parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Curs de prim ajutor pentru mame

on May 15, 2016

First-aid

Ieri am participat la un Curs de prim ajutor pentru mame, o initiativa grozava  organizata de Sprijin pentru mame, impreuna cu studenti voluntari Smurd. Cursul s-a desfasurat pe durata a 3 ore, pe parcursul carora am avut parte de informatii teoretice legate de situatiile de urgenta cu care ne putem confrunta, printre care, inecul cu alimente sau lichide, insuficienta respiratorie, socul anafilactic, arsurile, electrocutarea, hipo/hipertermie, convulsiile, muscaturile de insecte, dar a existat si o parte practica, foarte utila, in care fiecare participant a putut executa manevrele explicate de studenti, fixandu-si astfel notiunile din prima parte a cursului.

Si pentru ca nu sunt in masura sa dau sfaturi medicale (cum de altfel, nu ma consider in masura sa dau sfaturi in general, eventual la cerere), am sa schitez 3 idei, mari si late, cu care am ramas din acest curs, (sunt mai multe lucruri interesante pe care le-am retinut, dar evident, nu voi face rezumatul cursului) pe de o parte in ideea ca imi structurez informatia si o consemnez aici, unde o pot gasi usor, iar pe de alta parte, cu scopul de a transmite si altora dorinta de a participa la cursuri de genul acesta. Cred ca ar trebui sa invatam in scoala aceste lucruri, sa se insiste asupra lor, deoarece vorbim pana la urma de salvarea unor vieti, vieti ale unor persoane dragi.

Nu spun mai multe pentru ca nu vreau sa ma gandesc prea intens la asa ceva; e clar ca e mai bine sa nu avem vreodata nevoie sa le aplicam, dar daca totusi suntem pusi in astfel de situatii, devine vital sa le cunoastem. Recunosc ca inainte sa devin mama, nu ma prea gandeam eu la salvarea vietilor, dar cand ai langa tine un pui de om care depinde cu totul de tine, incepi sa vezi unele lucruri cu alti ochi si chiar te confrunti cu situatii in care e imperios sa ai habar cum sa dai primul ajutor. Cel mai frecvent ne intalnim cu inecatul cu bucati de mancare sau cu lichide, momente peste care de regula trecem usor, dar sunt si cazuri cand simtim ca ne fuge pamantul de sub picioare. De aceea spun ca este mai mult decat util sa facem cursuri care vizeaza acordarea primului ajutor, sau sa ne informam macar, sa citim, sa vizionam filmulete (pe youtube se gasesc o gramada, har Domnului), daca nu putem participa la cursuri.

Eu sper doar ca cele 3 ore sa(-mi) fi fost de ajuns, in sensul ca in momentele de criza, n-ai timp sa te gandesti prea mult la ce ai invatat si de multe ori, actionezi pe pilot automat. Plus ca nu cred ca am fost ca un burete azi, sa absorb toata informatia primita.  De aceea, ma gandesc ca e necesara aprofundarea cunostintelor, sub o forma sau alta, ori prin cursuri cu durata mai mare, ori prin repetarea cursurilor. Deci, Corina, se cere o reiterare periodica a acestui eveniment. Eu ma abonez*:) fericit.

Si acum, revenind la ideile principale cu care am ramas dupa curs, as incepe cu primul ajutor acordat in caz de stop cardiac. Se incepe cu verificarea starii de constienta, dupa care urmeaza AB-ul primar (A-airways, B-breathing), adica se verifica daca persoana are caile respiratorii blocate. Se face hiperextensia capului, asta insemnand ca ii dam capul pe spate si ii deschidem gura victimei, pentru a vedea daca exista un obiect ce ii obstructioneaza respiratia. Timp de 10 secunde ascultam respiratia – PAS –priveste, asculta, simte. Apoi se vor face compresii si ventilatii, adica respiratie gura la gura. Sunt mult mai multe de zis aici, cate manevre, cat de repede, de intens, etc. Informatiile complete si corecte sunt oferite la curs, deci recomandarea mea din nou este de a va rupe din putinul timp avut si de a merge la curs, pentru ca e despre viata, despre supravietuire.

O noutate pentru mine a fost si folia Sirius, care se gaseste in trusa de prim ajutor a masinii. Ca si sofer, probabil ca trebuia sa stiu asta.. Aceasta folie este utila in caz de hipo sau hipertermie, in functie de partea pe care o folosesti. Ma bucur ca stiu de existenta ei acum!

Manevra Heimlich a fost un alt punct interesant. Mi-am mai lamurit niste lucruri. Dar pentru ca o imagine spune mai mult decat 1000 de cuvinte, m-am gandit sa inserez niste filmulete cu manevrele pe care le-am mentionat.

 

 

Sper sa fi starnit interesul catorva mamici, dar am convingerea ca mesajul ajunge mereu acolo unde trebuie sa ajunga!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: