parenting cu blandete

“While we try to teach our children all about life, our children teach us what life is all about” – Angela Schmindt

Despre atasament sau cum m-a pedepsit fiul meu

on November 30, 2015

         HandsDragul meu baietel este destul de atasat de mine, dat fiind ca petrecem cea mai mare parte a timpului impreuna (inca sunt in concediu de crestere a copilului, pana cand el va implini 2 anisori, mai precis 1 an si 11 lunite, pentru ca asta e, de fapt, data pentru reintoarcere la job, conform legislatiei, asta daca nu cumva ai optat pentru a reveni la serviciu la varsta de 1 an a copilului). Eu mai spun uneori ca e mai “legat” de mine pentru ca inca il alaptez. N-as chiar zice ca este exagerat de dependent, ca doar e la varsta la care sa aiba nevoie de mama sa. E in limite normale, dupa standardele mele, asta insemnand ca pot pleca de acasa pentru cateva ore bune. Mi s-a intamplat sa-l las si 6-7 ore cu altcineva (sotul sau una din mame-a mea sau a lui ). Deci nu suntem inseparabili, cel putin pe timpul zilei. Noaptea lucrurile stau putin diferit, in sensul ca mi s-a intamplat sa ma-ntorc din oras la o ora nu foarte tarzie, pentru ca nu se putea linisti fara mine (a se citi “fara tziti” *:) happy) Dar nu sufar foarte tare din cauza asta, iesirile nocturne fiind amanate pentru cand mai creste puiul. Ma pot delecta cu un frappe si la 7-8 seara, nu numai la 11-12 noaptea.

        Dupa aceasta clarificare, sa incep cu povestea de saptamana trecuta. Vineri m-am dus si eu la sport, dupa ce aproape toata saptamana am tras chiulul (nevoit, a fost un sir de mai multe evenimente care nu m-au lasat s-ajung). Asa ca m-am decis sa stau 2 ore in loc de 1, sa recuperez cumva orele nefacute. O durata nu foarte mare de stat fara mami, pentru Darius. L-am mai si lasat cu tatal lui, cu care se distreaza grozav de cele mai multe ori. Deci pot spune ca am plecat linistita si impacata ca e pe maini bune.

     M-am zbenguit eu la sport, am intrat intr-o stare de bine, pe care miscarea mi-o asigura, ce sa mai, eram Zen. Cand am terminat si ma indreptam spre masina, m-am gandit sa-i sun pe baietii mei, sa vad ce fac, desi nu stiu nici eu exact de ce-am facut-o, pentru ca mai era putin si-ajungeam acasa. Cred ca am vrut sa-i impartasesc sotului cat de mult mi-au priit orele de sport si sa ma asigur ca totul era ok (in saptamana aceea, s-a intamplat incidentul cu taierea la manuta si eram, probabil, inca sub influenta lui, in sensul ca ma gandeam ca orice e posibil – nu ca n-ar fi adevarat asta oricum).

         Chiar in timp ce sunam eu, sotul incepuse pregatirea pentru nani, adica il imbraca in pijamalute. Ceea ce mai trebuie spus, este ca Darius in ultima vreme, nu mai prea vrea sa faca nani. Cum vede ca incepem vreun ritual ce tine de somn, cum se revolta. (Chiar mi-am propus sa studiez putin problema, sa vad care ar putea fi cauzele si solutiile..) Asa ca, scumpul de el, a inceput o criza de toata frumusetea, chiar in timpul conversatiei noastre. Si-a dat seama ca vorbeste cu mine si a inceput sa ma strige…(de regula nu plange cand e cu altcineva, dar am inteles ca ma mai cauta din cand in cand prin casa). Din pacatae, n-aveam cum sa-l linistesc, asa, la distanta. Am mai incercat si cu alte ocazii, fara success. Am inchis telefonul, pentru a ma grabi s-ajung acasa.

         Dupa 10 minute am si ajuns. Dar surpriza! Darius era foarte linistit, scria cu carioca pe plansa lui. Parea foarte preocupat de ceea ce face. De regula, cand ma intorc acasa, alearga la mine, il iau in brate si urmeaza, aproape invariabil, sesiunea de titi. Dar acum, nu! Dumnealui se decisese sa ma ignore! Total! Avea putin boticul (lui frumos) pus. Am inceput sa-i spun ca am ajuns, ca ii pot da titi, ca sunt langa el. Incercam sa infirip o conversatie cu el, dar nimic, nici nu se uita macar spre mine. Inca o data spun ca nu-i sta in fire sa faca asa, dimpotriva, aud numai “mami, mami” cu un glas dulce si suav de cate ori revin acasa. Ne uitam amandoi la el, mirati de reactia lui. Am inceput sa discutam intre noi, ii spuneam sotului ca pare cam suparat pe mine si mi-a dat dreptate, mai ales ca nu s-a induplecat nici la auzul cuvintelor magice “iti da mami titi”.  Am mai insistat putin, dupa care am stat langa el, si il priveam cum deseneaza, adica mazgaleste *:) happy plansa respectiva.  Am presupus ca daca nu mai zic nimic, se arata el interesat de mine, dar nici asta nu dadea roade. Asa ca, am inceput sa-i explic, pe un ton bland, ca am fost si eu putin plecata, ca am avut treaba, ca imi pare rau ca n-am fost acolo cand m-a chemat, dar ca eu mereu ma-torc la el, etc. I-am zis ce mi-a venit atunci in minte, sau mai bine zis, ce-am simtit atunci sa-i spun, fiind constienta ca l-am ranit intr-un fel, desi nu-mi venea sa cred ca asa e.

            Stupoare! N-am terminat bine de vorbit, ca a venit spre mine, si-a lipit capsorul ala mic si dulce de mine si a stat asa, pentru cateva secunde. Apoi a urmat : “mami, titi”*:) happy Nu ne venea sa credem! El chiar a fost suparat, chiar a inteles ce i-am zis si chiar m-a pedepsit cumva, mi-a aratat ca s-a suparat pentru ca nu fusesem atunci, acolo! Felul acela de a-si tine capsorul lipit de mine e felul sau de a ne iubi. Si am inteles atunci cat de mult intelege un copil de un an jumate. Am mai citit eu ca ingerasii astia mici pricep mai mult decat se vede si mai mult decat pot verbaliza. Dar mie mi s-a parut fascinant cum a reactionat per ansamblu. Cum a ales sa se detaseze de mine pentru moment, probabil pentru a nu simti suferinta cauzata de lipsa mea. Poate exagerez eu, dar stiu ca ce-am vazut a fost o manifestare a nemultumirii fata de mine. A fost atat de clar si ca a inteles ce i-am explicat, poate nu fiecare cuvant, dar sigur a inteles ideea din spatele tonului meu. A fost un moment emotionant pentru mine si sotul meu. Ne-am dat seama (nu ca n-am fi stiut pana acum) inca o data cat e de important sa fim atenti la semnalele pe care le trage, la sentimentele lui pure, pentru a nu le rani chiar si asa, neintentionat, cum a fost acum.

       Suntem responsabili, trebuie sa fim cu sufletul deschis, sa citim comportamentele micutilor nostri, sa ne dam seama ca sta in mainile noastre sa le modelam fericirea sau nefericirea. Si trebuie sa le dam cat mai multa iubire neconditionata, cat mai multa!! In cazul iubirii, cred ca regula aceea cu “tot ce e in exces duce la saturatie” nu se aplica *:) happy. Dar si asta, cu iubirea neconditionata, poate fi subiect pentru un alt articol, care probabil va urma! Stay tuned!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: