parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Cine sunt eu? (poveste despre frumusete)

on February 19, 2016
Orice-lucru-are-frumusetea-lui-dar-nu-oricine-o-vede

Sursa foto:citatemaxime.ro

Din nou despre descoperiri si creativitate si frumos.*:) fericit Pregatita cu “deschidere pentru ascultarea copilului din interior”, am plecat spre o noua intalnire cu mine si cu oameni deosebiti, de la care am invatat cate ceva. Asta s-a intamplat in urma cu 2 zile, cand am luat parte la activitatea propusa de Laura, un atelier art terapeutic Be-you-tiful. M-a atras numele si cunoscand-o deja pe initiatoare am stiut ca va fi ceva aparte.*:) fericit Cu siguranta subiectul atelierului la care am avut bucuria sa particip a fost mai mult decat frumusete, a fost despre iubirea si cunoasterea de sine. Si zic eu acum ca e destul de limpede ca frumusetea si iubirea se leaga de raspunsul la intrebarea din titlu. Si nu, nu ma refer la mine (mai bine zis, nu ma refer numai la mine), ci la toti oamenii care cauta sa-si puna aceasta intrebare si chiar la cei care nu se gandesc deloc la asta. Frumusetea si iubirea le purtam fiecare in noi, venim pe lume echipati cu ele, sunt acolo, in adancul nostru. Doar ca de foarte multe ori, am devenit asa, ca niste arici de-a lungul vietii si uitam de ele, nu mai constientizam ca le avem si noi.

Ei bine, astfel de ateliere au rolul de ceas desteptator. Sau de reminder, ca sa fiu in ton cu vremurile in care traim :)). Avem nevoie din cand in cand ca cineva sa ne traga de maneca si sa ne ajute sa dam la o parte carapacea sub care ne-am ascuns. Oameni ca Laura fac asta cu multa gratie, intr-un fel care ne lasa intreaga libertatea de a actiona in modul nostru propriu, in ritmul nostru si potrivit talentelor si abilitatilor pe care le are fiecare in parte.

Insa un lucru e sigur, e provocator sa ne intoarcem inspre noi, sa ne intrebam cine suntem de fapt. Mie mi-e destul de greu sa surprind esenta mea, sa ma delimitez de rolurile pe care le am in aceasta viata. Dar totusi e un exercitiu care ma face sa gandesc si sa ma analizez atent.

Cine sunt eu, cea care scriu aceste randuri? Raspunsul care mi-a venit azi in minte este cel dat de Gloria Gaynor, cu a ei frumoasa melodie: I am what I am. Tocmai am transformat-o in imnul meu :)). Cred ca pentru ceilalti ceea ce conteaza nu este raspunsul meu, ci sa-si raspunda ei insisi la aceasta intrebare. Vom fi surprinsi ce frumos este sa ne reconectam cu noi. Copiii ne pot da o mana de ajutor in privinta asta.  Ei stiu sa scoata la iveala din noi de toate, si emotii pozitive, dar si pe cele negative, dupa cum le catalogam noi. Ideea este (si eu incep sa invat asta) sa le acceptam pe toate. Off, nu mi-am propus sa intru asa adanc in discutia asta despre acceptare de sine, dar se pare ca n-am cum s-o ocolesc.. *:P scoate limba

Super poem- I am

Foto:pandawhale.com

Mai vreau sa spun cum inteleg eu acceptarea, dupa care revin la atelier. Incep sa inteleg acceptarea ca pe o manifestare a iubirii fata de noi insine. Nu inseamna ca daca ma accept asa cum sunt, o sa ma multumesc sa raman asa, si in felul acesta, eu nu voi mai evolua (cred ca eu aici aveam o problema). Inseamna sa fim constienti de imperfectiunile noastre, de emotiile noastre mai puternice, gandindu-ne la ele cu mai multa blandete*:) fericit. Am auzit/citit (nici nu mai stiu) ca ar trebui sa ne tratam si pe noi cu aceeasi “asprime” cu care tratam un prieten. Foarte buna idee, nu? Pentru ca de multe ori, suntem mai indulgenti fata de cei dragi decat fata de noi. Gata, ma opresc cu “filosofatul”, dar trebuia sa spun la ce concluzii am mai ajuns dupa atelier, e in legatura cu subiectul:)).

Revenind mai cu picioarele pe pamant, la lucruri oarecum mai concrete, as indrazni sa spun ca s-a creat o comuniune a celor prezenti, care s-au dezvaluit asa cum sunt. E foarte emotionant sa impartasesti despre tine cu niste oameni noi, te scoate din amortire, te provoaca destul de mult sa lasi deoparte fricile. Ele sunt cu tine, ale mele erau foarte prezente :)), dar daca ma gandesc la ce am obtinut atunci, sunt foarte fericita ca am fost acolo si am indraznit sa ma deschid, atat cat am putut-o face la momentul ala. Poate suna complicat pentru cei care n-au fost de fata, dar e muuult mai simplu cand participi. Lucrurile vin parca de la sine.

Ma bucur ca am reusit sa ajung la atelier! Era sa-l ratez si as fi pierdut o lectie, aceea ca de multe ori invatam doar ascultandu-i pe ceilalti. Aceea ca fiecare avem ceva atat de frumos in noi, si mai mult, toti suntem frumosi, mai ales cand ne intoarcem la copilul din noi si cand activam iubirea ce o purtam cu noi. Stiu ca nu ne iese tot timpul, dar macar sa continuam sa incercam pentru ca “nu frumusetea ne face sa iubim, ci iubirea ne face sa vedem frumusetea” – Lev Tolstoi*:) fericit

                As mai spune muulte, iooiii, cate idei mai am, dar ma opresc aici, si inchei printr-o intrebare: Cand v-ati felicitat ultima data pentru ceea ce sunteti?

Advertisements

2 responses to “Cine sunt eu? (poveste despre frumusete)

  1. […] ci si cine sunt. Probabil ca participarea la ateliere care cautau raspunsul la intrebarea “Cine sunt eu?“ n-a fost intamplatoare si a avut o contributie in directia […]

    Like

  2. […] o abordare tangentiala asupra acestui laitmotiv din cantece sau poezii, despre care puteti citi aici. A fost si va ramane un subiect care va starni reactii, pentru ca fiecare o vede in felul sau unic […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: