi lungime de unda, ideile diferite ducand la evolutie. De acord cu asta intr-o anumita masura. Mai sustine ea ca, cel mai important lucru este doar acela de a ne dori sa mergem impreuna la drum, tinandu-ne de mana.

Dar oare pana unde e ok sa fim diferiti atunci cand la mijloc este si un copil? Da, diferentele pot aduce progresul, pentru ca punand pe tapet conceptiile fiecaruia poti ajunge la o varianta care nu e nici alba, nici neagra, e gri, e o forma care seamana putin cu fiecare din cei 2, asa cum este si copilul, jumatate din fiecare. Pana la urma, ce conteaza mult este ca cei 2 sa fie deschisi spre dialog, sa-si doreasca sa gaseasca o cale comuna care sa fie spre binele tuturor si mai ales al copilului, atunci cand e vorba de educatia lui.

Atat timp cat partenerii se simt confortabil intr-o astfel de relatie, lucrurile ar trebui sa functioneze. Depinde si de asteptarile pe care le avem unul fata de celalalt. Cat de mult putem accepta din drumul diferit al celuilalt, care uneori se mai intersecteaza cu al nostru? Cat e normal sa fie asa? Eu cred ca multe probleme pornesc de la dorinte sau sperante neimplinite si nerostite. Daca ne setam un nivel scazut de asteptari de la partenerul nostru, lucrurile merg ok; ma gandesc aici la faptul ca e mai sanatos sa nu avem pretentia ca a noastra pereche sa ne aduca fericirea si sa ne implineasca anumite nevoi. Da, fiecare din noi suntem responsabili de propria fericire si de felul cum gandim. Numai ca de multe ori e al naibii de greu sa punem asta si in practica. Teorie cunoastem cu totii, dar practica ne omoara, asa-i? *:) fericit

S-ar putea sa mai ajute ceva: sa ne dam seama ca defectele sau aspectele pe care le gasim enervante la perechile noastre le regasim si in noi, daca ne uitam mai atent. Numai ca noi cam negam partea asta, de multe ori nu vrem sa recunoastem ca sunt si ale noastre.

In ultima vreme, eu trec aproape totul prin filtrul gandirii de parinte, adica ma gandesc cum influenteaza anumite lucruri cresterea copilului. Asa ca ma intorc la a fi diferiti cand e vorba de educatia copiilor. Expertii spun ca diferitele stiluri parentale pot trimite mesaje mixte puiutilor nostri si pot chiar submina autoritatea ambilor parinti. Copiii devin confuzi, se intreaba care sunt de fapt regulile, de partea cui sa se pozitioneze (pe masura ce cresc). Si pot chiar sa incerce sa manipuleze anumite situatii in favoarea lor (aici iar ma gandesc la copiii mai mari, pentru ca pe cei mici nu-i vad capabili de asa ceva).

Si totusi, nu trebuie sa ne ingrijoram atunci cand suntem diferiti ca parinti. Odraslele noastre nu trebuie sa aiba aceeasi relatie cu fiecare parinte; suntem oameni si oricat ne-am iubi, nu putem fi toti la fel si nu e rau ca e asa. Copiii pot invata ca diferentele pot fi complementare si ca diferit nu inseama neaparat certuri, ci discutii pentru a ajunge la o varianta comuna, compromisuri din partea fiecaruia pentru a ajunge la cea mai buna solutie pentru toata familia, pana la urma. Ceea ce poate ajuta este stabilirea unei reguli, aceea de a lasa pe mai tarziu discutia in contradictoriu, de exemplu pentru atunci cand copilul doarme.

E important sa ii aratam acestuia ca am ajuns la un consens si da, el poate invata din controversa noastra cum sa aduca argumente, cum sa negocieze, insa daca spiritele sunt incinse, mai bine discutam intre 4 ochi. Trebuie sa dam dovada de maturitate si responsabilitate, transmitand urmatorul mesaj: suntem 2 persoane diferite, dar totusi noi ca si parinti formam o singura unitate, suntem o familie care poate sa-si gestioneze conflictele si poate evolua, prin efort constient si constant.

Si mai cred ca anumite valori trebuie sa le impartaseasca ambii parinti, oricat de diferiti ar fi in rest: iubirea neconditionata, respectul, blandetea, rabdarea (pe cat posibil*:) fericit), implicarea. E clar ca mai calcam stramb uneori, nu putem fi mereu in cea mai buna forma a noastra – uneori ne pierdem rabdarea prea repede, dar important e sa fim consecventi in aceste directii.

Asa ca depinde de fiecare din noi ce raspuns dam intrebarii din titlu.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: