parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Din nou, despre crizele de furie

on January 3, 2017

tantrum-kid

Image courtesy of Prawny at FreeDigitalPhotos.net

 La inceput de an, in loc de planuri si liste, pe mine ma preocupa un subiect delicat, cel al crizelor de furie. Am mai atins acest subiect aici si sigur il voi relua pentru ca ma intriga, ma pune fata-n fata cu …mine pana la urma, ma provoaca uneori la maxim. Si desi am citit cat de cat teorie in privinta modalitatii optime de abordare a crizelor, (teorii cu care si rezonez, mai ales cand sunt calma *:P scoate limba), in practica uneori e mai greu decat mi-am putut imagina. La finalul unor crize de-ale lui D, ma simt stoarsa ca o lamiae, ma simt de parca as fi carat lumea-n spinare, dar mai ales, simt ca undeva eu am gresit. Stiu ca trebuie sa le accept pur si simplu, dar cand vulcanul izbucneste, nu mai sunt asa de sigura de ceea ce stiu. De regula, raman calma pe parcursul crizei si ma felicit pentru asta, dar la final incep sa ma macine tot felul de ganduri, ca sunt prea dese, ca nu i-am implinit eu copilului unele nevoi si de asta le face, ca nu fac ceva bine pe ici, pe colo si de asta se tot repeta. Sincer, cand se intampla des, mi se pare dificil sa le privesc ca pe ceva normal. (desi, repet, am citit cartea Alethei si alte articole de alti autori care au aceeasi abordare si cu care ma identific, asta pana cand criza loveste din nou)

A fost o perioada dificila in ultima luna si din punctul asta de vedere, dar acum s-au mai linistit apele si zici ca mi-am primit copilul inapoi. Am identificat si niste factori declansatori (pe care i-am ignorat din varii motive) de care n-as vrea sa mai uit, de aceea o sa-i consemnez aici. Unii din acesti factori sunt atat de banali, atat de enervant de evidenti, si totusi mie mi-au scapat sau nu le-am dat atentia cuvenita!*:| serios Poate o sa fie util macar altor mamici, sa stie ce sa evite sau macar, daca nu poate fi evitat, sa stie ca unele din tantrumuri vor trece odata cu cauzele ce le declanseaza.

  1. Afectiunile fizice – fie ca vorbim de o viroza mai severa (nu doar obisnuitii muculeti ce vin odata cu iarna) care necesita tratament, pentru ca vine la pachet cu tuse chinuitoare sau febra si o stare generala alterata, sau de vreo boala a copilariei (cum a fost in cazul lui D, cu varicela). Desi copiii aparent duc destul de bine pe picioare banalele raceli, de fapt sunt afectati de disconfortul dat de tuse, nas infundat, etc. Eu am fost indusa in eroare de energia pe care D. o arata, alergand prin casa sau jucandu-se ca si cum nici n-ar simti vreo durere. Asta la viroze, dar la varicela lucurile au fost mai dificile, cel putin in primele zile. Dar dupa ce i-a scazut febra, el parea relativ ok si am zis ca greul a trecut. Insa nu e usor sa-ti fie corpul plin de vezicule care sa-ti mai dea si mancarimi super enervante. Deci, in perioade de acest gen, e de asteptat ca uraganul sa loveasca.:) In cazul nostru, startul unei crize putea fi dat de orice – de la un obiect asezat pe masa -de ce (nu) l-ai asezat acolo, la o inghititura a ultimei bucati dintr-o felie de paine, la aprins lumina sau veioza, etc.
  2. Oboseala/ lipsa unui program consecvent de somn. Pe fondul bolilor cu pricina, ma asteptam sa doarma mai mult, dar cumva s-a produs un dezechilibru si aici. D. adormea f greu, uneori nu reusea sa-si faca somnul de pranz, seara ne prindeau ore tarzii, desi ne asezam in pat cu 2 ore mai devreme decat ora la care adormea, intr-un final. Desigur, cauza nr.2 se leaga foarte tare si de urmatoarea din lista.
  3. Lipsa iesirilor in aer liber – aerul proaspat este la fel de necesar si important ca si hrana si odihna. Ori 3 saptamani de stat in casa l-au facut pe D. sa fie mult mai exploziv decat era inainte.
  4. Prea mult TV – asta e un subiect pe care imi doresc sa-l abordez separat, pentru ca sunt asa multe de zis! Sunt in general impotriva ecranelor pana la 3 ani, dar din pacate, in ultima vreme, am recurs destul de des la desene, fie pentru a-l determina mai usor sa ia un medicament, fie din cauza ca stand asa multa vreme in casa, la un moment dat, nu mai stii ce sa faci. (asta e valabil mai ales atunci cand ramane acasa doar cu un parinte, care mai trebuie sa faca si altceva). Dar nu insist acum pe tema asta, ca sunt asa multe de zis…
  5. Foamea – da, este o cauza declansatoare ce n-ar trebui sa apara in lista, ca doar nu traim in tari in care mancarea sa fie o problema si nici nu vorbim de parinti care isi infometeaza copiii. Si totusi, eu am patit sa ignor semnele de foame, pentru ca D. e un copil foarte mancacios, care cere mancare atunci cand are nevoie (in afara orelor de masa prestabilite). De asta, nici nu ma stresez pe subiectul asta in general, stiind ca el se regleaza foarte ok la acest capitol (uneori mananca doar felul I, urmand sa ceara felul II la cateva ore distanta, ceea ce mi se pare ok). Numai ca, de ceva vreme (tot cam de cand cu bolile astea), pare-se ca s-a dereglat si la asta si a inceput sa nu mai ceara mancare, ba chiar sa si refuze uneori. Am zis ca e o perioada trecatoare si nu m-am alarmat. Dar intamplator am vazut ca daca ii ofer mancarea (efectiv sa ii duc o bucatica la gurita), nu doar il intreb daca vrea sau ii e foame, atunci nu mai refuza si chiar incepe sa manance, pe principiul pofta vine mancand*:) fericit. Pana la urma nu e chiar asa de mirare ca apare foamea in lista, ca doar e una din nevoile primare. Si nici noi, ca adulti nu ne manifestam prea bine cand suntem cu burtile goale. (or should I speak only for myself *:) fericit)
  1. 6. Lipsa conectarii. In nici un caz nu e de lasat pe ultimul loc aceasta cauza a crizelor. Este deja bine-cunoscuta importanta timpului de calitate petrecut cu ai nostri copii, a intelegerii nevoilor reale ale copilului, a ascultarii active a acestuia. Din pacate, nu reusim mereu sa umplem cum se cuvine paharul de atentie de care atata nevoie omuletul de langa noi sau uitam ca el trebuie reumplut zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi. Bineinteles, ca avem si motive pertinente pentru care ajungem sa facem asta, dar consecintele nu se lasa asteptate. Deci, da, trebuie sa ne gasim suficient timp pentru a-i incarca cu afectiunea noastra, cu acceptarea noastra, suficient timp pentru joaca si harjoneala, care au rolul sa descarce frustrarile accumulate si agresivitatea.

Ordinea in care le-am trecut in lista e aleatorie, dar cred ca toate cauzele enumerate au o mai mica sau mai mare “contributie” in declansarea crizelor. Si sigur sunt si altele, dar la acestea m-am gandit eu acum.

Cert e ca uneori, n-avem cum sa evitam tantrumurile, chiar daca noua ne-ar fi mai usor fara ele, asa ca, da, trebuie sa le acceptam si sa pornim in introspectie, caci pana la urma, de noi, parintii e vorba atunci cand ni se pare foarte greu sa le gestionam. Stiu si asta, dar inca tot sunt provocari pentru mine. Mai am de muncit. Spor si voua celor care mai aveti de analizat si observat propriile vieti. Sper ca nu sunt singura cu atata treaba la capitolul asta. Si putere sa trecem mai usor prin toate etapele!

Advertisements

One response to “Din nou, despre crizele de furie

  1. […] ma intreb cand vor trece tantrumurile lui D. Am mai scris despre acest subiect aici, aici si aici. Da, e o tema recurenta pentru ca asta e una din durerile, din provocarile mele de mama. […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: